Articole despre peroane

Life Bites Brașov

În așteptarea contextului

by Daniela Toader / 29 August 2017

O zi oarecare, acum câțiva ani. Ceea ce nu s-a schimbat aproape deloc în ultimii douăzeci de ani în România sunt gările. Dacă nu ești atent, riști să calci strâmb. Pietre roase, peroane terminate brusc, scaune jegos mâncate de timp. În rest, doar  trenuri. Nu, nu trenurile acelea de pe …

Life Bites Brașov

Fiecare cu otrava lui

by Daniela Toader / 10 June 2015

Stăteam sub viţa bătrână şi îl ascultam. El privea paharul cu picior şi-mi spunea că un pahar mai merge. Că aşa îi spusese doctorul. ”Un pahar pe zi merge”. Îl inspira vinul, între două înghiţituri îmi povestea. Oameni, locuri, fapte. Toate îl inspiraseră. Se jucase toată viața cu ele, inventând poveşti. …

Life Bites

Imigrant

by Catchy / 5 February 2015

Majoritatea ajung aici în autocare burdușite cu de toate. În burta autocarului, unul dintre cei trei șoferi cu cămașă albastră, mustață răsucită și privire de șarlatan, îndeasă valize și genți de voiaj prăfuite de atâta târâit prin gări, pe peroane, în care se strică mâncarea pe care au prevăzut-o pentru …

Men Talk București

Femeile ca şi gările

by Darie Lăzărescu / 22 February 2014

Femeile ca şi gările/ ca şi peroanele gărilor pustii la sfârşit de sezon estival/ ca şi fumul locomotivelor din anii 50 – încercând să se-ntrupeze în cu totul altceva decât în trecutul de tristă memorie/ femeile traversând liniile albastre/ tot făcând cu mâna cuiva/   Femeile ca şi trenurile pierdute …

catchy.ro