Îți spui că nu poți să pleci. Nu știi cum să faci asta. Și, dacă decizi să îi întorci spatele și să nu te mai uiți înapoi, ce o să faci cu tot dorul ăla din tine? Va rămâne un gol în suflet, acolo unde cândva era el. Nu o să poți să-l umpli cu lacrimi, cu înghețată, cu filme care îți iau mintea de la el sau cu alți oameni. Ți-e teamă de golul ăla. Îl cunoști bine. Și încerci să te convingi că nu e chiar atât de rău. Uite, azi chiar ați fost fericiți împreună. Azi nu ai plâns deloc. Niciun cuplu nu e fericit în permanență. Ăsta nu e un motiv să pleci, nu? Nu poți renunța la tot, la voi, la el.
Și uite așa se scurg zilele. Tu te minți pe tine, el tot pe tine te minte. Tu îl iubești pe el, el nu se știe pe cine, dar probabil pe tine nu. Dacă te-ar iubi, poate te-ar lua în brațe când te face să plângi. Poate ar încerca mai mult să te facă fericită și i-ar ieși. Poate ți-ar da mai multe motive să zâmbești decât să verși lacrimi atât de des încât să te întrebi dacă nu cumva te-ai transformat într-o fântână arteziană.
Aveți și momente bune, poate chiar zile în care sunteți bine. Apoi o luați de la capăt. Iar promite, dar sunt numai vorbe goale. Iar te minte. Iar te doare. Iar îți spune ce vrei să auzi. Iar încearcă să te țină în brațe. Iar își cere scuze. Iar îl crezi.
Charlotte Gainsbourg și Yvan Attal, ©Kate Barry, 2009
Și da, poate chiar te iubește, dar habar nu are cum să îți arate asta. Poate chiar te vrea fericită, dar găsește cele mai nefericite moduri prin care își imaginează că te face fericită. Poate chiar crede ce-ți promite, dar nu știe cum să facă acele promisiuni reale, palpabile. Poate chiar își dorește să zâmbești și-l doare când te vede plângând. Și așa dă greș iar, tocmai pentru că încearcă prea mult să nu mai greșească.
Nu știi ce să faci, așa cum uneori nu știi cine mai ești lângă el, sau cine este el, cel de lângă tine. Îl privești în tăcere, încerci să ghicești ce gândește, îi analizezi gesturile și cuvintele ca să afli dacă te iubește, te întrebi dacă ai așteptat destul, dacă mai aveți de luptat unul pentru altul, sau v-ați irosit toate resursele, toată dorința de a fi împreună o viață întreagă. Îl ții de mână, îl săruți, îl privești nu numai cu ochii, ci și cu sufletul. Îl întrebi lucruri, îți pui capul pe pieptul lui și îi asculți inima, ca altădată. Tăcerea dintre voi spune multe, dar îți spune oare să pleci sau să rămâi?
Încă nu știi ce să faci. Poate te mai agăți de o speranță, de o iubire încă vie în voi, de încrederea în el, în amândoi. Poate mai aștepți puțin. Poate nu ar trebui să te grăbești să ieși pe ușa aia fără să privești în urmă. Poate îi mai dai o șansă. Sau poate nu, dacă știi că îți face rău și te face să te pierzi pe tine. Cauți răspunsul și știi că îl vei primi în curând. Știi că uneori doare mai mult să rămâi decât să pleci. Ai mai plecat de lângă oamenii care te-au rănit și știi că o vei face din nou, dacă va fi nevoie, înainte să te pierzi iar pe tine.
Guest post by Mihaela Dobre
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
