Am discutat – sau cel puțin am încercat să inițiez o discuție – zilele acestea, cu un cineast. I-am mărturisit, în deschidere, că avem un limbaj comun, fiindcă am cochetat cu scenaristica, iar omul mi-a replicat că e sătul de cei ca mine, care au veleități artistice, dar nu și le valorifică:
– Trăiește-ți visul, omule! mi-a zis cineastul
– Tu vrei să mă tragi la xerox? l-am întrebat
– Poftim?
– Trăiește-ți și tu frumos viața, omule! am încercat să-i sugerez celui care trăia într-un vis.
– Viața nu începe și nici nu se termină cu un film. Și continuă să-ți visezi visurile!
Ne-am despărțit pe aceleași poziții – ireconciliabile, totuși. Este absolut normal să se întâmple aşa, pentru că arta se face cu pasiune şi convingere absolută, nu cu moderaţie şi prudenţă. Am descris întâmplarea, pentru că e genul de discurs motivațional pe care internetul îl promovează, indiferent de situație. Uneori, în lipsa sau în contra oricărei logici.
Fii memorabil, fii rebel. Fii curajos, invincibil, pasionat! De unde credeți că citez toate astea? De pe genericul PRO TV, televiziunea comercială prin excelență, pe care tocmai începe un program nerecomandat minorilor, deoarece conține scene de violență fizică, psihică, sau de limbaj. Dar din moment ce suntem avertizați, totul este în regulă. Nimeni nu ne obligă să-l urmărim. Despre generice nu ne avertizează însă nimeni. Și uneori, ajungem chiar să credem că totul este posibil. Că lumea ne stă la picioare, așteptând să se predea curajului și pasiunii noastre.
Îmi place și mie cum sună. Dar spune-i asta unei mame de echilibrul căreia depinde viața unui copil, al său. Spune-i-o unui tată de stăpânirea căruia atârnă liniștea unei familii. Spune-le că pot lăsa totul în urmă ca s-o ia de la capăt, dacă vor. Sigur, e genul de discurs util în anumite situații – în cele în care ai pierdut totul. E ca un pai de care te poți agăța, într-o încercare de automotivare. Dar asta nu înseamnă că este paiul valabil universal, pe care să-l ții în colțul buzelor toată ziua. Nici că ne putem abandona de mâine joburile sau familiile, ca să ne împlinim visurile din adolescență. Desigur, unii pot încerca. Majoritatea s-ar putea să și reușească.
Asta nu înseamnă că atitudinea aceasta este una pe care o putem aplica toți, în orice situație. Cine nu vrea să-și trăiască visurile? Dar cine susține oare visul celuilalt, lumea lui probabilă? Cine îl face posibil? Nu cumva tocmai cel care-și trăiește viața, bună sau rea, și se bucură de darul primit? Așa cum este el sau ea. Cum arată un om fără visuri, ați încercat să vă imaginați? Fără pic de naivitate, limitat la un singur vis/obiectiv, acela imediat realizabil, mobilizându-și toate resursele pentru a-și trăi visul! Dându-i afară pe toți cei inutili din visurile tale. Destul de trist, nu? Arta, spunea Oscar Wilde, este cu totul nefolositoare. Niciun artist n-ar trebui să vrea să demonstreze ceva. Când criticii săi nu cad de acord, abia atunci artistul are dreptate. Spectatorul, și nu viața, este cu adevărat oglindit în artă – am încheiat citatele.
Ferice de cei săraci cu duhul, ne spune Biblia. Ferice de cei singuri sau de cei bogați, pentru că își pot permite acest gen de nebunie (re)creativă. Lăsați la o parte orice speranță voi, cei intrați în lumea lor! Singurul lux pe care vi-l mai puteți permite este cel din titlu. Să dormiți și mai puțin ca până acum – ca să vă trăiți (ori să le trăiți) visurile.
Pe Marius îl găsiți tot, aici.
Citiţi şi
Lucrezi de acasă? Iată cum să îţi creezi spaţiul perfect pentru muncă
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
