Parfumul lui profund masculin, cu tonuri lemnoase amestecate cu flori de portocal și tonka, cucerea orice colțișor din încăpere. Îi tăia respirația. În minte nu-i reveneau decât reminiscențele nopților în care el se desfătase cu trupul ei, iar ea încerca, inertă, să acopere goluri care îi lipseau dintr-o relație de mult moartă.
Fusese alături de ea mulți ani, dar, dintr-un motiv sau altul, ea a decis să pună punct. Acum mulți ani. Iar acum se întorsese asupra deciziei. Voia să-l revadă. Voia ca el să o salveze. Din nou. Nu se schimbase mai deloc. Ea avea alte goluri de umplut, el, aceeași poftă de ea. „De ce te-ai întors?”, a întrebat-o el în timp ce-o împingea cu fața la ușa pe care tocmai intrase și se înfrupta cu gâtul ei.
„A… am… voiam să te văd! Am nevoie să te simt!”, își începe ea discursul. Ca de fiecare dată. Și tot ca de fiecare dată, el a purtat-o în brațe pe scări, pe holul îngust, încrustat cu amprentele ei de altădată. „Te mai întreb o dată: de ce ai venit”?, ridică el tonul, făcând-o să tresară și scoată un geamăt neașteptat. Adrenalina îi încetinea gândirea. Avea nevoie ca el s-o posede, s-o facă să uite de tot și toate. De ea. De lumea întreagă.
Zâmbi. Își aminti de ce nu-l uitase niciodată. De ce mereu se întorcea la el când lumea se sfârșea și când nimic din viața ei nu mai avea sens. Își ridica singură poalele rochiei și-l trase spre ea. Îi desfăcu printr-o singură mișcare cureaua și apoi se trânti, docilă, pe spate, în pat. Îl invita din priviri și prin mișcările corpului ei, necontrolate.
Nu-i rezista niciodată. Erau ca un drog unul pentru celălalt. El nu i-a spus niciodată „nu” ei, iar ea îl răsplătea cu cele mai lungi orgasme. De altfel, el era singurul care reușea s-o facă să aibă orgasm, în afară, evident, de bărbații cu care avusese relații lungi, de doi-trei ani. El era acolo pentru ea atunci când orice relație de-ale ei, proiectată în viitor, ajungea la un sfârșit neașteptat. Dar și-n timpul lor, atunci când ea decidea să le saboteze.
Și-n seara aceea, ca de fiecare dată, el îi redase o parte din ea. Cea care o făcea să se simtă puternică, feminină, stăpână pe situație. Iar pentru asta îi era mereu recunoscătoare. Era singurul bărbat care avea puterea asta asupra ei. Nu-l iubise niciodată, dar sentimentele pe care i le purta nu puteau fi definite. Pur și simplu, existau și nu piereau niciodată. Ce simțea el, ce gândea el ori de ce accepta, pur și simplu, să fie mereu acolo, pentru ea, era un mister total.
Nu-l întrebase niciodată și nici nu avea niciun gram de interes să afle. Era înțelegerea pe care o făcuseră încă din prima seară în care și-au intersectat privirea și până în prezent. Nu vorbeau niciodată despre ce simt unul față de celălalt, nu se comportau ca iubiți, deși existau vremuri în care se vedeau și nu era niciunul implicat în vreo relație amoroasă. Singura lui scăpare romantică fusese de ziua ei, în urmă cu câțiva ani, când umpluse o cameră întreagă de trandafiri și-și petrecuseră seara mângâind-o în timp ce ea dormea. Când s-a trezit, el plecaseră și-i lăsase un simplu mesaj: „See you next time. Aștept”.
La fel de stăpân pe situația era și acum. Nu trăda niciun simțământ pentru ea. În afară de atracție, desigur. De regulă, o alinta în cel mai vulgar mod posibil, în timp ce o ghida spre o plăcere nedeslușită. Asta nu lipsise nici de data asta, de la revederea lor. „Ce faci de Revelion?”, o întrebase el din senin, spărgând tăcerea dintre ei. „Nimic special, probabil o să merg în vreun club, cu prietenele mele!”, îi răspunse ea pasivă, plictisită deja de întrebarea asta. Încetase pe la 30 de ani să mai plănuiască astfel de evenimente. Pentru ea era, pur și simplu, o altă zi din an. Nu vedea rostul agitației.
„Vrei să mergi cu mine la cabană, la munte? Ne strângem câțiva prieteni. Cred că-i știi pe Răzvan și pe Robert. Ah, și vine și Cornel. A divorțat anul ăsta și e cu moralul la pământ. Nu facem nimic deosebit. Ne dăm cu bobul, schiurile, bem un vin, ne încălzim la șemineu. De astea. Știi tu. Ce-ți place și ție. Vin să te iau pe 30.”, îi spuse el dintr-o suflare, nelăsându-i răgaz să decidă ori s-o gândească. Era prima oară când plecau împreună cu prietenii lui pe undeva. Ori când mergeau într-o vacanță. Ori când sărbătoreau Revelionul împreună. De regulă, se vedeau la el ori la ea acasă, câteva ore pe noapte, să nu care cumva să-și facă vreunul dintre ei o idee greșită.
