Articole despre vise

The Happiness Project Timișoara

Partea însorită a singurătăților noastre

by Cosmin Neidoni / 18 August 2016

Într-una din cărțile sale, Antoaneta Ralian, amintește despre povestea unui bătrân care se simte atât de singur și anonim, încât, pentru a avea o dovadă a propriei existențe, calcă adânc în straturile de zăpadă, apoi își întoarce capul ca să-și vadă urmele. O mare parte din visele noastre, din zbaterea …

Men Talk Timișoara

Lecțiile vârstei de 40 de ani la bărbați

by Cosmin Neidoni / 12 August 2016

Viața fiecăruia dintre noi seamană cu un Bildungsroman. Experiențele trăite, oamenii pe care-i întâlnim, iubirile pe care le-am avut – toate se pot cristaliza, devenind în timp mici lecții de viață. Avem datoria de a le fi reazem celor de lângă noi. Acest gând – de a fi reazem – …

Yes or No

În sfârşit, nu-mi mai pasă!

by Catchy / 4 August 2016

Vreau să-ţi spun doar că am suferit destul din cauza acelui iubit care a reapărut în viaţa mea subit şi nechemat, şi pe care nu l-aş fi acceptat niciodată, nici măcar virtual, dacă nu ne-am fi cunoscut, cândva, în realitate. M-a abuzat câteva luni, lăsându-mi cicatricile în suflet, iar eu, …

The Happiness Project

Cum adică să o iei de la capăt? De la care capăt?

by Catchy / 30 July 2016

Ce înseamnă să o iei de la capăt? De la care capăt? De fapt, nu vrei să repeţi nimic din ceea ce ai trăit până acum. Vrei un nou început, cu alte dorinţe, cu alte vise şi chiar cu alţi oameni în jurul tău. Dar… ai grijă ce îţi doreşti, …

Life Bites

Cum îți poate schimba viața o poveste

by Catchy / 8 July 2016

Amintirea clipelor pierdute e tardivă. Te îmbeți cu apă rece, singură în noapte. Te îmbraci cu poezia tristă care ți-a marcat viața și sunetul singurătății e ca un clinchet care îți fură visele din noapte și liniștea de zi cu zi. Păcat că ploile nu spală păcatele, amintirile, regretele și …

Life Bites

Ce dracu’ i-ai făcut Giuliei?

by Catchy / 5 July 2016

Cam aşa gândea (şi scria) Giulia la 20 de ani: Oare toţi bărbaţii sunt, dacă nu proşti, atunci perverşi, mincinoşi, profitori, cu hormonii ieşiţi prin ochi, de li se scurg atunci când văd o bucată de lenjerie  şi vor, orice-ar fi, să profite, să profite, să profite? Şi ei se …

Yes or No

Ce Dumnezeu mi-ai făcut, femeie?

by Catchy / 5 July 2016

Mi-ai făcut vrăji? M-ai blestemat? Că nu mi te pot scoate din sistem! I-am mulţumit lui Dumnezeu că mi te-a scos în cale, acum un an. Şi sufletul meu a îngenuncheat în faţa inimii tale, cu recunoştinţă. Ţi-am mulţumit, umil, dar fericit, că exişti pentru mine. M-am înfruptat din rărunchii …

Yes or No

Abia atunci am înțeles că iubesc bărbatul altei femei

by Catchy / 5 June 2016

Fluturii… cînd alergi să-i prinzi, nu prinzi niciunul, iar cînd te aștepți mai puțin, îți vin singuri în palmă și te lasă să te bucuri de ei. Atunci trebuie să profiți fără să-ți pui întrebări și fără să aștepți răspunsuri… Doar să trăiești clipa cînd îi ai în palmă! Acum un …

The Happiness Project

Prea multe netrăite

by Catchy / 28 May 2016

A tras aer în piept şi cu tot curajul pe care l-a găsit cuibărit undeva în suflet, a deschis uşa. Lumina era difuză, zgomotele vieţii de afară înfundate. În încăperea închisă cu multe lacăte de atâta vreme, stăteau într-un haos perfect ordonat, cufere multe, decorate cu desene migăloase, pe care …

The Happiness Project

Ce-am făcut cu armăsarul născut din țânțarul vostru

by Catchy / 12 April 2016

Azi vreau să le mulţumesc celor care nu au crezut în mine. Datorită lor m-am trezit şi am început să cred în mine şi nu în ei. Mulţumesc ţie, omule drag, că ai zis nu, şi am suferit, mi-am lins rănile, şi am luat totul de la capăt. Capătul de …

catchy.ro