– continuare de aici –
A doua zi se trezi dis de dimineață, cu gândul să meargă la cumpărături. Două rochii de plajă, costum de baie, sandale și o pălărie care să fie în ton. Intenționa să arate cât mai atrăgătoare și apetisantă. Nu știa nici ea ce o apucase, dar voia să îi stârnească pe toți bărbații din jur. Cântecul lebedei, gândi ea. Un ultim gest înainte de lăsarea cortinei. Înainte de a pleca pentru totdeauna. O ultimă imagine care să le rămână întipărită în minte și pe care să o reviziteze cu plăcere. Cu… deosebită plăcere. Dar și cu amărăciune. Fructul oprit!
Era convinsă că soțul ei va găsi o soluție, dar asta nu însemna că până primea confirmarea avea să-l lase să se relaxeze. Trebuia să țină lesa din scurt. Avea de gând să-i facă în continuare nazuri, să găsească diferite scuze și noduri în papură. N-avea de ce să-i cedeze cu una, cu două. De acum înainte, până avea să plece, avea să-l frece în fel și chip. Chiar dacă nu era convinsă de participarea lui în complotul lui Weber, nu avea nici certitudinea că este complet neștiutor și nevinovat. Își închipuia că, așa cum ea își dăduse seama de Rose, la fel și Kowalski ar fi trebuit să bănuiască ceva. Din atitudinea lui față de ea însă nu-și dădea seama ce știe sau nu acesta.
Când soțul ei veni în sfârșit cu vestea că vor avea la dispoziție un apartament și vor putea dormi separat, se văzu „nevoită” să cedeze. În sinea ei însă, se bucura de această ieșire. După luna de miere nu mai plecaseră nicăieri în vacanță. Avea să îi facă bine schimbarea de decor și aerul de mare. Își propusese să stea cât mai mult separată de grup, să se plimbe pe malul mării și să înoate singură. O să fie acolo, prezentă, dar cu mintea și sufletul cât mai departe posibil. Iar pe Weber avea să-l ignore în totalitate. De altfel, în public, nici n-aveau de ce să vorbească.
Călătoria cu mașina fu mai scurtă și mai puțin obositoare decât se așteptase. Parcară în fața unei vile somptuoase, plasate foarte aproape de plajă, având ferestrele camerelor orientate către mare. De cum ieși din mașină o izbi briza mării, aerul acela sărat și plăcut, după care abia acum realiza că tânjea de atâta vreme. Mașina lui Weber se afla deja acolo, în parcarea din fața casei, alături de încă două. Slavă Domnului că nu am ajuns noi primii! Fură întâmpinați de un bărbat de vârstă mijlocie, înalt, ușor grizonat, ferchezuit și cu un aer mai degrabă sever, distant, care le luă bagajul și îi conduse în apartamentul „lor”, anunțându-i că Domnul Weber și celelalte două cupluri se aflau pe terasă, unde erau și ei așteptați.
Elinei îi plăcu de la bun început apartamentul. Din holul de la intrare erau trei uși; una dădea într-o sufragerie suficient de mare, cu o canapea și două fotolii generoase care păreau foarte confortabile, o masă și un corp de bibliotecă pe rafturile căreia erau risipite câteva cărți, a doua se deschidea către baie, iar a treia spre dormitor. Mulțumită, Elina inspectă tot apartamentul, după care mese să se instaleze în dormitor, închizând ușa în urma ei. Prin acest gest îi dădea de înțeles lui Kowalski că el nu avea să intre acolo pe timpul șederii lor.
– Mă aranjez un pic și cobor și eu imediat, îl anunță prin ușă pe Kowalski.
– Te aștept, răspunse acesta timid. Coborâm împreună.
Da, și eventual te țin și de mânuță, își spuse cinic Elina. Deși era încântată de decor, de faptul că avea să-și petreacă weekendul pe malul mării, la soare, avea totuși o stare de agitație și iritare. Faptul că se afla acolo, laolaltă atât cu Weber, Kowalski și toți ceilalți o agasa. Dacă ar fi putut singură în vila aceea, s-ar fi simțit ca în paradis.
