Avionul decolează spre Yaounde, în Camerun, unde va fi noul nostru domiciliu pentru următorii ani… Înainte să-mi fie acaparate simțurile și gândurile care te năpadesc și te cotropesc într-un nou mediu simt că este timpul să fac o retrospectivă. Cum e Sri Lanka? Răspunsul este diferit dacă stai trei săptămâni sau după trei ani. Sunt deja plecat de doua luni din Colombo, am stat în Kenya și România în acest timp și încep să mă distanțez de micile mizerii cotidene, să devin mai obiectiv și să fiu într-o stare de spirit mai potrivită pentru a scrie câteva rânduri și a face un bilanț al celor aproape trei ani cât am stat acolo.
A descrie o țară exhaustiv sau succint este un exericițiu destinat eșecului de la început, prin definiție. Cu cât lucrez mai mult în dezvoltare internațională și cu cât învăț mai mult, cu atât îmi dau sema de complexitatea culturilor și de limitările noastre de profani să descriem, să definim o țară. Așa că o să mă rezum să pictez câteva scene, să arăt situații exemplificate prin experiențe personale, să arăt țara prin ochii mei, cu subiectivismul anexat…
Plantații de ceai
E frumoasă Sri Lanka? În lumea expaților era până de curând o zicală: dacă ai opinie pozitivă despre Sri Lanka după primul drum de la aeroport în centru, o să-ți placă țara… Într-adevar, drumul acela era un test. Ca aproape toate drumurile din provincia vestică, cea mai aglomerată, drumul este o înlănțuire de case, magazine, șandramale și maghernițe care se înghesuie pâna când ai impresia că-ți invadează spațiul de rulare, mai ales când sunt însoțite de extensia naturală a magaziilor și magazinelor improvizate – tuck tuck-ul. Mototricicleta impertinentă care îngustează frustrant drumul… Peisajul este o disonanța vizuală, este o sumă de zgârieturi pe retină: aici o tarabă cu fructe și legume, unele superbe, o explozie de violet, și portocaliu, și roșu, amestecat cu verdele tern unei salate vestejite care face trecerea la prospețimea aproape explozivă a unei orezării și la albastrul lagunei Negombo, care, iată, se topește în verdele sumbru al mangrovelor… Și așa mai departe…contrastele se țin lanț.
O să învaț rapid că aceasta este caracteristica acestei țări. Frumusețea este vecină cu kitsch-ul, natura sublimă este înspicată cu gunoaie și răni purulente, seninătatate budhistă și spiritul conciliant, aproape umil, este doar o mască a unui extremism virulent, că amabilitatea, prietenia și zâmbetul deschis al sinhalezilor este adeseori o mască a trufiei, că democrația afișată este o mascaradă pentru un autoritarism deșănțat, iar strategia de reconciliere națioanlă cu tamilii, doar o declarație la adapostul căreia continuă o discriminare care a caracterizat această țară de mai bine de două mii de ani…
Frumusețea naturii este proverbială în această țara și este punctul forte al materialelor de promovare a turismului. Și într-adevar, Dumnezeu a binecuvântat țara asta cu de toate! Munți înalți acoperiți de o junglă deasă, cu o biodiversitate extraordinară, de la elefanți și bivoli sălbatici, la specii noi de broscuțe sau șerpi, care încă se descoperă. Înainte de a fi Sri Lanka, aceasta a fost Insula Șerpilor, și aceștia fac parte din viața de zi cu zi, tot așa ca și elefanții salbatici. Superb, nu-i asa? Însă, în ambele cazuri, vecinătatea cu oamenii care zilnic le micșoreaza habitatul duce la conflicte în care mor și serpi, și elefanți, dar și oameni. Anual elefanții ucid peste 20, 30 de oameni, și cam tot așa și serpii… Cum casa noastră era înconjurată de terenuri virane am avut și noi parte de șerpi, pe care cătelușa mea brac, Clara, i-a ucis. Am avut o singură vizită a unei cobre pe care Clara alungat-o din curte. Paznicul era prea superstițios să-i facă ceva. În maidanul cotropit de vegetație tropicală din jurul nostru trăia și varanul Gică, un exemplar de aproape doi metri și care apărea regulat. Clara i-a arătat un respect prudent, deși omora exemplarele mai mici. Varanii sunt protejați pentru că elimină toate gunoaile și cadavrele care altfel ar fi o reală amenințare.
