Articole despre normalitate

Clasic… ştii cum e. Discuţi, râzi, comentezi şi treci peste subiect atunci când nu e „despre” tine. Când nu e povestea ta. Pe principiul – mie nu mi se poate întâmpla aşa ceva. Şi-i mai arzi o smetie peste ochi intuiţiei. Cât timp zace leşinată, e în regulă, te poţi …

„Prezența Regelui în spațiul public românesc a fost un exemplu de echilibru și a contribuit la crearea unui climat de normalitate” declara pe 3 martie, chiar de ziua lui (cum o fi ca, de ziua ta, toată lumea să vorbească despre cel de care ți-a fost atât de teamă timp …

Maria nu are tupeu! Este o femeie oarecare, nici prea înaltă, nici prea scundă, nici tare frumoasă, nici foarte urâtă, nici geniu, nici netoată. Are, însă, un mare defect: mult bun-simț. Cum, nu-i un defect, e o calitate? Atunci de ce i se spune că e bleagă în situațiile în …

Se pare că în comuna constănțeană Peștera s-a deschis, acum vreo 8 ani, un portal între dimensiuni, vreo gaură de vierme sau s-a resetat, la nivel galactic, ceva, pentru că, de atunci, la conducerea acestei comune a ajuns, ca primar, un extraterestru periculos, domnul Valentin Vrabie. Astfel, spre deosebire de …

Sunt colerică. Sunt pătimaşă rău. Zici că sunt uragan câteodată. Și fac dintr-un nimic o dramă. Tragedia greacă e pistol cu apă. Să nu credeți că plâng sau mă trântesc pe jos. Nu. Pur și simplu vorbesc tare și apăsat, iar vorbele mele sunt mai tăioase ca iataganul lui Suleiman. …

Să fii bun e greu… Nu știu dacă e pentru toată lumea, dar e bine să întâlnești oameni buni în viață. Oameni care nu se chinuie să fie buni, oameni cărora le vine natural să fie buni, oameni care nu-și pun problema să nu fie buni. Și care nici măcar …

Suntem nebuni sau poate doar simţim prea mult? Şi ce fel sau câtă simţire ar putea fi catalogate drept nebunie? Oare cât de mult simţit înseamnă prea mult într-o lume care promovează la nesfârşit echilibrul, într-o lume care se teme de extreme şi fuge de sentimente, mai ales de sentimentele …

Oricât am încercat să eludez realitatea și să neg evidența, am ajuns în punctul în care trebuie să admit: trăiesc într-un popor format în majoritate din idioți, agramați, semianalfabeți și semidocți. Ceea ce, pe deoparte, e bine, pentru că mă ajută să îmi distrag atenția de la pițipoance, cocalari, botoxate …

Stau nemişcată, închipuindu-mi că aceasta e seara în care s-a schimbat totul. El în sfârşit a înţeles că nu dau înapoi, iar eu va trebui să mă obişnuiesc cu ideea de a nu-l mai avea nopţile nici măcar pe canapeaua din living. E atâta tristeţe în sufletul meu, deznădejde şi …

A fost odată ca niciodată. Am fost odată eu. Și m-am născut într-o familie cu dizabilități, mai precis tata avea probleme. Nu-și putea mișca picioarele decât foarte puțin, cu mâinile putea face mișcări limitate, doar capul îl putea mișca în toate direcțiile. A trebuit să mă adaptez situației, adică să …