Eram atât de neiubită. Atât de singură
Plecam în creierii nopții și așteptam în gară la aceeași oră, același tren care venea de la Timișoara. Păstram în buzunar niște cuvinte cu care mă vrăjise. Mă întorceam plângând încet, așa cum se prelinge ploaia printr-un geam întredeschis. Plângeam de așteptare și de dorul celui pe care încă nu-l …