Varanul Gică
Și ca să continuăm contrastul de care vorbeam, numai 8 % din jungla inițială mai acoperă versanții munților, pastrată în parcuri naționale ale căror statut este amenințat zilnic. Restul este acoperit de plantații de ceai. Începute de englezi, continuate după independență de oameni de afaceri, în special indieni, plantațiile de ceai se întind peste tot, ceaiul de altitudine “high grown tea” fiind cel mai apreciat, având savoarea cea mai fină, cea mai căutată.
Plantațiile de ceai… O altă fațetă caracteristică pentru Sri Lanka. Probabil că majoritatea oamenilor asociază Ceylonul cu ceaiul, și este într-adevăr una din industriile definitorii ale țării, deși contribuie cu mai puțin la GDP (aprox 6 sau7%) decât o fac emigranții muncitori și femei de serviciu care muncesc în afară. Am vizitat și noi o “tea factory”. Cu o seară înainte, citeam împreună cu Doina o carte scrisă pe la începutul secolului trecut de un colonist britanic, care, cu superioritatea inconștientă a acelor vremuri, caracteriza astfel tamilii pe care îi aduseseră din India să muncească pe plantații: “…mici de statură dar puternici și rezistenți la caldură, foarte harnici dacă sunt bine mânați de un supraveghetor energic. Norma trebuie să fie de 16 coșuri minim pe zi, în caz contrar trebuiesc biciuiți ca să știe că trebuie să-și atingă norma. Nu au nevoie de școli pentru copii căci nu au nevoie de carte ca să culeaga frunzele de ceai…”
Vizita la tea-factory a decurs conform unui protocol stabilit, cu un funcționar care ne-a explicat procesul tehnologic. Totul vopsit proaspat, ordonat. Întrebăm de vârsta mașinilor, al căror aspect le trădează geneza antebelică. Într-adevăr, sunt de prin 1920… iar un panou care îmi aduce aminte de gazetele de perete pre-revoluționare ne înștiințeaza că firma a înregistrat succese majore de când a aplicat politica concedierii muncitorilor (citește femeilor tamil) care nu reușesc să îndeplinească norma de 16 coșuri pe zi… Urmăresc tehnologia așa cum o explică inginerul respectiv și tot nu înțeleg cum ajunge marfa brută, tone de frunze, la etajul patru… “Păi urcă cu coșurile în spate pe scări “ și de ce nu au un elevator să le ușureze munca? “Păi nu-i nevoie ca așa s-a făcut dintotdeauna”… Aha, aceeași Mărie cu altă pălărie… Acum nu-i mai biciuiește, le alungă din bărăcile plantației (the lines) când ajung prea bătrâne să mai muncească…
Dar trebuie să recunosc ca plantațiile au și ele un farmec aparte… liniile paralele ale tufișurilor se unduiesc pe lângă dealuri, se întretaie, se unesc, se continuă…poteci le străbat și te invită la drumeție… până întâlnești câteva tamile micuțe cu niște șorțuri lungi scorțoase (de sare uscată)… Ciudată ținută de muncă până afli că asta este protecția contra lipitorilor… Plimbare plăcută!
Tamile pe plantație
Am facut multe plimbări în natură, și am fost și la vânatoare în junglă, și am urcat pe vârfuri de munte, și trebuie să recunosc că toate mi-au dat multă satisfacție și m-au bucurat, uneori m-au amuzat. Ăsta e secretul, să nu cauți ceva perfect. Îmi aduc aminte de o călătorie – pelerinaj pe vârful lui Adam, înalt de vreo 3200 m care are un templu pe vârf. O mulțime de oameni merge acolo în pelerinaj. Dar tot drumul este însoțit de reclame stridente în difuzoare și de magazine cu kitsch-uri care distrug orice atmosferă spirituală. Iar măreția pesajului este stricată de construcția de un prost gust budhist.
