Cere-mi doar ce-ţi pot da

…sau de ce nu scriu poveşti.

Mă simt, metaforic vorbind, ca într-un cuplu proaspăt constituit : s-au îndrăgostit pentru că celălalt făcea lucrurile într-un fel propriu, dar, după ce decid să trăiască împreună, fiecare aşteaptă ca celălalt să se schimbe, să adopte un stil care convine obişnuinţelor partenerului sau care are mai mult succes social.

Citesc o invitaţie: « Mi-as dori foarte tare o colaborare la revista mea. (…) Poveste sa fie, cu miez si talc, din care sa invete ceva chiar fara sa-si dea seama. (…) Si cand spun poveste nu ma gandesc la indulcit adevarul, ci doar la alta forma (…) ca o confesiune a unei femei, temerile ei, cum a inteles de unde i se trage, cum a iesit din valea plangerii… sort of. Sa fie mai usor de citit, sa nu sune a prelegere. »

Mintea mea funcţionează coaching-style: ce anume, din ce ştiai despre mine, te-a determinat să-ţi doreşti foarte tare să colaborăm ? – aş întreba.

Nu cred că am scris vreodată « poveşti ». Aşa-zisa fenomenologie din literatura de acest tip, care tinde să reducă totul la ego şi hic et nunc, îl vede pe celălalt doar dacă e un alter-ego, vede perspectiva doar ca unghi de vedere propriu şi complexitatea doar ca alăturare sau succesiune de întâmplări punctuale şi conexiuni lineare, mi se pare periculoasă. E o filosofie (ideologie) la modă, pe care am importat-o odată cu capitalismul neoliberal şi care şi-a dovedit din plin “eficienţa” – şi economică, şi politică, şi educativă – în momentul în care am intrat în criza actuală…

Uşor de citit ? Poate. Nu şi pentru mine, şi nu sunt chiar atât de vanitoasă ca să mă cred caz unic. Exceptând literatura de foarte bună calitate, poveştile lui X sau Y « mă resping » după primele rânduri. Nu cred că « citire » se cheamă ce fac oamenii cu cele mai multe poveşti scrise de semenii lor. Aruncă, de fapt, un ochi peste ele. Rapid. Fără focalizare, fără preocupare pentru vreun fir, vreo coerenţă, vreun sens.

Învaţă ceva fără să-şi dea seama? Sigur. Uneori, o poveste te inspiră şi te motivează, îţi dă curaj să faci paşi pe care te temeai să-i faci – dar duc paşii aceia către o mai mare autenticitate sau doar către o viaţă de împrumut? De cele mai multe ori însă, cititorul unei poveşti rămâne doar cu o doză de emoţie şi cu câteva frânturi de informaţie. Povestea nu schimbă nimic fundamental în obişnuinţele lui, în modurile lui de a trăi, în sensul vieţii lui. Funcţionează ca întăritor pentru acestea, ori rămâne doar un subiect « interesant » sau emoţionant, de repovestit într-o conversaţie sau de difuzat în reţelele de socializare. Subtilitatea mesajului îi permite cititorului să se protejeze de conştientizarea eficace a nevoii sale de schimbare. Îl uită curând după ce l-a dat mai departe, ca să facă loc altuia. Şi astfel viaţa multora se consumă ca succesiune de poveşti ale altora, citite, citate, comunicate, repovestite, redifuzate, eventual copiate, imitate…

În opinia mea, povestea de viaţă e cel mai adesea o alternativă intelectuală la telenovelă sau o alternativă populară la literatura beletristică şi eseul filosofic. Un teren de mijloc, refugiu al milioanelor de posesori de diplome care simt nevoia de autorealizare în plan intelectual, însă nu au talent suficient sau nu au acumulat instrumente suficiente pentru a accede la produsele intelectuale de vârf (proză sau poezie, filosofie autentică, studii ştiinţifice etc.). Şi o modă : de la jurnalişti la femei de afaceri, vedete şi starlete de televiziune, psihologi, coachi, ori oameni obişnuiţi care simt nevoia să comunice sau să-şi depăşească condiţia, toată « lumea bună » scrie şi citeşte poveşti.

În ce mă priveşte, atâta vreme cât nu ştiu să mă fi înzestrat natura cu vreun talent literar deosebit, refuz să port o haină care ar fi doar o copie ieftină a unui model purtat de o vedetă pe covorul roşu. Port doar ce simt că e pentru mine. Scriu combinând experienţe de viaţă, ale mele sau ale oamenilor cu care lucrez, cu rezultate de cercetare şi cu intuiţii proprii. Uneori descrierea experienţei e mai amplă, alteori doar schiţată ; uneori tonul e mai academic sau mai didactic, alteori e foarte informal; uneori combin idei citite sau auzite, alteori lansez idei contra-curent ; aşa cum vin natural. Şi nu văd niciun motiv pentru care aş schimba acest tip de scriitură situată între poveste, ştiinţă aplicată şi eseu existenţial, pentru care am resurse şi care nu e la îndemâna multora.

Eu scriu cu intenţia mărturisită explicit de a-i provoca, a-i stimula, a-i ajuta pe oameni să aibă curajul, răbdarea şi înţelepciunea să trăiască nu după poveşti şi modele de succes şi o brumă de informaţii ciugulite rapid, ci reflectând pe îndelete, conştient, explicit, la viaţa lor, la lumile în care trăiesc şi la lumea în care şi-ar dori să trăiască. Nu vreau să le dau voie să « scape » de judecata conştientă care le dezvăluie iminenţa nevoii de schimbare a propriilor obişnuinţe şi comodităţi, furişându-se după subtilitatea unei poveşti al cărei mesaj rămâne implicit, prea concret sau prea abstract.

Nu mă interesează rating-ul. Scriu doar pentru oamenii care vor şi pot să primească ce ofer. Un cititor care îmi scrie că un articol al meu i-a schimbat un mod de a gândi sau un fel de a face ceva, ori ca să-mi ceară detalii suplimentare în acest scop (al schimbării), valorează pentru mine mai mult decât câteva mii care citesc fără să schimbe nimic în viaţa lor.

Am preluat odată o poveste cu mult miez care circula pe internet şi i-am adăugat câteva comentarii mai “didactice”. Cineva mi-a scris: “Multumesc mult. O mai citisem undeva, dar comentariile de după nu le realizam şi sunt de referinţă într-adevăr! » (« de referinţă » marcat cu roşu şi bold în textul primit). La Fontaine a înţeles corect: fabula are nevoie de o morală explicită, altfel riscă să rămână fără semnificaţie, fără învăţăminte, pentru cei mai mulţi.

Morala acestei « poveşti » ? Cere-mi ce-ţi pot da şi îţi voi da cu plăcere.

E un motto pe care îl recomand tuturor, pentru orice relaţie. Şi pentru raportul general cu viaţa. 

www.elisabetastanciulescu.ro

Citiţi şi

Când știi că ai nevoie de o schimbare în viața ta

Este îmbătrânirea o boală? Bryan Johnson încearcă să afle

Trei bărbați mizează pe cartea longevității în stare bună – și-au redus vârsta biologică cu 5 până la 20 de ani față de vârsta cronologică

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.