Nu știu dacă ați remarcat, dar consumerismul este o religie. Ca orice religie, dezvoltă mari sărbători populare, are profeți, sfinți sau măcar repere „morale” care devin modă. Consumerismul a acaparat deja sărbătorile de iarnă, golindu-le de conținutul inițial, a acaparat deja sărăbătorile de primăvară, trivializându-le, a cucerit vara și a cucerit toamna, cu invenții de doi lei pe plus. Zeul-Ban își trăiește abjectul apogeu, fără rest.
Există o singură logică în această religie: profitul. Toată lumea aleargă după profit. Producătorii, vânzătorii, ba chiar și cumpărătorii. Toți vor să facă o combinație, cât de mică, să iasă cu ceva în balanța câștigurilor, să se adăpostească la iluzia că au ciupit ceva acolo, că nu s-au lăsat păcăliți. De fapt, toată lumea caută să profite de toată lumea. Spectacolul este, așadar, grotesc. Supraviețuim într-un bâlci. Într-un târg. Într-un bazar al deșertăciunilor.
Desigur, avem nevoie de laptop, și cratiță, și smartphone, și mănuși chirurgicale, și păpuși gonflabile, și indispensabili cu puf, și bormașini, și de noile modele a orice. Desigur, fără acest consum continuu întregul edificiu înălțat în cinstea Zeului-Ban s-ar prăbuși zgomotos și toți am avea atunci de suferit, și ce am face atunci, noi, toți, corporațiile, oamenii? Cu ce am umple vidul? Compasiunea s-a industrializat și ea. Ce vreți? Viața merge înainte! Filantropia însăși este un business. Chiar și sărmana prostiuție este – de-acum – industrie a sexului. Triumful vieții este – ce bucurie! – triumful consumului. Să consumăm bine!
Consumerismul este o religie agresivă, într-o continuă expansiune, crește preoți, îi hrănește cu iluzia importanței în splendide edificii și preoții săi te bombardează permanent cu oferte. Practic, totul este la super-ofertă. Ai fi un prost dacă nu ai profita. Nu vrei să fii prost. Iei.
Sunt anti-consumerism. Sunt un radical. Sunt un fanatic. Sunt un taliban. Sunt un nemernic. Nu achiziționez niciodată nimic din ceea ce nu am nevoie. Și am nevoie de foarte puține lucruri. Sunt un caz pierdut, n-au reușit să mă convertească, deși au încercat cu binișorul, cu vânzătorii gealați, ăia din ușă-n-ușă, cu teleshoppingul, cu reclamele de pe site-urile quality și de pe site-urile porno.
Nu am cumpărat niciodată nimic de Vinerea Neagră și nici de Marțea Roz, și nici de Joia Deloc Dulce. Comportamentul gloatelor mă dezgustă. Oamenii care intră în turmă și din turmă devin statistică și din statistică devin politică de marketing și politică de vânzări, de asemenea.
Societatea modernă și contemporană, ridicată pe această frenezie materială, pe această goană permanentă după „a avea” mă îngrozește. Rămân tot mai singur, suferind marginalizarea pe care o aduce imposibilitatea renunțării la „a fi”. Nu vreau să am nimic din ceea ce este de vânzare așa cum se vinde acum. Sunt, deci, un paria, bun de ocolit. Din păcate, nu sunt ocolit.
Merg pe stradă, privesc stâlpii și afișele care îi mutilează (sărmanii stâlpi!), ascult posturi de radio, mă bălăcesc în paradisul world wide web. Pretutindeni, afaceri! Sunt cel mai mare neghiob dacă nu închei această afacere, sunt atâtea variante de a-mi crește afacerea! Iar eu nu-mi doresc nimic altceva decât să ies din afacere. Să mă pot baricada în fața acestei permanente agresiuni a vulgarului, a superficialului și a aspiratoarelor-minune.
Dar pentru asta îți trebui capital. De unde vin eu – de la marginea lumii, dintre săraci – nu există capital. Așa că nu există decât ingrata cale a muncii. Dar munca nu îți permite acumularea de capital, fiindcă totul trebuie plătit și șansa, nesperata șansă de a trăi în minunata lume nouă înseamnă inevitabile facturi. Vrei apă caldă? Plătești. Vrei curent electric? Plătești. Vrei chiar un mijloc de locomoție bazat pe carburant? Plătești. Vrei hrană? Plătești. Lux. Civilizație. Feerie. Sunt foarte, foarte fericit. Există și o industrie a fericirii, cu robi și stăpâni. Sunt un sclav al fericirii. E magnific.
De ce să nu te bucuri, atunci, de toate reducerile, de toate mega-promoțiile? Uite, vine acum și decembrie, luna dorințelor. Ce îmi doresc? Îmi doresc o cortină, nu neapărat de fier, o cortină de uz personal. Dar, cum spuneam, capitalul…
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Viața trepidantă a unui om de afaceri aflat mereu între două avioane
Părintele Ionuț Blidar și enoriașii srilankezi
Pentru toate femeile de 60+, pardon, pentru toate femeile :)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
