Bărbații mei, câți or fi fost și nefost de când mi-e legat de soartă să-mi tot caut jumătatea, toți și-au terminat bateriile. Până la ultimul de pe listă. Rând pe rând, pe toți am reușit, ciudat bilanț, să-i pierd pe drum.
Unii, grav de tot, și-au pierdut mințile, direcția în viață, scopul, respirația propriei lumi. Celor mai importanți bărbați din viața mea, cărora chiar le-am purtat numele pentru ani buni, le-au fugit nisipurile de sub picioare. Ei trăiesc, e drept, dar au rămas umbrele lor mergătoare. Invariabil, toboganul li s-a arătat după ce-au plecat în pas voinicesc, de bună voie și mânați de himere devenite obsesii, de lângă mine. Nu mi-e ușor să înțeleg cum un om care decide să facă saltul dintr-o viață într-alta să-și piardă firea, oxigenul și direcția la asemenea cote.
Nu o dată, ci în câteva rânduri am asistat la împachetări înfrigurate și luat calea codrului, la figurat vorbind. E drept, unii erau la midlife crisis și nimic n-anunța marile evadări. Au fost câteva episoade și, pe rând, și-au umplut valizele mele, și cele mari și cele mici, cu lucrurile lor.
Așa am rămas fără de valize.
Uneori dau să chibzuiesc mai bine cum de s-a ales praful de ei și ridic din umeri, neputincioasă. N-am o explicație la astea, dar prea s-au repetat. Oi fi cerut eu prea mult de la ei, le-i fi cerut să fie eroi de poveste iar ei erau, în fapt, cititori avizi așteptând alimentarea morală și mentală la priza energiei mele, întotdeauna generoasă și cu cine-a trebuit, și cu cine nu. Le-oi fi cerut să zboare pe cai înaripați, iar ei în fapt conduceau câte o automată de serie. Cred c-am așteptat prea mult de la ei. Și ei au clacat.
Eu de-așa destin n-am mai auzit. Tu ai mai auzit ca pe foștii să-i lase baierele capului în asemenea hal?
Dacă-i întâlniți, și-i veți întâlni, îi veți recunoaștedupă oftat, privirea goală, neglijența în gesturi, nevoia de a se disculpa, de a se justifica. Posibil să fi fost cândva, pentru ceva ani, la școala mea. Să fi fost la drum, în viață, cu mine. Nu-i întrebați despre morală, responsabilitate, loialitate, decență, strâns din dinți și făcut lucrurile după cum e rostul, datul locului și al firii, atunci când este timpul lor, fiindcă vor schimba vorba. N-au noțiunile astea.
Alții, un pic mai norocoși, pasageri pe sub cerul meu, au ars câte un pic pe la colțurile sufletului, pe la coaja inimii, pe dinăuntru. N-au murit, însă. Doar au obosit. Eu îi știam și le și spuneam c-avea să le obosească iubirea iar ei râdeau, că nu, niciodată. Iaca, au obosit, au plecat umerii și-au adormit sub pătura caldă a rutinei, cu părul și mai alb. Și-au pierdut suflul, aidoma alergătorilor entuziaști la maratoanelor de binefacere.
Citiți și Bărbaților mei.
Poate au îmbătrânit, o fi trecut timpul și peste ei. Poate le-a fost frică de repercusiunile eventualului traseu schimbat în viață. Posibil eu să le fi vorbit o limbă necunoscută. Chiar să-i fi luat de mână către tărâmuri necunoscute. Așa că, prevăzători, s-au tras înapoi la timp. Destul de devreme cât să-și vină în firile lor. Destul de târziu cât să fi simțit și gustat din lumea eterică dimprejurul meu. Și una, și alta le dau insomnii pentru anii de după, iar pentru asta eu îmi cer iertare.
N-am vrut să-i ard, n-am vrut altceva decât să îi încurajez să fie cine sunt. Să se cunoască. Să nu mintă. Să nu se-ascundă de ei înșiși, să iubească viața asta, nu cea trecută și nici cea următoare. Viața asta, așa imprevizibilă cum este ea. N-am vrut să-i ard, am știut însă să-i arunc în gol de pe stâncă, să-nvețe zborul. Foarte puțini chiar l-au învățat, bravo lor!
Habar n-am ce urmează.
Pe Magdalena o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
