Are ochii scăldați în lacrimi. Își frânge mâinile și bâiguie cu jumătate de glas. Pare pierit și rătăcit. Eu, în picioare, sprijinită de mobilă, mă lamentez și gesticulez furibundă. Sunt imperativă. Sunt uluită. Sunt disperată și sufocată de indignare. Îl întreb printre sughițuri și cu mucii și lacrimile în barbă, cum a putut una ca asta. De ce? Îi pare rău. Îmi explică, cum numai pe mine mă iubeşte, cum numai eu sunt jumătatea lui. Cum toate visele lui de viitor nu înseamnă nimic fără mine. Cum viața lui fără mine, e lipsită de sens. Că nici măcar nu ştie cum o cheamă pe individa cu care, din greşeală, a făcut sex. Nu invocă starea de ebrietate, pentru că-și dă seama că nu l-aş crede, pentru că e de notorietate că nu bea alcool. Invocă anturajul. Fir-ar ei ai dracului de nenorociți! Invocă prostia din capul lui și că s-a lăsat dus de val. Îmi spune cu pasiune, cu candoare, cu gingăşie și forță, tot ce vreau și am nevoie să aud. Îmi cere iertare cu cerul și cu pământul. Se așază la picioarele mele.
– Orice. Cere-mi orice, dar nu pleca! Dă-mi șansa să-ți arăt cât de mult te iubesc și că nu te voi mai dezamăgi niciodată. Dă-mi șansa să-mi repar greșeala.
Asta îmi cere el cu glasul trist şi cu lacrimile pe obraji. Și i-am dat-o. Mi-am promis mie că niciodată nu voi dezgropa morții. Că niciodată nu voi mai vorbi despre acest episod din viața noastră. Dar când făceam dragoste încercam să-mi alung din minte intrebarea „oare la fel făcea și cu ea?” Mă abţineam să-l întreb cu cine a vorbit la telefon, atunci când răspundea mormăit şi evaziv, când nu răspundea deloc la telefon, sau când vedeam că citea un sms și-l ștergea fără să dea un răspuns. Cu timpul însă, viața noastră a reintrat în normal. S-au estompat tenebrele trecutului, pănă aproape de uitare. Sunt departe de a fi o femeie suspicioasă sau geloasă.
Până într-o zi, când evidența m-a pălmuit șfichiuitor. Iubitul meu, de aproape un an de zile, mă înşela. Știa toată lumea, mai puțin eu. Atunci am înţeles că un om care te minte o dată, te va minți întotdeauna. Dacă l-ai prins și l-ai iertat, el nu va percepe iertarea ta ca pe o dovadă de înțelepciune şi de iubire. Ci, o dovadă de slăbiciune și dependență. Va considera, pe bună dreptate, că îl vei ierta de fiecare dată. Mai mult decât atât, își va perfecţiona minciunile şi parșivitatea. Își va ridica prefăcătoria la rang de artă. Își va ascuţi vigilența, ca să nu mai fie prins a doua oară și nicidecum nu va deveni mai bun sau mai corect. A-i da a doua șansă unui om care te-a trădat este masochism. Este o amânare a dezastrului. De fapt, nu lui îi dai șansa, ci ție. Pentru că el se poate despărți de tine, de aceea te și înșală. Tu nu te poți dezlipi de el. Ești o victimă atașată afectiv, de propriu-ți călău. Un om care te înşală nu te iubeşte. Te stăpânește.
Pe Miriam o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
