Am fost la teatru, la Comedie, să-l văd pe Tudor Chirilă în one-man-show-ul “Visul american”, admirabil regizat de Iarina Demian (n.red. mama lui Tudor), după texte de Eric Bogosian (faimos pentru monoloagele sale).
O confesiune: e doar a treia oară în ultimii doi ani când ajung la teatru, din pricina pandemiei. Pe vremuri mergeam la teatru de trei ori pe săptămână. Poate vor mai veni vremuri ca acelea. Poate nu va mai veni nimic în afară de genericul final.
Dar să nu ne abatem de la “Visul american”: acesta e un spectacol (cuvântul este în acest caz exact) special din multe puncte de vedere, nu doar fiindcă e Tudor un actor foarte bun, adică talentat și dedicat, capabil și de o formidabilă explozie de energie și de tăceri cu sens.
Ci mai ales pentru cum e construit ca întreg (teatrul e o muncă de echipă) – scenografie, lumini, muzica peste care povestea se așază firesc, tragic și comic.
Căci, bineînțeles, și “Visul american” e pe jumătate tragic, pe jumătate comic. Până la urmă așa sunt toate poveștile pe care vrei să le spui mai departe.
Ca toate visele – și visul american trăiește tot pe granița cu coșmarul. Priviți, priviți, moneda e în aer. Unde va cădea?
Cum devii altcineva de la o clipă la alta
Regia este remarcabilă, rareori am văzut în România spectacole atât de moderne. Este remarcabilă, așa că o remarc din acest colț de internet.
Tudor Chirilă rămâne, ziceam, inima spectacolului. Și ochii. Și splina. Și plămânii. Și așa mai departe. Un one-man-show cu un actor ajuns la maturitatea artei sale, pe texte puternice despre rătăcirile și iluziile noastre ale tuturor, căci visul american a fost cândva și al nostru și poate că încă mai este. Ce ar putea să nu fie bine?
Tudor Chirilă reușește să devină, de la o clipă la alta, altul, când un adolescent în căutarea turbată a aventurii, când om al străzii îmbătat de marile speranțe, când un dependent de droguri injectabile înaintea ultimei declarații de independență. Dacă privim mai bine riscăm să vedem insuportabilul adevăr: toți suntem învinși.
Un artist și un meseriaș
Eu l-am tot văzut la teatru pe Tudor Chirilă în ultimul deceniu și jumătate, cred că l-am văzut în tot ce a jucat. E un om care își știe meseria. E meseriaș, cândva cuvântul ăsta avea o faimă mai bună decât astăzi. Chiar așa e: e un artist și un meseriaș. Iar talentul său, indiscutabilul său talent, nu poate fi toată explicația. Mai e și munca. Îl bănuiesc pe Tudor Chirilă că muncește ca și cum n-ar ști cât este de talentat. Și mai e ceva – despre teatru, de data asta. Când între actor și public mai apare și magia aia, în care toți devin parte din același spectacol, în care toți simt ceva ca o greutate în dreptul inimii, ei bine atunci sunt puține locuri pe pământ în care e mai bine să fii decât într-o sală de teatru.
Poate ați uitat cum e.
Ar fi păcat.
Mai multe despre “Visul american” & bilete: aici (Visul american (comedie.ro)
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Bătălia de la sfârșitul călătoriei: Eugene O’Neill și Carlotta Monterey O’Neill
Edith Piaf și Jean Cocteau – o uimitoare intersecție de vieți
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