Și aici mă opresc și mă întreb: prostul gust, amestecul de elegant și sordid o fi ceva asiatic? Hindus? Budhist? O excursie în Bali mi-a scos asta din cap. Într-un mod spontan, natural, acolo satele sunt… frumoase. Fiecare casă este ca un mic templu, nu există grămezi de gunoaie puturoase, culorile nu se izbesc, ci se completează și există o armonie vizuală care contribuie la o liniște interioară. Deși la antipozi, nu numai geografic ci și cultural, nu pot să nu ma gândesc la Toscana, un alt loc unde totul este frumos, unde intervenția umană este cu gust și împăcată cu natura…
Dar OAMENII?? În Sri Lanka locuiesc sinhalezi (80%) care sunt majoritar budhiști și câțiva sunt creștini, tamili care sunt de obicei hinduși, și musulmani care nu se consideră nici sinhalezi, nici tamili, deși sunt. Rasleen, șoferul nostru era musulman, vorbea și sinhala și tamil și nu înțelegea de ce îl întreb ce naționalitate e…era doar musulman! Între sinhalezi și tamili conflictul nu este de azi, de ieri… În Anuradhapura, există un basorelief care înfățișează o luptă între Sinhalezi și Tamili de acum 2500 de ani… La câteva sute de metri se află una din cele mai sacre statui ale lui Budha, cu nasul și obrazul sparte de gloanțele tigrilor tamili care au ocupat vremelnic Anuradhapura într-un raid. O continuitate tragică…
În 2009, sinhalezii au reușit o victorie militară improbabilă împotriva terorismului tigrilor tamili. Dacă au câștigat razboiul, nu au câștigat și pacea. În drumurile mele prin zona de nord-est, predominant tamilă, ai impresia că ești înca în zonă de conflict. Prezența militară este covârșitoare, cazărmi, unități, comandamente, baraje pe drumuri. Tovarășii mei de drum, foști militari și combatanți, îmi spun că prezența militară pare mai intensă acum decât în timpul războiului. Toate terenurile mănoase sunt ocupate de armată, plajele, de marina militară sau de proiecte de dezvoltare turistică, ridicole și inedite în peisajul altfel pustiu. Se vorbește de mii de tamili care nu se pot reîntoarce acasă că nu au acces la terenurile agricole. De așa-zisa dezvoltare locală ce să zicem decît că este o mascaradă prost executată. Ea înseamnă reabilitarea drumurilor destinate în special asigurării operațiunilor militare și dispunerea trupelor, câteva școli lângă drumul mare, de ochii inspectorilor internationali, iar în rest, puține, foarte puține inițiative de dezvoltare, fie ale clientelei politice, fie ale donatorilor internaționali, cu greu aprobate de președinte sau de unul din frații lui, care exercită controlul efectiv al regiunii. Tamililor le rămâne bejenia. Zeci, poate sute de șalupe pescăresti pleacă spre ținuturi mai “bune” – Malaezia, Australia, chiar Coreea de Sud. Uneori sunt interceptați și ajung în lagărele din Papua Noua Guinee, alteori nu ajung… Există acuzații că se urmărește o politică de alungare a tamililor și ocuparea terenurilor lor ancestrale de către majoritatea sinhaleză.
Și la nivel politic conflictul se ascute. După război, tamililor li s-a asigurat o prezență în parlament, și reprezentativitate, și limba a devenit una din limbile oficiale. Dar “reconcilierea “ s-a oprit aici. Politicienii tamili, încurajați și de diaspora, care continuă să fie vocală, nu întind mâna majoritații sinhaleze. Care, cu aroganța învingătorului și a unei tradiții de trufie vecină cu un complex national de superioritate, refuză să le recunoască vreun drept tamilor. Menajera noastră, Manjula, era modestă, umilă aproape. Odată ne-a cerut bani împrumut să-și cumpere pamânt ca să-și facă casă. I-am dat. Dupa un timp o întreb ce face cu casa? Îmi spune, cu greu și cu mult tras de limbă, că nu poate să construiască pentru că vecinul lotului pe care l-a cumpărat nu o lasă. Sunt nedumerit și întreb ce influență poate să aibă vecinul? E nevoie de acordul lui pentru autorizația de construcție? întreb eu naiv. Nu. Pur și simplu nu o vrea acolo. Vecinul e sinhalez, ea este tamila (așa aflu și eu) și ei îi este frică să-l înfrunte. Pînă la urma am convins-o să construiască, asigurând-o de sprijinul nostru “politic”, că o să venim să fim de față dacă se încearcă o intimidare.
