Articole despre sfant

Life Bites București

Despre idolatrie și alte rătăciri

by Mihai Bălăceanu / 29 August 2024

Idolatria este o formă de admirație fără frontiere. Ea devine periculoasă pentru că nu poate fi conținută. Și, neputând fi conținută, crește în intensitate și în iraționalitate, fiindcă însăși premisa de la care pleacă e lipsită de temei rațional: aceea că persoana idolatrizată e infailibilă, adică un înger sau un …

Yes or No

Mai bine îl lăsam pe B. de pe Tinder să-și vadă liniștit de așa-zisa lui relație

by Catchy / 6 June 2017

Vi-l mai amintiți pe B. de pe Tinder, a cărui relație am reușit să o destrămăm? Ei bine, nu aș numi-o chiar așa tragic. Să zicem că a fost mai mult o echilibrare a balanței. Poate chiar i-am întins o mână de ajutor. Nu lui, că el nu merita nici …

Read me Codlea

Neobișnuita poveste de iubire a lui Anatol

by Sergiu Someșan / 9 November 2016

Cobora odată cu ceţurile toamnei dinspre munţi şi, la o privire fugară, ai fi zis că este adus chiar de ele. Era înalt şi părea bătrân, nu atât din cauza înfăţişării, cât mai ales pentru că îi întreba pe toţi copiii întâlniţi în cale. – Ce mai faceţi voi, dragii …

Life Bites

A fost odată ca niciodată un român care lucra în Italia

by Catchy / 18 October 2016

A fost odată ca niciodată un român care lucra în Italia. Până aici nimic deosebit, multe sute de mii, poate chiar milioane de români au muncit, muncesc şi vor munci în Italia. Povestea acestui om este ca a multora; până într-un punct după care virgula merge pe o stradă foarte …

Life Bites Santa Croce Sull'Arno, Toscana, Italia

În ce lume te las, copile…

by Iuniana Daniela Popescu / 7 October 2016

Te-am născut din dorinţă, te-am crescut cu iubire şi te-am udat cu dragoste. Te-am sprijinit în primii paşi şi-mpreună am văzut răsăritul. Ne-am bucurat de apus în timp ce-mi gângureai primele silabe. Ţi-am mângâiat prima durere şi ţi-am îndeplinit prima dorinţă. Ţi-am dat numele şi l-am transformat în sfânt. Sfântul …

Nitty-Gritty

O să fie bine

by Marius Constantinescu / 25 March 2016

Am o mare problemă cu optimistul de serviciu sau cu cel din datorie. Cel care spune, mai devreme sau mai târziu, „o să fie bine”. Ca şi când nu e suficient, ţine să şi sublinieze: „nu se poate altfel!”. De asemenea, constat că încep să manifest o intoleranţă la enunţurile …

The Happiness Project București

Azi vreau să-Ţi mulțumesc

by Bianca Ierchan / 28 September 2015

Azi vreau să-Ţi mulțumesc pentru că văd lumea cu toate splendorile, culorile și podoabele naturii sale. Văzând înțeleg, mă bucur și mă înalţ mereu. Văd lumina din înalt ce se revarsă peste toți, și buni, și răi. Văd oameni frumoși, arte deosebite, gesturi și taine care mă curățesc și cu …

Art&Entertainment București

Pre numele său pământean, Ion Iancuţ

by Criss Minea-Georgescu / 9 September 2015

Există oameni-poezie. Cunosc cel puţin unul. Poate e chiar singurul, fiindcă altul nu-mi vine deloc în minte acum. Ion Iancuţ, pre numele lui pământean. L-am întâlnit, pentru a doua oară, într-o după-amiază ploioasă de final de aprilie. A apărut ca de niciunde, cu sete de bere şi de vorbe. Mai ales …

Women R Us București

„Stelele mă privesc cu ochii lui” Regina Maria – scrisoare către secretarul lui Joe Boyle

by Cristiana Trică / 19 May 2015

Dragostea Reginei Maria pentru colonelul canadian Joe Boyle (Joseph Whiteside Boyle) nu mai e un secret. S-au cunoscut în 1917, în clipele în care se punea problema dispariţiei României de pe hartă. Regina purta tot mai singură o bătălie grea pentru rămânerea în război până la capăt. Era la Iaşi, …

As You Like It București

„Poarta alege, nu omul“

by Ana Barton / 1 January 2015

Bun. Să lăsăm, vă rog, pentru o clipă, lamulţianurile deşănţate, cu fericiri nepământene incluse. E cap de an. Şi la fiecare cap nou de an îmi vine-n minte-n primul rând asta: suntem trecători, oamenilor. Nu vă rog să fiţi mai buni, ci să fiţi mai voi. Să v-amintiţi că orice …

catchy.ro