Regizor – Martin Scorsese, cu Leonardo DiCaprio, Jonah Hill, Matthew McConaughey, Kyle Chandler, Margot Robbie si Jean Dujardin. Candidează pentru Best picture la Oscaruri, alături de Captain Phillips și Gravity, iar DiCaprio, pentru Best Actor.
Acum… Scorsese închide cu asta un ciclu despre marele banditism pe care l-a deschis cu Goodfellas (1990) și Casino (1995). Aici e vorba de banditismul finanțelor, subiect atins de un alt film candidat la Oscar, pentru Best Actress Blue Jasmine al lui Woody Allen, cu Cate Blanchett.
S-a scris cu multă complezență despre The Wolf of Wall Street, iar filmul are nenumărate tare, acoperite doar de jocul impecabil al lui DiCaprio. Scenariul e linear și didactic și nu se poate compara nici pe departe cu complexitatea plină de surprize narative a lui The Departed (2006, cu același DiCaprio). E nu doar linear și didactic și explicit, dar plin de flash-back-uri și acoperit de o voice-over (a lui DiCaprio) care povestește ce i se întâmplă. Sigur că e un clin d’oeil la Goodfellas, unde, de asemenea, gangsterul (Ray Liotta) povestea aceleași lucruri cu aceeași voce lipsită de emoție (It was there that I knew that I belonged…).
Toate aluziile și trimiterile și clins d’oeil din Wolf of Wall Street funcționează însă greoi. Trebuie chiar să-l vedem pe DiCaprio cu fața într-un mușuroi de cocaină, precum Tony Montana (Al Pacino) în Scarface. Unele sînt de-a dreptul neîndemânatice: atunci când DiCaprio ia niște buline interzise ca să recapete puteri ni se arată că la televizor e un desen animat cu Popeye care mănâncă spanac ca să-i revină snaga.
Scenariul e lin și explicativ și deranjant de similar în final și morala generală cu Goodfellas (ordura umană principală își vinde la urmă toți foștii ciraci, după un deal cu justiția și FBI-ul). Chiar și odioasa lume a Wall Street-ului a fost mult mai bine prezentată de Tom Wolfe în magistralul Bonfire of the Vanities.
Cursurile de economie ținute de gangsterii cu guler alb pentru folosul spectatorilor sunt de asemenea demonstrative și didactice, făcând ca ansamblul denunțului să sune ca un manifest stângist: We create shit, we don’t build anything se mândrește un trader. We take people’s money and become shit-rich.
Rămân actorii… cu toții fantastici. Wolf of Wall Street amintește de Gangs of New York, un alt film al lui Scorsese cu actori extraordinari, dar făcut greoi de felul explicativ și lent în care se construiește povestea.
Filmul e extrem de lung, trei ore, din care una ar putea fi scoasă ușor la montaj de un editor mai puțin complezent, tăind jumătate din repetitivele și identicele scene de orgii, beții și drogării.
DiCaprio însă arată în ce măsură poate juca un personaj odios, o larvă umană. Deja în The Departed crease un personaj convingător de infiltrat capabil de violență înfiorătoare. La fel de odios era și în rolul de proprietar de sclavi din ratatul Django al lui Tarantino. Iar dacă Gatsby a fost la rândul lui ratat, nu a fost din vina lui DiCaprio, ci a stupidei insistențe a producătorilor de a face un film de epocă în 3D cu muzică contemporană.
Dacă va lua ceva la Oscar, unde e nominalizat la cinci categorii? Poate pentru Supporting actor… Jonah Hill, ca un fel de tânăr Kissinger al escrocheriei financiare, este absolut fenomenal, mai credibil de multe ori chiar și decât DiCaprio, care tinde să facă aceeași mutră dezgustată de prea multe duzini de ori.
Pe Dan îl găsiți aici.
Citiţi şi
Cher: “Dragostea nu știe matematică”
Două minute și jumătate să reaprinzi o dragoste veche
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.