Era încălțat cu niște ghete “de oraș”, din piele fină, cu talpă lucioasă, deloc potrivite pentru o plimbare prin zăpadă, darămite pe lacul înghețat. Era întotdeauna bine îmbrăcat, hainele cădeau firesc pe trupul subțire, cumva imaterial… La el am mâncat prima oară pelmeni și șalău în șubă. Era rus cu toate ale rușilor.
După un prânz copios la gura șemineului, udat de votcă în pahare mici, brumate, scoase pe rând din congelator, ne-am dus să ne plimbăm pe Snagovul înghețat...noi, ăștialalți, cu încălțări groase, de iarnă, el cu ghetele lui de malagambist…făcea giumbușlucuri, luneca pe gheață, cădea și se ridica râzând… lumea ne aparținea, cel puțin lumea acelei după amieze geroase cu soare roșu, ce cobora prea iute în noapte.
I-am admirat, odată, la încheietura mâinii, un ceas dreptunghiular, îngust… l-a scos în grabă și mi l-a întins… ți-l dau ție! N-a fost chip să-l refuz!
Așa era Andrei Gheorghe, generos, ascuțit ca un brici, inteligent, spumos, plictisit, morocănos, inventiv, efervescent, năbădăios, vesel și trist fără motiv aparent.
Un om care a trăit la o altă viteză, că-i plăcea viteza!
Un om liber! Și un prieten.
Citiţi şi
Când un bărbat întâlnește o femeie mai deșteaptă ca el
Ana, Caiafa și dereticarea păcatului
Toate femeile au un bărbat care le-a marcat existența, al meu ești tu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