Poți fi prieten cu un sri lankez? Poti colabora cu ei? Răspunsul simplu este da. Însă eu am avut un singur prieten sri lankez și era necaracteristic. Era un om de aur și sotia lui la fel, oameni buni intrinsec. Ne-a unit și pasiunea pentru pescuit , vânătoare, câini, natură… Altfel, relațiile cu ei rareori depășesc politețea cordială de birou. Doina, care este o femeie tare bună și înțelegătoare, și i-a sprijint pe colegii sri –lankezi când a putut și a fost nevoie, a fost simpatizată, dar atât. Nu a existat o adevarată prietenie. Alte cunoștinte expați, europeni, care lucrau acolo erau mult mai critici. Toți preferau alte țari ca Malayezia, Indonezia, India, Thailanda. Toate erau comparate pozitiv ca mediu de lucru și ca relații umane cu sri-lankezii, care erau considerați mai trufași și mai răi. Adeseori m-am gândit că poate această atitudine este datorată “moștenirii colonialiste” și unei dorințe de revanșă. Poate. Retorica era acolo. Ideologii lor erau în general post-moderniști, însă o subspecie anti-societate civilă și ONG-uri, și anti feministă, influențați de teoria dependenței. Toate tâmpeniile…
Fratii Rajapashka: Mahinda, Presedintele, Basil, ministrul economiei, Gothabaya, ministrul apărării
Dar politichia? Cei care sunt dezgustați de politica românească să meargă puțin acolo! O să vadă că există situații mult mai rele și mai periculoase, că nesimțirea, aroganța și cupiditatea au alte unități de măsură. Această țară chiar a avut o democrație autentică, generată de socialiștii idealiști de la Oxford, ca primul lor ministru independent, Bandaranaike, dar cum legitatea istorică o arată, nimic nu este mai periculos decât un idealist naiv care are putere. Împușcat de un calugar budhist, a lăsat un sistem fragil pradă nevestei lui, care, ajutată de chinezi, a facut din țara asta un dezastru. Înlocuită democratic de un ultraliberal, apoi de socialiști, acum țara a devenit moșia unei familii de oportuniști fară scrupule, fratii Rajapashka. Unu-i președinte și ministru de finanțe, altu-i șefu’ armatei, altu’ președintele Parlamentului, altul la economie. Ca să nu se zică ca ei dețin tot guvernul au mai facut înca 72 de poziții de miniștri, din care au dat cu generozitate prietenilor politici și chiar opozitiei: Ce vrei? Îți dau Ministerul Grădinițelor, sau vrei al culturilor de păstârnac? Astea ar fi fleacuri dacă s-ar păstra măcar un simulacru de echilibru al puterilor, dar nu au această șansă. Când un judecator (suprem, de altfel) s-a crezut independent a aflat rapid ca este de fapt o infractoare de drept comun, iar altul care a ezitat să confirme sentința a fost batut la el în casă… Beizadelele fii de miniștri au imunitate… de familie. Când un ofițer încearcă să aresteze asemenea ipochimen pentru trafic de droguri, este bătut, apoi arestat și condamnat pentru abuz de serviciu etc… Grețos, haideți să trecem la altceva…
Cum este mâncarea? Delicioasă, spun unii. Prea picantă să o poți aprecia, spun alții. Omul de rând mănâncă un munte de orez asezonat cu sambol, un condiment preparat din nucă de cocos, pește uscat, ardei iute și alte ingrediente. Dacă are bani, adaugă un curry (mâncare cu sos) de pui sau pește sau de legume. Se bea arrack, un rachiu tare de palmier. Și se bea destul de mult. Pentru cine nu are gura și stomacul tăbăcite, mâncarea, așa cum o servesc ei, este imposibilă. Liquid fire!! Până și desertul este așa de condimentat cu ghimbir că este dificil de mâncat. Când am ajuns în Sri Lanka prima oară, ne-am întâlnit cu consulul, un om tare de treabă, care mi-a spus că avem o comunitate româneasca de 9 persoane… Din care doi la pârnaie pentru delicte de bancomate. Când i-a vizitat și s-a interesat de situația lor a aflat că principala nemulțumire era că mâncarea era prea picantă… Sună amuzant,dar nu este!
Definitoriu pentru Sri Lanka este religia, în special religia budistă. Ea reglementează viața țării. Ziua lunii pline, Poya Day, este sărbătoare, zi liberă, nu se consuma și nu se vinde carne sau alcool. Fiecare familie mai înstărită este onorată pe rând să hrăneasca calugării de la templul local și să-l întrețină. Templele dețin în principiu și cea mai mare parte a terenurilor agricole pe care le lasă oamenilor să le lucreze… Templele sunt și centre de educație, de protecție socială. Tineri care nu au bani și vor să studieze pe gratis pot să devină călugări pe perioada studiilor și atunci totul este acoperit de templu. Poti să ieși din călugărie fară consecințe negative sau reproșuri. În principiu servești cât simți tu nevoia. Budhismul însuși este în esență un set de recomandări de viață pentru self improvement, pentru a trece mai senin prin viață. Fără a intra în detalii, budismul cere sa faci fapte bune, să-ti servești aproapele, să fii tolerant etc… Un aspect inedit al “facerii de bine” sunt vacile străzii. Budhiștii care simt nevoia să salveze o viață se duc la măcelării și cumpără vaci care trebuiesc sacrificate, apoi le dau drumul prin oraș, unde hălăduiesc libere pascând iarba de prin parcuri. Suna ca o religie ideală, nu?