Zilele ce-au urmat au trecut fulgerător. Între orele petrecute extra la birou și nenumăratele întâlniri business înainte de a se încheia anul, ea nu avusese timp să proceseze ce se întâmplase. Venise ziua de 30, iar ea stătea cu bagajele făcute, așteptând un semn de la el. Nu știa cum să procedeze, căci nu mai fusese în situația asta. Ei n-avuseseră discuții lejere ori small-talk-uri vreodată. Nu știa cum să abordeze situația. Dacă se răzgândise? Ori dacă nu vorbise serios, fiind doar prins în moment? Până să găsească ea un răspuns la toate gândurile care acum nu-i mai dădeau pace, accelerându-i pulsul, telefonul îi sună și pe display îi apăruse un mesaj scurt: „Am ajuns, te aștept jos”.
Coborâse scările numaidecât, însă avea un nod în gât imens. Nu știa cum să se comporte cu el. Să-l sărute când îl vede? Ori să-l strângă prietenește în brațe? Să-i zică „Bună! Ce faci?”? Nu, nu, „sună prea idiot”, își zise ea, în timp ce ieșea din bloc. Nu avea timp, însă, de prea multe introspecții. El o aștepta în fața mașinii. Cu zâmbetul lui imens și perfect și ochii de-un albastru tulbure, misterios. Niciodată nu-i puteai ghici gândurile. „Hei! Dă-mi să le pun în spate”, îi spuse el înainte de a se apleca și a o săruta pe buze, scurt. Îi spulberase în doar câteva secunde toate grijile. Deși era în continuare pe un teren necunoscut, n-avea de gând să lase să-i scape fricile și temerile.
În ochii lui, ea nu era o femeie temătoare ori slabă. El o vedea ca pe o femeie care știe ce vrea și care face orice pentru a ajunge la acel lucru, indiferent de consecințe. Îl cucerise cu faptul că era conștientă de sexualitatea și feminitatea ei și că era deschisă la orice. O femeie inteligentă, căreia îi plăcea, însă, să fie, din când în când, dominată. O respecta și-i susținea alegerile, deși nu-i spusese niciodată lucrurile astea. De altfel, el îi spusese foarte puține lucruri în afara patului. O singură dată simțise nevoia să i se destăinuie. Atunci când îi mărturisise că lăsase o femeie gravidă și că acel copil avea să fie crescut de părinții lui, mama copilului renunțând complet la drepturile părintești în favoarea lui.
Momentul fusese, de altfel, și ultima lor întrevedere. Ea nu fusese de acord să aibă o astfel de relație cu un bărbat care avea să fie părinte. Indiferent de legătura pe care o avea el cu femeia care-i aducea un copil pe lume, ea n-avea de gând să rămână în preajmă să-l vadă tată. Pur și simplu, se anulaseră niște lucruri în percepția ei și nu mai putea juca același rol. Peste ani, aflase că totul fusese o invenție. Nu era tată, nu avea nicio barză pe drum, deci nu exista niciun impediment în a-și relua legătura. Nu știa de ce o mințise, nu-i dăduse niciodată prea mult timp târcoale acestei idei. Cu toate astea, acum, în mașină, îi venea pregnant întrebarea „de ce?” în minte.
„Era singurul lucru care te-ar fi putut îndepărta. Știam ce părere ai despre un copil și despre creșterea lui într-un cămin armonios”, îi spuse el, senin, ca și cum minciuna spusă fusese una necesară și nevinovată. Era furioasă, se simțea trădată, dar totodată prea deplasată să-i ceară tocmai acum socoteală, având în vedere că aflase adevărul de mult timp și că acum se îndreptau spre o cabană pentru a petrece, pentru prima dată, timp departe de „vizuină”. Își suprimase, așadar, trăirile și încercă să-și concentreze atenția asupra ceea ce urma să se întâmple. „Și, Răzvan și Robert știu că vin și eu”, îl întrebase ea, zâmbind complice, în schimb. „Nu, le faci o surpriză”, îi replică el, sincer.
Tot drumul au discutat despre nimicuri. S-au ascultat politicoși, unul pe altul, vorbind despre provocările de la job, despre planurile de călătorie pentru anul viitor, fără, însă, a se implica unul în viața celuilalt. Ea înțelesese că relația lor o să rămână neschimbată și că „deplasarea” n-avea să le strice cumva aranjamentul. Odată ajunși, prietenii lui chiar s-au arătat surprinși de apariția ei, însă n-au dat prea multă importanță faptului. Era surprinsă de cât de natural se derulau lucrurile în prezența ei. Nicio agitație, niciun comentariu deplasat ori vreo situație inconfortabilă, căreia să nu-i facă față sau s-o facă să regrete că a dat curs nebuniei.