©Tom Palumbo
Deschise larg geamurile și lăsă briza mării să îi mângâie fața. Ieși pentru câteva clipe pe balcon și admiră imaginea. Ce păcat că stăm atât de puțin!, oftă ea. Întorcându-se spre cameră, observă că putea intra din dormitor direct în baie. Ce confortabil! Asta înseamnă că putem să ne evităm cu ușurință! Se împrospătă puțin, își aranjă o buclă rebelă și se privi în oglindă, mulțumită, după care ieși pregătită să dea față cu ceilalți.
Tocmai când ajunseră în hol, zăriră venind și celelalte două cupluri abia sosite. Aceștia își lăsară soțiile și bagajele în seama lui André, bărbatul care îi întâmpinase și pe ei, și li se alăturară lui Kowalski și Elinei, pornind cu toții împreună spre terasă. Elina zâmbi în sinea ei, anticipând ce față avea să facă Weber văzând-o apărând însoțită de trei bărbați. Străbătură holul și ieșiră pe terasă unde, spre mirarea ei, Elina se văzu înconjurată doar de bărbați: cei trei cu care venea ea și Weber cu ceilalți doi directori.
Cei trei se ridicară imediat din fotoliile confortabile de iută pentru a o întâmpina, sărutându-i mâna pe rând. Elina le zâmbi protocolar celor doi, evitând însă privirea lui Weber.
– Doamnele sunt în cameră, spuse el, sperând să-i capteze privirea măcar pentru câteva clipe.
– Prea bine, răspunse ea, continuând să îl evite. În cazul acesta nu vreau să vă deranjez. Mă duc să fac o plimbare pe malul mării, mai adăugă ea, pornind pe aleea care ducea spre plajă, înainte ca vreunul din ei să mai poată interveni.
Era perfect conștientă că toate privirile erau îndreptate spre ea, dar nu se sinchisi. I-ar fi plăcut să le vadă chipurile și să știe ce gândește fiecare în parte. La capătul aleii, înaintea ei se întindea larg plaja. Marea o aștepta cuminte și liniștită. Era chiar așa cum își dorise, doar ea și marea. Pe ei, pe toți ceilalți îi lăsase în urmă, încercând să și-i scoată complet din minte. Briza mării îi mângâia chipul, jucându-se în părul ei lung și ușor ondulat, răvășindu-i rochia subțire de vară care se sălta când și când, scoțându-i la iveală picioarele lungi, albe și frumoase. Își scoase sandalele și păși pe nisipul cald, care îi mângâia fiecare pas. Se simțea tânără și frumoasă, dar în același timp tristă și însingurată.
*
Cei șase bărbați rămaseră în picioare, admirând-o în timp ce se îndepărta. Weber îi observă și se indispuse. Unul dintre ei își permise chiar o remarcă:
– Frumoasă soție ai, Kowalski! Și, imediat după aceea, pentru a alunga stânjeneala și a se scuza oarecum, adăugă: soția mea căpătase aceeași strălucire după ce a rămas însărcinată.
Kowalski păli iar Weber își încleștă brusc maxilarul, scoțând în evidență și mai mult unghiul drept al acestuia care-i accentua și mai tare duritatea privirii. Furios, se întoarse cu spatele la ei și își turnă un pahar de whisky, peste care aruncă câteva cuburi de gheață. Doar gândul că Elina e numai a lui îl mai calmă puțin. Imediat însă, își aminti lumina stinsă din dormitorul lui Kowalski din prima noapte după întoarcerea Elinei și se înfurie și mai tare. Între timp, cei cinci se așezaseră, încercând să găsească alt subiect de discuție.
