Ca aproape orice femeie frumușică și singură, petrec cam mult timp pe Facebook și, desigur, postez doar fotografiile în care cred eu că arăt minunat. Orice mi-ar spune oricine, fie femeie, fie bărbat, postăm fotografii cu noi, în speranța că vom primi elogii și like-uri, care să ne confirme că încă arătăm bine și să ne mângâie orgoliul și nesiguranța. Cine-mi va spune că nu asta urmărește minte. Dacă îmi spune că o face așa, doar pentru el, iar minte. Pentru el, să și le păstreaze în memoria telefonului, să și le admire când dorește. Și, ca orice femeie frumușică și cu expunere pe Facebook, primesc cereri de „prietenie”, complimente, dar, mai ales, mesaje private de la diverși bărbați.
Cele mai interesante mi se par cele ale bărbaților însurați. Au o abordare și o „filozofie” de viață speciale. Vrăjeala lor este standard. Zâmbesc când constat cât de lipsiți de originalitate și de imaginație pot fi. Cred că, pe undeva, exista un manual-ghid pentru bărbații însurați care îi învață cum să agațe pe messenger, ce povești și văicăreli să îndruge și ce argumente să îţi aducă, în favoarea unei relații minunate dar… discrete. Asta cu discreția e şmecheria. Aici e tot schepsisul. Aici începe „distracția”.
Mai întâi îmi trimite flori. Bineînțeles, virtuale. Ca să trimiți flori prin curier e treabă costisitoare și, fie vorba între noi, îți trebuie ceva clasă pentru asta. Plus că trebuie să ai stimă și respect pentru destinatară, iar ei, sincer, nu dau doi bani pe femei, în general.
Apoi, speră timid că nu mă deranjază că m-a abordat și se minunează cum de o femeie atât de frumoasă și de inteligentă ca mine e singură. Care confrate a fost atât de tâmpit să părăsească o femeie atât de specială?! Adevărul e că asta mă întreb și eu, zilnic.
Mă invită la cafea a doua zi, pe la prânz. La cafea, am spus, nu la masa de prânz. Că aia costă. Și, având în vedere că necăjitul nu a întâlnit până acum decât fripturiste, nu se așteaptă să vreau să-mi achit singură consumația ca o doamnă ce chiar sunt. El nu știe că eu, nici în ruptul capului, nu aș accepta unui necunoscut să-mi achite nota de plată. Îi spun că la prânz muncesc. Dacă vrea, ieșim sâmbătă seară undeva. Sâmbată nu pot, zice el. Mă duc cu nevastă-mea la socri, la țară. Dar pot marți la prânz. Simt că mă umflă râsul, dar am chef să-l „perpelesc”. Îi spun că nu înțeleg, de fapt, ce dorește cu această conversație. Dacă e însurat, ce caută să se converseze cu mine pe mess și să mai pierdem vremea și la cafele?! Îi explic că eu, de regulă, nu mă întâlnesc cu bărbați însurați.
Mă uit la ceas. E unsprezece noaptea. Probabil nevasta lui se uită la Capatos. Iar el, când îl întrebă ea ce dracu face în telefonul ăla, el îi spune preocupat, că se uită pe net după cauciucuri de iarnă. Ea, nevasta, zâmbeşte condescendent în colțul gurii și-și spune în gând, îngăduitoare, că tâmpitul ăsta simpatic a rămas tot un copil mare. Aiurea. Ea zâmbește în timp ce el „bagă mare” cu „ești frumoasă, nevastă-mea s-a îngrașat și oricum dormim separat. Am vrut de multe ori să ne despărțim, dar să vezi că mi-e milă de ăla micul. De ce să nu-mi dai o șansă să te cunosc? N-o să-ți pară rău”… Ce să mai, încă un pic și îi plâng de milă.
Pe urmă, scoate artileria grea. Adică: „de ce sunt eu așa fraieră și nu-mi trăiesc viața?” Ce înseamnă să-mi trăiesc viața? îl întreb eu. Păi, simplu, îmi explică el. „Adrenalină. Să faci ce vrei, cu cine vrei, alea-alea… Să ne întâlnim. Sigur ne vom plăcea reciproc, la ce craci frumoşi ai, ha-ha-ha. Să facem dragoste, fără să ne mai gândim la ziua de mâine. Să testezi. Să vezi ce-ți place…”
Auzi, mă! Asta numește el, a face dragoste. Îi spun că asta se cheamă a face sport. L-au rănit de vorbele mele. Sunt o insensibilă. Vreau să-l zgândăr și să-l fac să se simtă stânjenit. Uitând că ăștia niciodată nu se pot simți stânjeniți. Ca să te simți stânjenit îți trebuie simțul ridicolului, ceea ce, clar, lor le lipsește cu desăvârșire. Și-l întreb dacă poate dormi la mine. Nu, nu poate dormi la mine, că „ăla micu’ nu adoarme fără tati”. Adevărul e că toți copiii din lumea asta mare adorm numai cu tații lor. Mamele sunt așa, de chichi.
Doamneee, mare ți-e grădina ta! Să înțeleg că eu trăiesc degeaba. Că nu-mi trăiesc viața pentru că aleg să fiu mai bine singură, decât să fac sex cu unul care-și dă repede jos pantalonii între două drumuri. Cu unul care, atunci când intră la tine în casă, îşi pune telefonul pe silence, pentru că-l sună nevastă-sa să cumpere cartofi. Cu unul care îți scrie mesajele din baia hotelului unde se află în weekend cu familia și-ți spune, de pe vasul wc-ului, ce dor îi e de tine. Iar nevastă-sa, în timpul ăsta, crede că el s-a stricat la burtă, de aia stă atâta în baie. Și-și caută în poșetă furazolidonul ca să-i dea unul căcăciosului. De unde să viseze, sărmana, că el se crede un mare armăsar? Că el se crede un mare amant? Ptiuuu, drace! El, de fapt, nu e nimic. Nu e nici soț. Nici tată. Nici amant. E un neica-nimeni pe care soția lui îl privește triumfătoare că el, soțul ei, e acasă în fiecare seară și în fiecare weekend. Amanta, căci se mai găsește câte una, îl acceptă pentru că încă nu a găsit un altul neînsurat. Dar el nu e decât un milog de pe Facebook care se crede bărbat.
Pe Miriam o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Ce înseamnă să te simți copleșit
Ultima șoaptă de zăpadă, întâiul gând de ghiocel
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
