Era vară – vara era singurul anotimp îndurabil. Vara ne smulgea din orașul nostru de la marginea pădurii și ne arunca pe hartă, cum arunci o bilă la ruletă. Existau și câștigători, atât că nu îi cunoscuserăm niciodată.
Bineînțeles că toți mințeam în compunerile noastre. Cum mi-am petrecut vacanța de vară… Nu vreți să știți adevărul.
Ruleta mea mă trimitea în fiecare an în același loc: într-o tabără școlară din munți, într-o stațiune în care, prea des, ploua îngrozitor. Era o ploaie care răscolea în oameni ca într-o cenușă – pe străzile dinspre nord curgeau atunci bătrâni chinuiți de melancolii din secolele trecute.
Noi însă, noi eram tineri și îngrozitori.
*
În vara aceea au adus-o pe Mara. Ea își purta nasul torturat într-un belciug. Capul ei ras era pe jumătate superb. Fusese mereu blondă, dar acum arăta ca un copil bolnav de cancer.
Nu oricine îndrăznea să o privească. Avea o privire albastră care… Avea o privire albastră care arăta ca o condamnare la moarte, avea o privire albastră care te invita la dans.
Mara era însoțită de multe legende. Ea era cea mai inteligentă fată întâmplată în stațiunea montană, se povestea chiar că e un geniu. Olimpică internațională la matematică, dați-vă seama.
O aduseseră aici ca să se liniștească, fiindcă avea crize. Crizele ei erau, de fapt, episoade bahice în urma cărora morala sa avea de suferit. Ceea ce înseamnă că fugea de acasă, se îmbăta îngrozitor și făcea sex cu oricine îndrăznea să-și manifeste interesul.
Imaginați-vă un înger nebun și beat și ras în cap care *uge plua oricărui bărbat, indiferent de aspectul fizic, vârstă sau situație socială. Nimeni nu știa ce era de făcut cu Mara.
O altă legendă spunea că mama ei își pusese capăt zilelor, în urma unei rușini care nici măcar nu se poate povesti. Adevărul: cine știe care era adevărul ? Nu știai ce să mai crezi.
După crize, Mara dormea până dincolo de prânz și se trezea cu o foame de diavol foarte flămând. Își dobândea repede luciditatea – lucidă, era doar ciudată și adorabilă.
**
Mara mi-a vorbit, eu nu aș fi îndrăznit. Încercam să mă uit la ea ca la un extraterestru, dar nu reușeam. Ea știa multe lucruri și trecea de la unul la altul cu o viteză care mă amețea.
Bineînțeles că ploua. Nu mai puteam să țin pasul cu sprintul ideilor ei, o aprobam fără să o mai ascult. Apoi mi s-a părut că aud:
– Tu nu vrei să mă f*ți, nu-i așa?
Nu mai știu ce am spus, pentru că Mara singură a alungat întrebarea aceea cu un zâmbet foarte complicat. Pentru că trebuia să spună ceva, a spus:
– Știu că tu nu vrei să mă f*ți.
Sigur că n-avea dreptate. Îmi trecuseră prin minte și diverse ritualuri de sodomizare. Sigur că i-am spus:
– Nu, nu, cum să…?
Mara a râs. Și râsul ei avea ceva. Noi nu ne-am sărutat niciodată, noi nu am făcut sex – nu de asta mă alesese. Avea nevoie de cineva care să o asculte. O ascultam.
***
Fuma și fumul părea o prelungire firească a ei. Șapte zile încheiate mi-a spus lucruri fantastice – pe toate le-am uitat, cu o singură excepție: ce se întâmplă cu melcii iarna.
– Iarna, melcii…
Ne întâlneam întotdeauna la prânz în dreptul unui pod care unea șoseaua principală de un drum care nu ducea nicăieri. Mara găsea existența insuportabilă și avea o poftă de autodistrugere pe măsura inteligenței sale.
Când nu a mai venit, am crezut că a făcut o criză. Plecase, plecase în zori – dincolo de munți, fără niciun cuvânt de rămas bun. Am rămas multă vreme înfrânt, privind fără cuvinte firul de apă care se târa pe sub pod.
Am căutat-o și nu am găsit-o. Am așteptat să treacă ani și să ajungă faimoasă, să citesc despre ea în reviste de specialitate, să o văd în reportaje TV, dar nu s-a întâmplat nici asta.
Clepsidra de mult a curs și toate le-am trăit de-acum și nu mai am timp pentru ziua de mâine.
Toate câte au fost sub soare le-am uitat, pe Mara însă…
– Iarna, melcii…
Citiți și
O poveste de dragoste – Olga
O poveste de dragoste – Sonia
O poveste de dragoste – Lia
A doua scrisoare către Livia
Liza – o poveste
Sara: o poveste de dragoste
Adelia – o poveste de dragoste
Octavia – o poveste de dragoste
Vera – o poveste de dragoste
Anastasia – o poveste de dragoste
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Delta Dunării – un loc ce trebuie văzut măcar o dată în viață
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
