Am învățat cum să mă iubesc: cu atenție și cu pași mărunți; renunțând; închizând uși și discuții; lăsând oameni în urmă sau doar înțelegând că nu mai avem loc unii în viețile celorlalți; fugind spre pacea și liniștea mea interioară – acolo unde, când ajungi, totul e perfect așa cum e. Un mai mult ca perfect și un copil ce așteaptă timid să fie iubit, îmblânzit, primit în brațe deschise de omul ce am devenit.
Am învățat să mă iubesc: lăsând la o parte părerile de rău și luând din viață doar ce e bun din tot molozul și toate certurile.
Am învățat să mă predau vieții: cu greu, e adevărat, după lupte seculare, zgârieturi pe suflet și multă, foarte multă perseverență în insistențe ce nu își au locul, fiindcă oamenii își au limitele lor, iar dacă le vei depăși, nu ajungi decât să fii urât, certat, nedorit. Și sunt sigură că încă o s-o mai comit din când în când.
Am învățat să mă accept așa cum sunt și nu cum mă percep oamenii; căci dacă nu știu să mă iubesc pe mine, nu am nimic. Suntem cu toții răniți și, la un moment dat chiar începe să nu ne mai pese, să nu mai avem răbdare cu nimeni. Nu acceptăm. Nu iertăm. Nu mai simțim. Suntem în siguranță doar rănind.
Dacă nu îngenunchez în fața propriului meu suflet și nu îl las să plângă, să se agite, și nu îi dau libertatea de a fi chiar și atunci când mă duce la nebunii paroxistice, eu nu știu cum pot fi.
Am învățat să mă iubesc tăcând, crezând, sperând.
Am învățat să râd și să nu uit că e un rost în toate, chiar și în moarte. Căci murim de atâtea ori în viața asta!… de fiecare dată când părăsim și suntem părăsiți, de fiecare dată când cuvintele nu ne sunt înțelese, când trecem de la o etapă la alta, când visăm prea adânc și realitatea ne trezește brusc, dându-ne cu fruntea de pământ; murim după ce consumăm grăbit iubiri și pasiuni nocturne, când avem așteptări și, la lumina zilei, se transformă în păsări năuce, abur străveziu, ușor, inconsistent. Umbre.
Am învățat că doar trăind poți ajunge acolo unde vrei.
sursă foto: pinterest.com
Am învățat să mă iubesc ca să mă pot manifesta, să mă iubesc ca să pot aduce lumina în jurul meu, în viața ta, care e atât de legată de a mea.
Și tot învăț. Plângând, scriind, înjosindu-mă prea mult câteodată, din dorința de a face pe plac tuturor. Mâncând noroi am învățat cum să strălucesc mai puternic, cum să mă accept mai mult și să îmi dau voie să mă ascult.
Căutăm în alții de atâtea ori ce putem găsi numai în noi: SOLUȚII. AVÂNT. CALM. HOTĂRÂRE. SUSȚINERE. ELIBERARE. ADEVĂR. CONTINUITATE. PRIETENIE.
Cu nimeni nu îți poate fi mai bine decât atunci când ai făcut pace cu tine. Am învățat că suferind, devenim mai smeriți în fața celorlalți oameni, a vieții și a morții.
Guest post by Alexandra Șerban
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
