Articole despre piata

Ieri am căzut și mi-am decorat genunchiul cu o julitură frumoasă. Ciudat, dar se întâmplă și oamenilor mari, nu doar prichindeilor! Pe un trotuar plin de denivelări, tocul meu și-a găsit o gropiță doar a lui, în care, odată intrat, acolo a rămas! În zadar am încercat să-mi găsesc echilibrul! …

Pe margina piaţetei îşi făcu apariţia. Nu foarte înaltă, dar dreaptă ca un lujer de lumânare neconsumată, cu părul strâns cu grijă sub o plărie albă, elegantă, cu boruri largi, de care atârnase o panglică neagră, bogată, care îi adia talia subţire, strânsă de corsetul unei cămăşi trandafirii şi care …

Când pleci din țara ta, n-ai cum să ocolești momentul când oricât de frumos, oricât de nou, oricât de magnific este unde ești, ți-e dor. Azi mi-e dor. Mi-e dor de România, mi-e dor de tata, mi-e dor de mama, mi-e dor de cățelul meu, mi-e dor de ora de …

Făceam comerţ cu entuziasmul rinocerilor opăriţi. Prin târguri. Mergeam în fiecare zi în alt oraş, cu prietenul Ştefan, pe cele patru roţi ale imemorialei Dacii botezate „Arca Fericirii”. Vindeam chiloţi, cămăşi, pantofi, sutiene, geci, ciorapi, un talmeş-balmeş chinezesc pe cât de ieftin, proporţional de ţiitor. Ne distram mai ales cu …

Eu simt, dom’le. Simt mult, intens, de toate. Simt mirosul de ceapă verde în piață, mirosul de liliac printre blocuri, mirosul de balegă pe ulița mea. Simt cu urechile cântatul de cocoș, talăngile de vaci, avioanele cu motoare, muzica mea. Simt soarele pe piele, piatra cubică din orașe faine în …

Nu știu cum se face dar de câte ori se adună mai mulți români în jurul unei mese, mai ales din cei care nu se văd foarte des deși se cunosc de mult timp, mai mereu apar manisfestări ciudate ale unei stări specifice românului mioritic. Starea de țîfnă. Cam așa… …

Mi s-a spus că nu mai e caisul din spatele casei… l-au uscat gerurile! Aveam vreo 15 ani şi-n nopţile de vară lumina cu fructele lui mari şi galbene ca luna… Mi s-a spus că autogara oraşului s-a mutat spre periferie, că-n centru e o librărie mare, că vecina are …

Zice-se că femeilor le place până la lichefierea egoului să fie admirate. O fi. Pe mine mă sparie una ca asta, la fel cum păţesc şi cu darurile ori complimentele. Astea din urmă mă stânjenesc teribil, până-ntr-acolo încât le par oamenilor cumva nemulţumită. Da’ de unde! Numai că nu ştiu …