Ce spun semnele prezentului? De ce a avut Franța de ales între Macron și LePen, de ce s-a comis Brexit-ul, de ce naufragiem?
Pe 9 mai, Europa ar cam trebui să se bucure. Oda Bucuriei sună însă altfel zilele acestea, când suntem din nou la răscruce. Da, pe 9 mai, acum șaptezeci și doi de ani, s-a isprăvit (în mare) cu nazismul. Cel puțin jumătate de continent a rămas însă cu fratele său bun – comunismul sovietic.
Și câte nu s-au întâmplat de atunci? S-a prăbușit până și Uniunea Sovietică, a căzut și Zidul de la Berlin, Uniunea Europeană a devenit din ideal (aproape) realitate, iar acum trăiește începutul unei cumplite agonii.
Oamenii, știm, sunt tot mai recenți, memoria nu mai e chiar punctul lor forte. Dar tot vor fi parade care vor marca sfârșitul ultimului mare Război, mai ales la Moscova, unde desigur că vor defila – semnalizând pacea – tancurile cele noi.
Zilele Europei sunt tulburi. Franța a avut de ales între Macron și LePen. Oricât de civilizat discursul, oricât de pro-european și pro-business ar fi Macron (pro-oameni e greu să te mai recomanzi azi, fără să pari impostor), oricât de președinte ar fi ajuns el la nici patruzeci de ani, rămâne realitatea că a apărut de pe alt culoar, în afara partidelor tradiționale.
Gata? S-a isprăvit și cu dreapta și cu stânga? Sunt depășite? Au expirat? Și cu discursul (prizat) al lui LePen ce ne facem? Tentația naționalismului de secol XIX e încă aici. De parcă abatoarele secolului XX nu ar veni direct de acolo. De parcă Uniunea Europeană nu ar fi fost gândită tocmai ca să vindece continentul de consecințele fanatismului național.
Și atunci, ce au acești europeni? Ce e cu popoarele astea? Au înnebunit? Nu, n-au înnebunit.
Soluțiile populiste nu sunt niciodată o soluție. Dar sunt un răspuns (legitim, chiar dacă eronat) al cetățenilor. Și chiar aceasta este democrația, oricât nu ne-ar plăcea: ai dreptul, iar dreptul acesta obișnuia să fie de neatins, de a greși istoric.
Recursul la populism vine din disperare și ne arată că, în trecerea timpului, omul nu învață totuși prea multe și că nu mai e la fel de sigur ca-n Casablanca: nu știm nici măcar dacă vom mai avea întotdeauna Parisul.
E adevărat că Brexit-ul, de pildă, e alegerea celor care au pierdut la ruleta globalizării, dar la fel de adevărat este că Marea Britanie răspunde, astfel, și exceselor birocratice de la Bruxelles.
Din nou: Europa a pornit ca ideal și sfârșește ca birocrație. Și nici de această dată nu e nimic nou sub soare: așa se nasc și așa mor civilizațiile (pentru a renaște, poate, altfel).
Zilele Europei nu sunt numărate, nu sunt pesimit în chestiunea viitorului imediat. Bătrânul nostru continent va lua, însă, chipul și asemănarea celor care îl vor locui. Cum vor și vom fi noi, așa va fi și Europa. Avem iluziile obosite, dar greșim. În istorie, răul nu face decât să aștepte.
Nu mai avem experiența directă a războaielor, a lagărelor și a tot ce poate, în ticăloșie, omul? Când vom fi uitat cu totul, se va întâmpla din nou.
Ceea ce nu înseamnă că nu este adevărat că guvernările recente nu și-au ratat atât de des menirea, ceea ce nu înseamnă că între ele și cetățeni mai e în vigoare un contract social rezonabil. Nu mai e.
Termenii acestei noi înțelegeri între state și supra-state și cetățeni se schimbă sub ochii noștri. Și mergem pe sârmă deasupra unei prăpastii, și ne amăgim că nu e așa.
Cât despre noi, românii, încă nu există o majoritate care să fie de acord cu această minimă idee: hoții trebuie pedepsiți. Excepționali cum ne știm, locuim o altă planetă, dacă nu o altă galaxie, dacă nu un alt univers. Și, în universul nostru strâmb, ne e tot mai subțire clasa de mijloc între șmecheri și proști.
După care puteți vedea.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
