De la Cum să furi un milion, la Propunerea indecentă a lui Robert Redford către Demi Moore, via tipic dâmbovițeana poveste de iubire dintre o băcăuancă sărăntoacă și aproape ratată pentru un etern băiat de bani gata cu nume de club columbofil, nu mai contenim să ne întrebăm ce am face și cum am face să ne rotunjim contul la o sumă cu șase zerouri. Am fi în stare de o escrocherie monumentală? Să ne închiriem trupul o noapte? Sau să acceptăm o căsătorie a cărei miză să fie subțierea sângelui și perpetuarea unei specii de parveniți, care oricum nu este și nu va fi niciodată predispusă la extincție?
Fascinația banului nemuncit în stil clasic, câștigat cu sudoarea frunții, ci picat din cer sau din buzunarul unui gentleman generos cu farmecele femeiești există și subzistă indiferent de contextul social, economic sau politic. Și trece dincolo de granițele dintre lumea nouă și din ce în ce mai multele lumi de rangul al treilea.
Nu doar fetițele sărmane visează la un prinț pe cal alb care să le culeagă din mizeria propriei lor existențe. Și cele născute cu lingura de argint în gură fantazează la asta, că doar nu s-au inventat povești de adormit copiii bogați sau cei săraci.
Pentru că toate fetițele își doresc să devină prințese și capetele încoronate sunt din ce în ce mai rare și mai pleșuve, o viață de prințesă pare mult mai ușor de obținut decât un titlu. Iar fetele din ziua de azi, mai pragmatice și mai decise să-și ia soarta pe cont propriu decât bunicile și străbunicile lor, știu că timpul e un panaceu aproape universal, care le va vindeca rapid și eficient și de tinerețe, și de frumusețe. Și dacă nu vor profita când trebuie și cât încă se mai poate de aceste două insignifiante și efemere avantaje, visele lor mai importante ar putea să nu se mai realizeze niciodată.
“Love takes time”, cântă Mariah Carrey, dar “time is money”. O aritmetică elementară ne spune că dacă A=B și B=C, atunci de bună seamă și “love is money” este corect.
De curând am citit povestea celebrei curtezane Mița, zisă și biciclista, al cărei soț scăpătat mergea ziua la cerșit ca ea să-și poată permite să cineze în fiecare seară la Athene Palace, așa cum fusese obișnuită o viață întreagă și, desigur, să nu-i vină cumva ideea să-l părăsească pentru un altul mai bogat.
Se spune că în viață un compromis atrage după sine un șir nesfârșit de alte compromisuri, că degeaba te gândești că unul mare și bun va acoperi nevoia de cedări, renunțări și concesii pentru câteva generații în avans. De fapt, odată pornit pe drumul acesta nu vei mai găsi calea de întoarcere.
În privința vieților noastre suntem exact ca niște constructori contractați, care lucrează cu materialul clientului. Chiar în situația în care suntem excepțional dotați, resursele materiale sunt cele care ne hotărăsc în cele din urmă succesul, reușita.
Semnezi o poliță în alb și te gândești că până la data scadenței vei reuși să te redresezi, să nu mai fie nevoie de un alt împrumut, un alt credit, un alt compromis. 1:1.000.000 poate că se întâmplă și așa.
Restul rămânem pe margine, săraci și cinstiți, să comentăm dacă, pentru cei mai lipsiți de scrupule decât noi, mai curajoși sau mai inconștienți, a meritat. Imaginația ne da ghes să le încălțăm papucii și să ne gândim noi ce-am fi ales și ce-am fi reușit să culegem dintr-o asemenea experiență.
Șase zerouri rămân șase zerouri. Aceeași valoare de trezorerie pe care o are și unul singur. Important e ce pui în fața lor.
Înaintea banilor sunt visele noastre. Cele pentru care ne coborâm trupurile amorțite din pat dimineața, pentru care ne spetim cât e ziua de lungă și care ne călăuzesc pe cărările întunecoase și primejdioase ale introspecțiilor noastre nocturne. Visele pe care uneori le abandonăm, le uităm, le ferecam adânc în subconștient. Prea greu de dus, de purtat. De împlinit. Și pe care alteori, tocmai din pricina asta, suntem tentați să trișăm și să ni le cumpărăm, sărind etape, de pe piața neagră a falsificatorilor de destine.
Întrebarea este: cât costă un vis? Și dacă ar fi să-l răscumperi cu o sumă importantă, oare n-au să zornăie zerourile mai ceva decât tinichelele legate de coada unei biete potăi?
Dacă n-ar fi fost vorba despre Redford, ar mai fi acceptat Demi Moore să-și înșele bărbatul tânăr, frumos și falit, în schimbul unui milion?
Și dacă tot știm și suntem de acord că banii nu aduc fericirea, de ce, la naiba, mai este atât de important încă pentru noi numărul lor?
Pe Marilena o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Țara în care nu te poți compromite
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
