Articole despre Pulitzer

Women R Us București

Mâine-poimâine fac 50 de ani și parcă nu-s ai mei

by Ohara Donovetsky / 4 April 2019

Îndreptar subiectiv de rejuvenare sau calea celor trei Margarete Nu numai că mi-e groază de moarte, dar în ultima vreme mi-a fost dat să trăiesc și spaima de îmbătrânire. De parcă n-ar fi fost destul să mi se întunece mintea ori de câte ori vine vorba de una sau de …

Editor's Picks Sibiu

Un gentleman poate trece prin orice

by Andra Tischer / 6 July 2018

William Faulkner (25 septembrie 1897 – 6 iulie 1962) a fost recompensat pentru întreaga sa operă literară, considerată de critici o „mitologie a Sudului”, cu două premii Pulitzer și premiul Nobel, în 1949,  justificarea fiind: „pentru viguroasa și unica sa contribuție artistică la romanul american modern”. Cuvinte mari, acoperind superficial …

Women R Us Bucureşti

Edith Wharton, prima femeie cu Pulitzer

by Dora Constantinovici / 23 April 2013

Scriitoarei Edith Jones Wharton (1862 – 1937) i-a plăcut dintotdeauna să ironizeze cutumele şi prejudecăţile înaltei societăţi new yorkeze din care, de altfel, făcea parte. Iar pasiunea cu care-şi râdea de elite i-a fost răsplătită pe măsură, pentru că ea a fost prima femeie care a primit premiul Pulitzer pentru …

catchy.ro