– Ioana Duţă, ce ar trebui să ştie cititorii despre tine? Fă-mi, te rog, un scurt autoportret. Am găsit pe net referinţe sărăcăcioase despre tine.
– Dragă domnule Petria, nu pot decât să vă mulțumesc pentru propunere, sunt mai mult decât încântată, dar trebuie să recunosc că timiditatea își spune cuvântul. Iar. Și iar. Poate de aceea nici nu se găsesc prea multe despre mine, dar, ținând cont că scriu și nu vorbesc, parcă mi-e mai ușor. Eu sunt Ioana Duță.
Cum să-mi fac autoportretul? Mi-ar fi plăcut să fiu în spatele pătratului negru al lui Malevici. M-am născut în țara București, cum ziceam când eram copilă, dar am trăit toată viața la Timișoara. Ne-am stabilit foarte târziu într-o locuință fixă, ne-am mutat de vreo șate ori în primii 12 ani, până când am găsit strada Apateu. De mică am vrut să scriu, mi s-a spus poeta clasei și poetesa, dar nu voiam nici în ruptul capului să citesc. Asta a venit mult mai târziu, prin clasa a VIII-a, când mi-am dat seama cât am de recuperat. Drept pentru care nici până azi nu am acoperit toate lecturile copilăriei. După liceu am stat o vară în cumpănă, dacă să dau la Litere sau la Poli. Mă pregătisem pentru admitere. M-am dus la Litere și la Informatică. La Info am rezistat o săptămână. Mă bucur că mi-am dat seama repede că voi munci la un birou, dar nu la același birou toată viața. (Să mai zic?) În prezent, mă muncesc departe de casă, îmi continui studiile, zice-se, și aici, afară, mă uit cu alți ochi (mai mari) acolo, înăuntru. Îmi place. Sunt mai puțin cinică, dar mă plictisesc mai tare, oricâtă răbdare aș avea.
– Cum te simți ca poetă debutată?
– De mult aștept momentul acesta, iar editura Adenium a apărut exact când începusem să cred că nu am ce trebuie pentru a fi poetă. Pentru asta îi voi fi mereu recunoscătoare, pentru că mi-a omorât speranța și a făcut-o realitate. La Cenaclul Pavel Dan din Timișoara, unde am debutat în anii facultății, lumea publicase, se afirmase, debutase. Eram puțini cei care nu avuseseră curajul să încerce măcar. Asta poate și pentru că se zicea mereu că e cel mai dificil moment în viața unui poet, debutul, peste care trebuie să treci. Probabil mi-era teamă de eșec și de critici negative, dar acum, ținându-mi volumul în mâini, îmi zic: felicitări, ai făcut-o! De acum încolo poți vorbi altfel, mai ferm și cu mai multă siguranță. Și îi mulțumesc editurii, în special lui Gabriel Cheșcu și lui Liviu Antonesei, pentru această eliberare. Cum mă simt? Mă simt bine, de parcă tocmai cineva mi-a pus în față cea mai mare cană cu cafea văzută vreodată și eu am tot timpul din lume să o savurez.
– Ce reprezintă literatura pentru tine?
Of, am sperat să pot ocoli această întrebare, care suferă ea însăși, care se simte sugrumată într-un borcan cu formol ca un monstru. Literatura e masca mea de oxigen. E cert că fără literatură eu nu aș mai fi eu. Crezând în literatură, făcând literatură, devii literatură.
– Ești mai dezavantajată scriind literatură ca femeie? Ori e invers?
Nici nu mi-am pus problema. Încă se mai discută despre asta în zilele noastre? Fie ploaie, fie vânt, cerneală roșie ori albastră, sufletul meu nu e nici bărbat, nici femeie. Ce m-a amuzat tare: mi s-a povestit că unul, citind poemele mele, a crezut că e vorba de un băiat. Asta nu înseamnă că nu scriu ca o femeie. Înseamnă că suntem capabili să rupem lanțurile de care suntem toți legați.
– Pregătești o nouă carte?
De când sunt departe de casă, lucrez la un volum format din poeme-petice, ele ar putea să acopere cu chiu cu vai niște răni. La noi, gropile din asfalt se acoperă cu nisip și apoi se bagă o crenguță ca să atenționeze șoferii. Peste ani, gropile sunt acoperite iar și uite așa se peticește întreaga țară pentru că nimeni nu mai are putere nici să le repare, nici să se îngroape de viu în ele.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Timișoara și Sibiul, două destinații de city break
București, centrul cărei lumi? Vedere din capitală
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