*
Când se întoarse la vilă terasa era pustie, așa că răsuflă ușurată. Intră în clădire și fu imediat întâmpinată de André, care o pofti în sufragerie, unde se servea masa. Li se alătură fără tragere de inimă și fără poftă de mâncare. Când ajunse în dreptul mesei, toate capetele se întoarseră spre ea. Stăpână pe sine îi salută și luă loc pe singurul scaun rămas liber, față în față cu Kowalski. Doamnele erau așezate de o parte a mesei, domnii de cealaltă și, firește, Weber în capul mesei. Elina era chiar la stânga lui. Imediat i se servi supa. Abia ce dusese lingura la gură, când simți pe sub masă piciorul lui Weber atingându-i-l pe al ei. Fără a lăsa să i se vadă stânjeneala, îi lovi brusc cu botul sandalei de piele, direct în fluierul piciorului. Weber scânci la fel de brusc, prefăcându-se că s-a înecat cu bucata de friptură pe care tocmai o mesteca. Elina continuă liniștită să ducă lingura cu supă la gură, evitând detașată privirile tuturor. Weber mai tuși de câteva ori, ca pentru a-și reveni, bău o gură de porto, după care continuă friptura aparent liniștit. Lasă că-ți arăt eu ție, îi transmise Elinei în gând, uitându-se la ea pe sub sprâncenele-i stufoase.
După masă fură poftiți pe terasă, pentru desert și cafea. Doamnele se așezară la masa de răchită, iar domnii se tolăniră în fotolii, de cealaltă parte a terasei, care se întindea pe tot parterul vilei. Elina se scuză, spunând că se simte obosită și vrea să se întindă puțin înainte de a ieși cu toții la plajă. Nu avea niciun chef de conversații anodine și nu se simțea în stare să facă niciun efort pentru a socializa cu nimeni. Se încuie pur și simplu în dormitor, având grijă să zăvorască și ușa de la baie. Nu voia decât să fie singură. Apartamentul pus la dispoziție se afla la cel de-al doilea cat al vilei și, deși balcoanele se aflau chiar deasupra terasei, vocile celorlalți erau estompate de briza mării și de muzica radioului lăsat să cânte în surdină.
Zăbovi pentru o vreme privind marea. Părea atât de liniștită și de senină. Ar fi vrut să poată fi și ea așa dar… Oftă și se întinse pe pat, acoperindu-și ochii cu brațul stâng. Ațipi pentru o vreme și se visă alături de Weber, undeva departe, într-un loc necunoscut aflat pe malul mării, stând amândoi în șezlonguri, tăcuți, privind în larg și ținându-se de mână. Se trezi bulversată, încercând să-și dea seama unde se află. Vocile celorlalți nu se mai auzeau și nici radioul nu mai cânta. Auzi însă câteva bătăi timide în ușă.
– Elina! Elina, dormi?
Se ridică din pat și se duse să îi deschidă ușa lui Kowalski.
– Nu. Eram trează. Am dormit puțin.
– Toată lumea merge la plajă. Haidem și noi.
– Da, toată lumea… îl îngână ea pe Kowalski. Și musai să facem și noi la fel. Stai să-mi pun șpilhozenul… Așteaptă doar câteva clipe, să-mi pun costumul de baie. Inițial optase pentru un costum de baie întreg, dar în cele din urmă alesese unul din două piese.
– Prosoapele de plajă sunt pe scaunul din hol, adăugă el, doar ca să spună ceva.
Se schimbă în ținuta de plajă, își prinse părul și își luă pălăria și coșul de plajă.
– Să mergem, îi spuse lui Kowalski, care o aștepta cuminte în hol, ca un cățeluș.
Odată ajunși pe plajă își scoase rochia și rămase indiferentă la admirația domnilor și invidia vizibilă a doamnelor. Weber nu se afla acolo, fapt care o liniști. Probabil că el nu o să se afișeze cu noi la plajă. Cu atât mai bine!
– Mă duc să înot, spuse ea, privind scurt înspre Kowalski și pornind hotărâtă către mare.
Domnii continuară să o privească până ce intră în apă și se făcu nevăzută, iar doamnele își făcură de lucru cu aranjatul prosoapelor și cremele de plajă, străduindu-se să ignore întregul… spectacol.
