Articole despre nume

Frumoasa noastră societate românească a pierdut multe în ultimii treizeci de ani (departe de mine gândul să ajung să propovăduiesc naționalismul, ca Sișu și Puya). Cel mai mult regret dispariția unei galerii frumoase de nume. Bine, și dispariția limbii române, care era drăguță, dar s-a dus drk și ea, csf, …

Nu e deloc sexy să auzi, de exemplu, “CLS”, deși coupé-ul cu patru uși de la Mercedes-Benz arată de parcă a fost desenat de un pictor de nuduri. Nici “DB11” nu te face să privești printre gene, deși mașina lui James Bond are flerul agentului 007. Dar care sunt totuși …

Din ciclul: „Sunt plină de amintiri!” Măi, dragilor, ce fain e să te întorci, în zori de zi, acasă, cu o parcare spectaculoasă, care m-a surprins şi pe mine, nu doar pe cei doi polițiști care mă priveau sceptic şi cu o stare de euforie totală, că nu pot decât …

Petronela, Petro…  Pe tro ne la, ca un șotron…  Cum te-ai descurcat cu numele acesta rar, jucăuș și atât de muzical în „pietroșenia” lui? Nu m-am descurcat. Cînd eram mai mică, mi se părea fain că am un nume rar, care nu se regăsea printre colegii de școală. Multă vreme …

Sunt Anays. Așa mi se spune aproape dintotdeauna. Parcă nici nu-mi mai știu numele real. Dar nu-mi pasă. Nu-mi trebuie un nume gol. Îmi trebuie un trup gol. Cred că în jurul acestei nevoi mi-am construit o mare parte din viață. Un trup gol de bărbat în care să bată …

Avea un fluture pe mână. E ciudat cum ne rămân în minte cele mai neînsemnate amănunte dintr-o întâlnire, un miros, o atingere, un zâmbet sau un fluture. Era acolo, rezemată de un copac, cu privirea pierdută, cu gândul aiurea, poate la cineva, poate la nimeni. Rezemată de un copac, într-o …

Anul acesta m-am gândit mult la bunicii mei, astăzi nu mai am niciunul. Au trecut şase luni de când s-a stins singura bunică pe care o mai aveam în viață. Ea m-a lăsat plină de regrete, regrete că nu am avut suficient timp să îi văd zâmbetul cu care mă întâmpina …

Ofteaza: Iulia… Îi fac loc pe lângă mine să intre în lift. Închid uşile şi pornim. În spatele meu el şopteşte: – Iulia … Iulia! Întorc capul şi îl privesc peste umăr, nedumerită. E tot un zâmbet. Pluteşte. Lipit de peretele liftului, cu spatele la oglindă şi capul înclinat pe …

El nu-și putea explica senzația. Era o căldură venită de nicăieri, un tremur abia perceptil al buzei, un fior scurt pe diagonala lungă. Era trăirea generată de instict, răbufnirea aceea imposibil de controlat. Era partea aceea ascunsă devenită deodată vizibilă. El devenea atunci deodată vizibil altul, încercând invizibil să redevină el. …

În 26 aprilie 1986, aveam 18 ani. Nu-mi amintesc nimic special din ziua respectivă, eram în clasa a XII-a şi învăţam pe rupte pentru admiterea la facultate. Îmi amintesc, în schimb, de fratele tatălui meu, apărut la noi în vizită, repezindu-se să închidă fereastra larg deschisă a camerei mele. Vorbea …