Cei care împroaşcă cu veninul cel mai otrăvitor au nevoie de îmbrăţişarea cea mai caldă. De dragostea cea mai mare. De condescendenţa şi înţelegerea celui scuipat. În spatele fiecărui gest urât e multă durere, frustrare, invidie, complexe, iar reacţia duce la şi mai mult venin, la şi mai multă răutate. Un cerc vicios, nesfârşit, de energii rele.
Să întorci celălalt obraz înseamnă să nu întorci răul făcut, să nu îl perpetuezi. Să-l opreşti la tine. Iubeşte-ţi duşmanul, asemenea. Întoarce un zâmbet haterului tău. O să-l descumpăneşti, căci nu se aşteaptă. Învaţă-l lecţia iertării şi a umilinţei.
La un moment dat, conduceam un colectiv de oameni. Eram şefă de o zi. Mă apropiasem de nişte fete nervoase. Nu m-au văzut. Una mă înjura cu foc, deşi nu mă cunoştea, nu îi adresasem niciun cuvânt încă. Când a ridicat ochii şi m-a văzut, s-a înroşit, dar a rămas băţoasă, nu s-a scuzat, a preferat să mă sfideze. Am coborât în birou, am sunat-o şi i-am spus că o aştept să stăm de vorbă. Venise pregătită să fie sancţionată sau măcar săpunită. Eu am întrebat-o sincer, cu blândeţe, tristeţe şi fără pic de ironie, cu ce am greşit deja să mă înjure, să-mi spună că nu vreau să începem pe un picior atât de greşit. A început să plângă, nu se aştepta la asta, aştepta consecinţe dure. Mai târziu, când am devenit prietene, mi-a spus că a fost una dintre lecţiile cele mai importante de viaţă.
Oamenii nu sunt fundamentali buni, dar nici fundamentali răi. Doar diferiţi. Înainte de a se urî, nu îşi dau răgaz să se cunoască, să afle fiecare ce poveste duce în spate, câtă durere a înmagazinat celălalt sau câtă frustrare.
Înainte să scriu despre mine, oamenii simţeau nevoia să mă desfiinţeze. Mai ales cei care nu mă cunosc prea bine sau deloc. Cândva, asta mă afecta grav. Aşa e când centrul de echilibru nu se află în interiorul tău, ci în exterior, la ceilalţi. Criticile şi duşmănia nu te pot ucide, dar te pot destabiliza.
E greu să ierţi. Iartă-l pe ăla care te jigneşte, te umileşte, care te bârfeşte, care te loveşte pe la spate, dacă poţi. Iartă-l pe violator, pe tatăl abuziv şi violent, pe mama indiferentă, pe şeful despotic, pe prietenul care te trădează, pe partenerul care te înşală, pe haterul care te insultă fără să te cunoască. Iartă-i pe toţi, dacă te ţine. Iartă-te pe tine, mai întâi, că ai permis să ţi se întâmple toate astea. Iartă-te pentru ce ai greşit tu lor, fiecăruia în parte, şi altora ca ei. Iartă-te, dacă poţi. Dar iartă-i şi iartă-te pe bune. Vei şti că ai făcut-o atunci când nu vei mai simţi ciupitura aia în stomac.
Ce stârneşti în oameni, mai ales atunci când nu li te adresezi în mod direct, este problema lor, nu a ta. Jignirile, insultele, judecăţile strâmbe de valoare despre ei vorbesc, nu despre tine.
Iar asta nu e o lecţie despre iertare. Cine sunt eu să dau lecţii?
Nici eu nu mi-am cerut iertare întotdeauna. Nici eu nu am recunoscut când am greşit, mereu. Nici eu nu am ştiut să iert aşa cum mi-aş fi dorit. Să iert cu adevărat, până în prăsele, în vintre, până la iubire de aproapele duşmănos şi greşitor.
E complicat să ierţi. Dar să ignori e bucăţică de prăjitură.
Petronela Rotar poate fi găsită cu totul aici.
Volumul O să mă ştii de undeva poate fi comandat aici.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
„Pe atunci eram săraci, dar fericiți”
Femeile mature vs femeile imature
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