Marea liniștită și caldă o acceptă primitoare între valurile ei, îmbiind-o să înoate. Se aventură înspre larg, nefiindu-i teamă de nimic. În definitiv, n-ar fi nicio pagubă dacă nu m-aș mai întoarce! Abia în clipa aceea realiză că singura persoană care ar regreta-o cu adevărat ar fi Weber. Contrariată și enervată, începu să înoate și mai precipitată. Din când în când era luată prin surprindere de câte un val răzleț care o plesnea ușor peste față, făcând-o să înoate ceva mai anevoios. Ajunsă suficient de departe, se opri și se întoarse să privească înspre mal. Neobișnuită să înoate, obosise puțin și se oprise să se odihnească, lăsându-se să plutească la suprafața apei, cu fața către cerul albastru și senin al verii. Dintr-odată se simți prinsă de mijloc și trasă cu putere. Țipă îngrozită, deși se afla mult prea departe de mal pentru a putea fi auzită, mai ales că briza mării își schimbase direcția și acum sufla dinspre uscat.
– Care va să zică așa! Lovești sub centură!?, auzi vocea lui Weber care tocmai o întorcea cu fața către el, ținând-o cât se poate de strâns și lipind-o de trupul său.
Elina, ca de obicei, încercă să se zbată fără niciun rezultat. Spaima de moment trecu. Îl privi drept în ochi, curajoasă, știind că nu are ce să îi facă acolo, în mijlocul mării. Valurile îi loveau destabilizându-i, fără însă ca Weber să îi dea drumul din brațe. Din contră, o strânse și mai tare, sărutând-o cu patimă.
– Asta în loc de desert!, făcând aluzie la faptul că plecase în cameră, refuzând să servească desertul împreună cu ceilalți. Sau, mai bine zis, de aperitiv!
O mai sărută încă o dată, scurt, după care îi dădu drumul și se îndepărtă înotând rapid către mal, lăsând-o singură, să se dezmeticească.
Elina se redresă cu greu, privind în urma lui. Omul ăsta n-o ști să se poarte altfel cu femeile?!, se întrebă ea pornind spre mal, înotând din ce în ce mai greu. Ieși din apă istovită și puțin îngândurată. Nu, nu se poate să încerce ceva aici, de față cu toată lumea! Abia ce se așezase să se usuce, că toți ceilalți intrară în apă, inclusiv Kowalski, care se scuză umil că îi urmează. Da, de parcă mi-ar păsa câtuși de puțin dacă îți urmezi turma sau nu! Weber nu se afla pe plajă, așa că se întinse nestingherită la soare, lăsând razele calde să îi mângâie trupul. În afară de masa de prânz și de întâlnirea neașteptată din mijlocul mării, reușise să îi evite pe toți și să se simtă puțin la largul ei. Începea să îi placă sentimentul acela de singurătate. Când era singură se simțea în control. Era detașată și stăpână pe sine.
După o vreme începură să revină cu toții pe mal, așezându-se fiecare pe șezlongurile lor, râzând și schimbând banalități.
– Când a zis Weber că se întoarce?, întrebă unul dintre directori.
– Abia spre seară, răspunse un altul. Ne-a zis să nu-l așteptăm la cină.
Elina se întrebă dacă plecase cu adevărat sau nu. Pentru a se sigura, spuse:
– Mi s-a părut că îl văd mai devreme înotând…
– Da, a venit, a făcut o baie și-apoi a plecat. A spus că are niște afaceri de aranjat pe aici, prin zonă.
Elina nu era suficient de convinsă de cele auzite, dar simțind cum începea să o țină pielea din cauza sării, se ridică și spuse că merge în cameră, să facă un duș.
– Vrei să te însoțesc, o întrebă Kowalski?, la care ceilalți bărbați mustăciră fără perdea.
– Nu, nu zăbovesc mult, răspunse ea, deși nu era convinsă că avea să se reîntoarcă. Se simțea puțin amețită din cauza soarelui și a înotului.