Însă cineva ar trebui să le aducă aminte de asta și călugărilor budhiști din Sri Lanka, mai ales celor din asociația Bodu Bala. În rasele lor portocalii, ei dau foc la biserici creștine și la moschei, bat credincioșii altor religii și chiar pe călugării lor care se opun la aceste excese. Guvernul nu numai ca-i tolerează, dar îi folosește ca o forță de presiune, un fel de “mineri”. Iar excesele continuă, uneori atingând ridicolul și facând titlurile cotidianelor internaționale, așa cum s-a întâmplat recent când o femeie britanică, o budhistă convinsă, a fost arestată la aeroport de un polițist taliban budhist, băgată la pârnaie cu curvele, judecată în urgență și expulzată pentru că… avea tatuat un Budha pe braț. Și pentru ca ridicolul să fie total, Ministerul Turismului i-a oferit un upgrade la business class și a reinivitat-o în Sri Lanka cu cămașă cu mâneci lungi…
Daca e să ne întrebi acum pe noi, familia Petrescu, ce ne-a deranjat cel mai tare, o să spunem clima și traficul. Pentru că altele sunt ocazionale, le mai suportăm, ne mai învățăm cu ele. Însă cu umiditatea oprimantă nu ne-am obișnuit niciodată, iar traficul merită un capitol aparte (aflu ca o scritoare germană de origine Sinhala a scris acum o carte despre asta). Traficul în Sri Lanka este compus din șoferi care au o paradigmă total diferită de cele comune în alte părți ale lumii. Din această cauză, de exemplu, nu există semne care să determine prioritatea. Știu un singur semn de STOP, lângă Marele Stat Major. Prioritatea este în principiu de dreapta, dar ei fiind socialiști, când stânga este mai puternică, are prioritate! Deci, cine are coa*e sau gabarit trece. Iar dacă ceva… o tăiere, o cursă pe contrasens, o nebunie, se poate face, ea se va face și e dreptul lui sa o faca! Clar?! Iar dacă te superi, ești un bou care se enerveaza inutil. Pentru ca așa e aici! Singurul loc mai rău din toată experiența mea este Lagos, în Nigeria. Aici, în Sri Lanka, îți taie fața și îți zâmbește. Acolo, dacă te superi, scoate ăla pistolul. Ne-a mai deranjat că am trăit într-o colivie de aur. Am avut o casă superbă, cu o gradină mare, frumoasă, cu piscină, dar nu puteam să ne “plimbăm prin cartier” ceva ce noi facem întotdeauna, este aproape un ritual, să respirăm, să ne cunoaștem comunitatea. A te plimba dincolo de cei cîțiva metri din jurul casei însemna să intri într-un purgatoriu de praf, claxoane neîntrerupte, gaze de eșapament puturoase, tuck-tuck-uri agresive. Prima noastră tentativă, și ultima, a fost de o naivitate înduioșătoare. Am ieșit să facem o “plimbare” să ne cunoaștem cartierul. A durat zece minute după care am bătut în retragere, realizând ridicolul situației. Acolo nimeni nu se “plimbă”, acolo se merge cu treabă!
Au fost câteva lucruri care mi-au plăcut și m-au fermecat în Sri Lanka, fără rezerve! Scufundările, de exemplu. Sunt un scubadiver pasionat și am facut în jur de o sută de scufundări și am avut niște momente extrordinare. Mi-au placut mult, foarte mult, rezervațiile. Mai puțin cea mai mare și mai vizitată, Yala, cât mi-a placut Wilpattu, o rezervație mare dar mai puțin vizitată! Mi-a plăcut mult școala copilului meu care s-a dezvoltat super fain în acești ani. Este remarcabilă îngrijirea medicala! Sri Lanka este și o destianție de turism medical. Un RMN sau un examen medical integral costă o fracție din ce-i în alte țări, se fac imediat și cu medici competenți. Mai ușor cu operațiile, dar examinarile sunt super.
Recomand Sri Lanka? Da, din toată inima! Pentru o vacanță este o destianție ideala! Să stai acolo mai mult, să lucrezi și să te stabilești un timp… cum să-ți spun… unii o fac. Dacă îți mai place Sri Lanka după drumul de la aeroport în centru…
Citiţi şi
Într-o mașină, la drum de iarnă, vrei să ai vizibilitate bună și să-ți fie cald
Servicii SEO: importanța promovării online pentru afaceri
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
