Văzut filmul „Ultimul duel”, inspirat din fapte adevărate, în regia lui Ridley Scott. Cu un Ben Affleck blond într-un rol secundar și actorul ce-l interpretează pe Kylo Ren din „The rise of Skywalker”. Un film crud. Nu știu dacă îl recomand, căci prea multă cruzime, nedreptate și sânge îl traversează. Un film care te înfioară pentru că afli că prin 1380, în Franța, cel puțin, existența femeii în lume era una obscură, plăpândă, nesigură și cumplit de trecătoare.
Marguerite (Jodie Comer), o tânără frumoasă, educată și bogată, nepotrivită cu vremurile acelea prin sensibilitate și percepție, se căsătorește cu Jean de Carrouge, un nobil foarte priceput pe câmpul de luptă, dar total lipsit de sensibilitate și chiar analfabet. Soarta ei este una de soție supusă, căzută în mâinile unuia pentru care femeia este un zămislitor de urmași, căci, în principal, de asta avea nevoie. Există și un nobil frumos, în persoana lui Le Gris, șarmant, extrem de plăcut de dame, educat, fost prieten al lui Le Carrouge, care o place pe Marguerite. Și, pentru că unuia ca el nu i se refuză nimic, iar ea îi spune „nu”, o violează.
Filmul este prezentat din trei perspective: a lui Le Carrouge, a lui Le Gris și al femeii violate. Versiunea ei este cea reală. Deși i se spune că, denunțând public fapta lui Le Gris, reputația ei va avea de suferit, deși există pericolul de a fi arsă pe rug, dacă se va afla că minte, ea alege să spună tuturor adevărul.
Soțul ei, însetat de răzbunare și plin de vanitate, o susține. Cere regelui un duel până la moarte cu Le Gris (Adam Driver), în urma căruia, Dumnezeu va hotărî că învingătorul este cel de partea căruia este dreptatea (cu alte cuvinte, soarta lui Marguerite și dreptatea țineau de forța brațului). Deși acest gen de duel nu mai era de mult timp acceptat în Franța, cerința i se aprobă. Învinge Le Carrouge (scena luptei este cumplită, nu e de sărit partea aceasta, deși nu o recomand, dezvăluie multe din patimile și cruzimea cu care bărbatul era înzestrat în vremurile acelea).
©Milo Manara
Pe ce vreau să insist, însă, este o replică a unei înalte fețe bisericești din film care spunea cu demnitate și aplomb că „Formal, nu este vorba despre ea. Violul nu e o infracțiune împotriva unei femei. E o infracțiune de proprietate împotriva gardianului ei masculin.”
Marguerite este deșteaptă. Știe ce tare avea societatea la vremea aceea. Și totuși, cu riscul de a fi dezbrăcată, tunsă, legată la stâlpul infamiei și arsă pe rug, spune adevărul. Interesant de văzut dezmățul și desfrâul care colcăie în castelele tuturor prea-înalților, dar și mai interesant de văzut că soțiile știu, suferă, dar nu spun nimic. Nici măcar nu o susțin pe Marguerite. Filmul are, din fericire, un final care-i aduce ei, femeii frumoase, seninătate în anii ce vor urma. Seninătatea pe care o merită.
O cronică extinsă găsiți aici.
Guest post by Clara Marinescu
Citiţi şi
Glorie și decadență – Napoleon
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit fără tam-tam
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