Își trase pe ea rochia de plajă, își puse pălăria și porni agale spre vilă. După ce trecu de terasă, în loc să o ia pe scări în sus spre apartament, ieși în fața vilei, pentru a se asigura că Weber nu se află în vilă. Mașina lui nu se afla în parcare, prin urmare plecase. Se întoarse în clădire și începu să urce liniștită scările. Avea să facă un duș și să stea puțin pe balcon, cu o carte în mână și un pahar de limonadă în cealaltă. Avea nevoie de liniște. Și să fie departe de toți ceilalți, măcar pentru o vreme.
Intră în apartament, își lăsă în hol pălăria și încălțările de plajă, trecu prin sufragerie, privind câteva clipe încăperea și sofaua, după care intră în dormitor și încuie ușa în urma ei. Kowalski nu avea să intre peste ea în cameră, dar nu de acesta se temea ea. Își scoase rochia de plajă și o lăsă să alunece pe scaunul de lângă pat, își desfăcu sutienul costumului și și-l scoase și pe acesta, privind pe geam la toți cei rămași pe plajă, își scoase și slipul și intră în baie, cu intenția să încuie mai întâi ușa care dădea spre hol, pentru a se asigura că nu intră nimeni peste ea.
Abia ce păși pe gresia rece și plăcută, ușa băii se trânti cu putere și se simți apucată cu forță de încheietura mâinii și luată în brațe. Nu mai apucă să strige sau să facă vreun gest. Deși știa că nu are niciun rost să se mai împotrivească, se zbătu totuși, fără succes.
Weber o săruta pătimaș, ca de obicei, mângâind-o frenetic peste tot, încântat că nu se mai împiedica de niciun obiect de vestimentație. Fără să stea prea mult pe gânduri, o răsuci cu spatele la el și o penetră fără niciun preambul. Elina își înfipse unghiile în pervazul ferestrei de la baie, fereastră care dădea tot înspre plajă, dar care era bine camuflată de o perdea semitransparentă și niște plante aflate pe balcon. Pentru o vreme se strădui să se gândească la orice altceva în afară de ce se întâmpla chiar acolo, cu trupul ei, dar nereușind se lăsă dusă de val și îi răspunse fizic lui Weber, ca de fiecare dată, neluându-și totuși privirea de la cei aflați pe plajă. După câteva minute Elina simți cum încep să-i cedeze picioarele. În același timp, Weber o apucă pe sub talie cu o mână, iar cu cealaltă de șold, trăgând-o înspre el și împingându-se în ea cu râvnă. Voia să îi simtă fiecare milimetru, să și-l readjudece și să îl recucerească. Elina e numai și numai a mea!, își spuse el, privind spre geam la cele nouă persoane rămase pe plajă. Îl sfida în felul acesta mârșav pe Kowalski, anticipând momentul în care avea să i-o ia cu totul pe Elina. Oricum, netotul ăla n-o merită și nici nu știe să o aprecieze!
Elina gemea de plăcere sub el, participând de acum la acel ritm intim, care îi făcea să fie o singură ființă. După ce sfârșiră, Weber o mai sărută de câteva ori pe umeri, pe spate, după care, suflând încă din greu, îi spuse mulțumit și amuzat:
– Vezi ce pățești dacă ești fetiță rea! Să-ți arăt ce vânătaie mi-ai făcut?, o întrebă el, ca și cum de la prânz și până atunci nu s-ar mai fi petrecut nimic între ei.
– Nu ești în toate mințile!, îi spuse ea, ignorându-i întrebarea. Dacă ne trezeam cu Kowalski peste noi?
– L-aș fi văzut venind. Și, odată și-odată tot are să afle, gândi el. Spune-mi, o întrebă în timp ce o răsuci brusc cu fața înspre el pentru a o putea privi drept în ochi, în noaptea aceea, când te-ai întors…
– Este totuși soțul meu, îi sfidă ea știind la ce se referă și sforțându-se să se desprindă din strânsoarea lui.
