Știți cazul: un deputat (PSD, cum altfel?) de Pitești dă un interviu în care își arată toate limitele, ba chiar plusează cu dovezi, necerute, dar nici neașteptate, de prostie.
Ziariștii Mihai Voinea și Cristi Delcea de la Adevărul își fac până la capăt bine meseria și îl conferă publicului larg. Publicul larg se revoltă de aroganța fără margini a deputatului cu mitraliera.
Parlamentarul cere un drept la replică, în care, de asemenea, se face de râs. Iar cazul va fi, din păcate, uitat în curând.
Deputatul nici măcar nu fusese confruntat cu o anchetă, cu o mare dezvăluire de presă, nu. Pur și simplu i s-a dat dreptul să se exprime în fața unei camere, cu lavaliera la rever. Bineînțeles că s-a împăunat, plin de sine, arătând, din înțelegerea democrației, cam câtă engleză și franceză a arătat colega dumisale de partid pe la ONU.
Toate acestea la un loc denotă că bieții politruci din familia politică (transpartinică, de altfel) a deputatului de Pitești nu au avut, până acum, parte de o întâlnire cu un gazetar.
Nu știu cum arată, dar știu, din instinct, că presa nu e bună pentru ei și trebuie lichidată economic, ceea ce au făcut, din plin. Și pentru că au prieteni sus-puși și lumea lor e, prin excelență, una de stăpâni și sclavi, de lichele și lingăi, libertatea unui ziarist îi bulversează. Nu pot concepe un individ autonom. Ăsta e tot orizontul gândirii lor.
Pentru că un ziarist adevărat nu va avea probleme de coloană la întâlnirea cu Puterea, nu va pupa niciodată în cur și nu va ridica imn de slavă, pentru că va pune întrebările corecte, care, de altfel, uneori sunt elementare, și nu va da înapoi, fiindcă nu are de ce. Dacă nu sunt îndeplinite toate condițiile de mai sus nu ne aflăm în prezența unui act de jurnalism.
Cu alte cuvinte, cazul deputatului de Pitești e un strălucit exemplu de ce ar putea să facă presa, dacă ar exista mai multă. Iar o societate care nu înțelege importanța unor ziariști liberi și curați nu poate avea alt destin decât să se zbată, fără scăpare, cu grumazul sub bocancul impostorilor. Da, va fi tot mai rău.
Și nu, nu e de-ajuns să dai like&share. Presa sănătoasă nu poate exista decât pe baze economice sănătoase. Ca atare, acolo unde sunt identificați gazetari cinstiți ei trebuie sprijiniți zi de zi, fiindcă, dacă nu v-ați dat seama, dumnealor duc un fel de război de gherilă folosindu-se de arma puternică, dar insuficientă, a bunului-simț.
Există un contract, și el uitat, între ziarist și cetățean. E secolul XXI, se poate și e chiar ușor: ziaristul face serviciu public, cetățeanul îl plătește, preferabil direct, fără intermedierea unor terți cu interse oculte. Și asta e tot.
Iar delăsarea scârbită a societății față de presă, crescută și ea ca buruienile pe câmp (da, mai sunt diamante prin noroaie, dar ele nu au ieșit din redacții, ci în contra redacțiilor), este cea mai sigură cale spre îngroparea definitivă a oricărei speranțe.
E banal, dar, iată, banalul e și el excepțional pe la noi: presă liberă și bună, o clasă politică mai responsabilă, mai decentă.
Nimic mai mult, dar nici nimic mai puțin.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
