Viața ca o iluzie în ritm de taste
Sunt în Aeroportul din Oradea. Spațiul e îngust, apăsător, iar oamenii zac absenți pe scaune. Deși sunt aproape, prezența le este departe. Fețele lor sunt inundate într-o lumină pal albastră, sprâncenele se arcuiesc, se ridică, colțuri de zâmbete se imprimă pe față, riduri de expresie apar și dispar, fața comunică, …