Weber, roșu de mânie, o luă pe sus, se dezechilibră puțin și, pentru a se redresa se împinse în ușa băii care se trânti cu zgomot, pornind apoi spre dormitor cu Elina în brațe, o aruncă pe pat, după care se sui deasupra ei.
– Te omor!, îi strigă înnebunit. Ai înțeles? Te omor dacă te culci cu alt bărbat!
– Cum cu alt bărbat? Credeam că tu ești alt bărbat… Cuvintele astea îi aparțin de fapt bărbatului în drept… soțului meu, îi aruncă ea în față, privindu-l acid printre gene și înfigându-și unghiile în spatele lui.
– Netotul ăla nu te merită! Nu poate fi numit soț!
– Deci nu am voie să fac sex cu soțul meu?!, continuă să-l sfideze ea, neintimidată de data aceasta. Doar cu amantul…hmmm…
– Eu nu fac sex! Eu fac dragoste!
– Adică, chestia asta pe care o faci tu se numește dragoste? Felul în care mă abordezi… mă ataci de fiecare dată, faptul că sunt amanta ta… numești tu dragoste.
– Într-o bună zi ai să înțelegi! Vrei să spui că Kowalski te-a făcut vreodată să te simți așa cum te fac eu? Că te iubește așa cum te iubesc eu?
– Ce te face să crezi că ești atât de special?, îl ațâță ea și mai tare, evitând să-i răspundă.
– Eu sunt bărbatul tău! Doar eu, înțelegi!, îi strigă el enervat.
– Hai că ești caraghios! Ca să nu zic penibil! Și ce am să fac dacă soțul meu își revendică drepturile… conjugale? De câte ori pot să îi spun că mă doare capul sau că sunt în perioada… aceea a lunii?, continuă ea să-l stârnească.
– Nu mă interesează!, strigă el. Tu nu te decât cu mine! Ești doar a mea! Înțelegi?! Numai și numai a mea!
– Ei, nu mai spune!, îi rânji ea drept în față.
Weber, ajuns la limită și excitat din nou, reîncepu să o sărute peste tot, luând-o iarăși de la capăt. Elina se pregăti să îl mai accepte încă o dată, cedându-i ca și mai înainte. El îi ridică mâinile deasupra capului și o privi direct în ochi în momentul în care o penetră din nou și reîncepu să facă dragoste cu ea. În clipele acelea avea perfectă dreptate: Elina era numai și numai a lui. Iar ea nu putea decât să recunoască faptul că era singurul bărbat din viața ei care o făcea să se simtă cu adevărat femeie. Cel puțin în clipele acelea de intimitate. Își încleștă degetele cu ale lui și începu să geamă de plăcere din ce în ce mai tare, fapt care îl înnebuni pe Weber. Pentru prima oară, ajunși la climax, Elina își dădu drumul, iar ultimele gemete de plăcere se transformară aproape în țipete. În aceeași clipă auziră ușa de la intrarea în apartament. Weber înlemni, privind-o încordat. Elina, gâfâind încă, îi spuse detașată:
– Nu-ți face griji, nu ar recunoaște sunetele astea.
Imediat auziră câteva bătăi firave în ușa de la baie. Neprimind răspuns, Kowalski socoti că poate folosi baia, intră și porni dușul.
– Cred că ar fi bine să pleci acum, până iese din baie, îl îmboldi Elina.
Deși fără tragere de inimă, Weber se execută precaut, se ridică străduindu-se să nu facă niciun zgomot, își îmbrăcă în grabă pantalonii și tricoul, descuie ușa și ieși temător dar rapid din dormitor și din apartament, având grijă să nu fie văzut, rugându-se în același timp să nu de nas în nas cu nimeni.
Să vină odată clipa în care Elina să fie numai a mea, și să pot dormi liniștit cu ea în brațe!
– citește continuarea aici –
Guest post by Anna Marinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Seexul după 40 de ani sau despre sfârșitul cumințeniei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