Urcă să-și ducă bagajul în cameră, urmându-l pe el îndeaproape. Era o cabană cochetă, cu camere mici, însă decorate cu gust. El o deținea. O avea de mulți ani, îi spusese mai demult de ea, însă n-avusese ocazia să o vadă cu ochii ei până acum. Nu era niciun regret în asta, dimpotrivă. Credea cu tărie că unele lucruri trebuie să se întâmple doar în anumite momente. Era lipsită de gânduri, eliberată de orice stres. „Ți-am luat asta, cred că ți-ar prinde bine aici”, îi spuse el, în timp ce-i întindea un șal de blană. „Un cadou întârziat de Crăciun!”, completă el. „Un cadou de Crăciun? De când îmi iei tu cadou de Crăciun?”, întrebă ea, amuzată, dar totodată complet surprinsă.
„Știi, eu m-am gândit mai mult la chestia asta, a noastră. De când mi-ai dat mesaj că vrei să mă revezi, am tot analizat situația. Noi nu prea i-am dat importanță relației noastre. Nu i-am dat șansa niciodată să evolueze. Iar acum că ești cu mine aici, m-am gândit să încercăm. Vreau să mi te dăruiești cu totul. Mi-au ajuns 15 ani de s*x și atât. Ce zici?”, o aținti el cu ochii ăia albaștri și pătrunzători. 15 ani. 15. Atâția erau de când s-au văzut prima oară într-un pub, în care amândoi erau cu alți parteneri. El îi ceruse, nerușinat, numărul de telefon, iar ea, disperată să pună punct unei relații apuse, acceptase să i-l dea. Ce urmase de atunci nu lăsase niciodată loc de mai mult. S*x și atât. Era un adevăr de mult acceptat de ea și deloc dureros.
Așa ea nu se lăsase afectată de pleiada de domnișoare din viața lui și nu petrecu mai mult de o secundă gândindu-se la diferența socială dintre ei. În plus, locuiau în orașe diferite. Ea plecase la facultate, el rămăsese în urmă, cu afacerile preluate de la tatăl său. Ceva mai mult, mai serios, n-avea cum să se întâmple între ei. Cel puțin asta își spusese ea mai demult, când se hotărî că el va fi singurul bărbat pe care nu-l va iubi, indiferent de orice. Și straniu, chiar funcționaseră lucrurile pentru ea, în felul acesta. Se întorcea în brațele lui oricând, fără așteptări. Se proteja astfel de deziluzii și suferințe nedorite.
Dar propunerea lui din prezent îi dobora granițele. Îi surpa orice protecție. „Cum?”, reuși ea să îngâne. „Adică, nu mă aștept să meargă totul fără efort. Nu ne-am văzut niciodată ca ceva mai mult, așa că o să fie diferit între noi. Dar o să fie interesant de trăit. Nu?”, îi replică el, senin, în timp ce se apropie de ea pentru a o săruta. „Mda, asta da, interesant, categoric. Dar nu mă puteai pune și pe mine în temă de planurile astea înainte să ajungem aici?”, îi replica ea, ușor iritată. „Adică, ai presupus că poți decide și pentru mine? Căci tu nu mă întrebi acum, ci îmi aduci la cunoștință decizia ta. Ce se întâmplă dacă zic acum nu? Mă trimiți în ziua de Revelion, acasă?”, își revărsă ea temerile.
„Haha, mă gândeam eu că o să reacționezi așa. Îmi place că mereu ai un cuvânt de zis. De docilă n-ai niciun gram. Hai să-ți propun altceva. Tu te comporți așa cum simți, fără restricții, cât stăm împreună și după ce plecăm de aici îmi spui dacă vrei să fie ceva mai mult între noi. OK?”, o calmă el, în doar câteva cuvinte. „Da, cu gândul ăsta pot să am pace. Deși deadline-ul nu e tocmai ceva ce accept în relațiile cu alți oameni. O să-ți spun ceva când o să am ce”, îi răspunse ea, prompt, în timp ce-și înfășura brațele în jurul gâtului lui, sărutându-l pătimaș.
Câteva momente și o partidă de s*x mai târziu, au coborât în livingroom, pregătiți pentru o tură cu schiurile.
Nu știa ce o așteaptă și nici dacă nu cumva riscă să piardă ceva unic, ce avea cu el. N-avea un răspuns nici pentru propunerea lui, dar era dispusă, pentru prima dată, să i se dăruiască fără restricții. Merita după atâția ani s-o cunoască. Să o știe în totalitate. Și ea voia, pentru prima dată, să afle tot ce sălășluiesc ochii ăia albaștri și tulburi. Oare el cât de tare o să-i zdruncine universul? Și, mai ales, în brațele cui o să se adăpostească când el o s-o facă să nu mai vrea să știe de ea, de lume, de nimic? N-avea niciun răspuns.
Guest post by Adriana Dinu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
