E greu de pătruns misterul prin care destinul uman, apelând la nu se ştie ce neverosimil capriciu al astrelor, aduce în prim planul vieţii publice persoane insipide, dar care se bucură de credibilitate în ochii unei imense mase de oameni.
În cazul lui Trandafir Teo, însă, nu e cine ştie ce scofală, popularitatea sa fiind efectul persoanei pe care o întrupează în faţa televizorului: ea arată, vorbeşte şi se comportă ca orice gospodină din Rădăuţi, Calafat sau Titu. Ce o face şi mai plăcută e că la mijloc nu se află pic de şarlatanie: nu e ca şi cum, în realitate, tanti Teo ar jongla cu concepte metafizice subtile şi ar poseda o dimensiune spirituală inaccesibilă celor cărora le sunt dedicate emisiunile, nu, ce arată ea telespectatorului e chintesenţa fiinţei sale, nu o mască, nu un sine dedublat, pe ea însăşi se livrează publicului, pe ea cea autentică, în carne şi oase, trup şi spirit.
Dacă Universul ar fi avut cont de facebook, în clipa în care i-ar fi trasat acesteia destinul în showbiz, ar fi scris: Universul – se simte sarcastic cu poporul român şi, drept emoticon, ar fi postat făţuca bucălată a prezentatoarei TV.
Ea reprezintă barometrul cultural al poporului român. Pagina oficială de facebook numără un milion şi un sfert de followers, mai ceva ca la Tony. Dar tot inepţii postează şi ea:
1) “Şi noi, ăştia frumoşi… suntem uneori deprimaţi, dar ne uităm în oglindă şi ne trece.” (9000 de like-uri)
2) “Cu toţii avem poveşti pe care nu le vom povesti niciodată.” (27000 de like-uri)
3) “Lasă să treacă ce a fost. Ai credinţă în ce va fi.” (22000 de like-uri).
Dacă vrei să afli perspectivele de viitor ale naţiei, acest număr e un indiciu valoros pentru sondarea nivelului intelectual al românului. Un milion e un număr imens, dar, să nu disperăm, e un trend în creştere !
Susţin asta pentru că sunt dispus oricând să fac pariu că 80% dintre cei care dau like unor asemenea banalităţi nu sunt în stare să scrie corect după dictare, habar nu au în ce secol a domnit Cuza, nu ştiu să înmulţească două numere cu trei cifre şi, din perspectiva mediocrităţii celei mai anoste, sunt nişte trufandale.
Iar tanti Teo, regina lor absolută. Idoliţa anoştilor. Sau, şi mai bine, Id-oliţa anoştilor, pentru cei familiarizaţi cu noţiunile freudiene.
Prima oară când am zărit-o la teve, prezenta o emisiune la Tele7abc. De atunci, au trecut nişte ani, dar tanti nu mi se pare că s-ar fi schimbat cumva: tot ca o femeie cu o vârstă incertă între 38 şi 58 de ani arată şi acum, tot ca o casnică ce merge la alimentara din colţ să facă cumpărături se îmbracă şi acum, aceleaşi glume le rosteşte şi în emisiunile de azi, se strâmbă la fel ca odinioară, poartă aceeaşi frizură înecată în fixativ, la modă printre membrii boy band-urilor din anii ’90 şi, când vrea să pară deşteaptă făcând pe proasta, îşi încrucişează la fel ochii.
De asemenea, tot pe aceeaşi reţetă de succes merg şi azi emisiunile ei: premisa că, dacă un invitat nu suferă măcar de un retard vizibil, sau nu dezvăluie amănunte indigeste din viaţa sa particulară sau a altcuiva, ratingul e compromis. Compromis, fiindcă, pe meltean şi melteancă, inteligenţa vag concentrată în cutia lor craniană îi pune într-un contact rudimentar cu lumea exterioară, iar umanitatea, deşi a realizat multe salturi importante în decursul istoriei, să deturneze plăcerea acestora dinspre spectacolul ţipător de bâlci spre alte preocupări, mai elevate, nu i-a ieşit niciodată.
Cum, în plus, România excelează la numărul de melteni pe cap de locuitor, această categorie din populaţie e vânată asiduu de toate marile televiziuni. Tanti Teo a fost primul superstar al acestui exponent mioritic, consacrarea venind când emisiunile ei s-au intersectat cu penibilul, incultura şi sexualul. O strâmbătură a lu’ tanti Teo pe micile ecrane era o mostră de spiritualitate de mare virtuozitate pentru melteanul neaoş.
Cred că şi acum, dacă ar întreba un manelist câţi ani are, iar ăla ar răspunde (şi inevitabil va răspunde) – după ce va face concentrat, în gând, nişte calcule numai de el ştiute, apoi se va scobi finuţ în nas cu doar trei degete (de la picioare, evident; dar se va descălţa în prealabil, că el e manierat) şi îşi va mai ruga o dată gazda să repete întrebarea, să fie sigur că nu e o capcană sau că nu a înţeles greşit sensul – că “miercuri sau joi, cel mai probabil”, tanti Teo se va întoarce mirată spre cameră şi va imita făţuca aia poznaşă de înapoiat mintal (pupilele întâlnindu-se grandios în vecinătatea nasului), modul său original de a arăta telespectatorilor la fel de destupați la creier ca invitaţii din platou că ea, de fapt, e destul de inteligentă să priceapă că răspunsul ăluia e un răspuns cretin, dar se preface că nu-şi dă seama.
