Articole despre uitare

Mă ţinea de mână şi-mi spunea vorbe, zgomot nedescifrat de creierul meu care încă se minuna de moment. Trecuseră zece ani şi omul din faţa mea îmi vorbea de parcă mă văzuse ieri. Aş fi dat orice ca scena să fi fost cu mult timp în urmă, însă învățasem că …

Ai crescut verde și ți-au dat muguri de floare albă. Of, și nici nu era primăvară când ne-am cunoscut. Dar e deschisă și plăpândă, în tonuri de roz pal. Din acela care calmează gândul rău. Mi-am dorit să te usuci. Știi de câte ori? Să fii buruiană. Toxică. Odioasă. Să …

Ce-ar fi dacă am asemăna viaţa ta, a mea, a oricui – cu o grădină? La prima vedere ar putea părea absurd, şi totuşi am imaginea clară a ideii şi o pot argumenta! Fiecare floare frumoasă, fiecare copac îngrijit, fiecare tufă verde sau frumos înflorită poate fi un prieten, o …

Pe-atunci, ea era fericită. Era împlinită cu tot ceea ce-i oferea viaţa. Învăţa cumva, zi de zi, s-accepte noile provocări care-i erau presărate-n cale, să se bucure de micile realizări şi să nu trăiască cu regrete. Era încă tânără, frumoasă, creativă, plină de pasiune şi entuziasm pentru visurile ce-i colorau …

M-au sunat în a doua zi de Paşti. Era foarte aproape de 12, dar încă dormeam. Când primesc telefoane de la oameni ce funcţionează după programul „normal”, care îşi fac somnul noaptea şi în zori iau mic-dejunul, tind să mă ruşinez, indiferent dacă am dormit 4 sau 12 ore. Şi …

Oare chiar aşa este? Sau e doar un vis, un wishfull thinking, născut din dorinţa intrinsecă de a înlocui un sentiment cu altul. O speranţă deşartă, pe care o nutrim în disperare, ca să uităm patima şi durerea sufletească provocată de cineva. Ar fi bine. Ar fi frumos. Ar fi …

Sara e o fiinţă veselă, generoasă şi o prietenă de nădejde. Nu se lasă impresionată de nimeni şi de nimic. Cine n-o cunoaşte cu adevărat, ar putea să creadă că e superficială sau, şi mai grav, insensibilă. Noi, prietenele ei, o preţuim şi-o iubim tocmai pentru că n-are păr pe …

Citesc şi mă doare. Citesc şi mă mistui, la rându-mi, sub povara amintirilor. Citesc şi îl simt încarnat, cumva, într-un mod ciudat, în cord. Citesc şi îl inspir, pentru a milioana oară, fără a vrea să-l mai scot din mine. N-am mai vorbit de câteva luni bune de povestea de …

Trebuie s-o spun. Când a murit tata, nu am simţit că am rămas orfană de unul dintre părinţi, ci că, brusc, m-am transformat într-o persoană cu handicap. Moartea m-a rupt şi-n loc nu a pus nimic, iar bucata aia smulsă din mine a lăsat în urma carnea sfâşiată, sângele şiroind …

Într-un august liniştit de 2011 primesc un sms: „Mai ţii minte maşinile de carton, A? Oare mai sunt ele pe strada pe care ne-am cunoscut?” Nicio idee. Nici de maşini, nici de cine mă întreabă. Şi, totuşi, îmi nimerise numele. Cum? Intru în joc, scriu un catren, adaug ca indiciu …