Privirea aceea care parodiază privirea unui handicapat ajunsese, în trecut, în aşa măsură trademark-ul lui tanti Teo că, adesea, telespectatorii, inclusiv cei mai fideli, în momentul în care pupilele ei se îndreptau, în silă, înapoi spre locul unde se găsesc, de regulă, pupilele omului cu ochi normali, se întrebau nedumeriţi, în vreme ce se scărpinau în cap cu fierul de călcat:
-Da’ pe fufa asta cine a adus-o-n platou? Când a invitat-o doamna Teo, că n-am mai văzut-o până acum! Zici că-i normală! Chiar, doamna Teo unde a dispărut?
Şi, după un sfert de oră, unui telespectator i se aprindea o feştilă în scăfârlie, pe care o răspândea apoi victorios pe toată scara blocului:
-Stai, bă, că asta e doamna Teo! S-a deghizat în handicapat şi acum a revenit la normal! Cât pe ce să nici n-o mai recunosc deloc-deloc! Pfoai, ce figură de femeie ! Tu-ţi dai seama, Minuţo, e tot ea, mă, numai că şi-a schimbat privirea ! Înţelegi? E la fel, da’ cu alţi ochi! Incredibil !
Şi-şi va scutura capul, hâtru, dar mulţumit că a descâlcit enigma: doamna Teo era cât pe ce să-l păcălească cu privirea aia de handicapată, însă el, având un IQ cu 7% mai dezvoltat decât al unui pui de cimpanzeu, imediat s-a prins. Bine, după 15 minute s-a prins, dar la scara istoriei, a unei vieţi de om sau chiar a unei primate, ce sunt 15 minute? Nimic, corect?
În calitate de om care face urticarie când urmăreşti asemenea emisiuni oligofrene, ştii că eşti asediat de melteni, te-ai obişnuit ca ei să-ţi sufle-n ceafă cu ciunga prinsă-n păr, înţelegi lucrul acesta şi, cu toate astea, nu poţi accepta deloc ideea: cinci minute cu tanti Teo pe ecran sunt de ajuns ca “o implozie lentă să-ţi traverseze cavitatea toracică până în vârful dinţilor, preschimbându-i în colţi”… dar pe cine să muşti?
N-ai pe cine. Practic, audienţa acestor emisiuni îţi taie orice cale către înţelegerea legilor spiritului.
Şi, la urma urmei, are tanti Teo vreo vină? Nu. Prezenţa ei în showbiz consemnează numai rafinamentul artistic al publicului şi, in extenso, al populaţiei.
Gospodinele o plac şi se regăsesc în ea, la fel cum fâţele cu pretenţii de femei stilate tânjesc să se identifice cu imaginea lui Marin Andreea. Să fie ca Marin Andreea le pare un obiectiv nobil pentru această viaţă.
Însă, cu tanti Teo nu trebuie să faci nimic ca să-i semeni. De fapt, pe ea o descoperi tocmai când ai renunţat la visul cu Marin Andreea şi ţi-a intrat în cap, o dată pentru totdeauna, că vacanţa la bulgari e apogeul relaxării într-un an de muncă. Telespectatorii şi, mai ales, telespectatoarele încep să o placă după ce viaţa lor devine la fel de anostă ca glumele ei. Când râzi întâia oară la glumele lu’ tanti Teo, e primul semn că te-ai resemnat cu anii pe care-i mai ai de trăit. În acea zi, cumătra asta cumsecade şi mucalită, care se scălâmbăie şi spune glumiţe pe care şi tu te-ai visat spunându-le, doar că erai mai cuminte, nu ca nebuna de Teo… se transformă în amfitrioana după amiezelor tale. Cu ea faci mâncare, cu ea îţi petreci anii.
Înţelegerea acestui adevăr se află înapoia recunoaşterii faptului că oamenilor trebuie să le oferi distracţie pe măsura capacităţii de înţelegere. La nivelul cel mai superficial, el face apel la mecanismul cerere-ofertă din economie: distracţie de doi lei pentru oameni cu o gândire în valoare de aceeaşi bani. Sau mai mică. Eventual, nulă.
N-are rost să strâmbăm din nas. Însă, dând melteanului ce-i al melteanului, ne vom trezi într-o zi că acesta va acapara tot spaţiul românesc cu preferinţele sale, ignoranţa lui va fi cea care va dicta în cultură, creierul său va fi cel care va hotărî reforma din educaţie, priceperea sa va fi cea care va vindeca bolnavii din spitale şi inteligenţa sa va hotărî destinul copiilor noştri, ai tuturor.
Aşa că, tanti Teo, să ştii, şi noi… ăştia naşpeţi… suntem uneori optimişti, dar ne uităm apoi un minut la emisiunea ta şi ne trece.
Citiţi şi
În mine locuiesc mai multe femei și le iubesc pe toate
Ceri mult, zise el. Valorez mult, răspunse ea.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
