Articole despre iubire neîmpărtășită

Fiction and the City

Pacienta tăcută

by Catchy / 6 November 2019

“Pacienta tăcută”, primul roman al lui Alex Michaelides, este văzut drept thrillerul anului 2019. Cartea este scrisă, cu subtilă măiestrie, la persoana întâi. Alegând acest stil, autorul a creat un labirint emoțional în care cel rătăcit este de fapt cititorul. Confesiunile alternative ale personajelor principale stârnesc empatie, revoltă, acceptare, nevoia …

Yes or No

O iubire imposibilă

by Catchy / 25 October 2019

Îmi amintesc acel octombrie însemnat cu roșu în calendarul sufletului, acel octombrie în care scutul anti-dragoste s-a crăpat, inima mi-a bătut într-un ritm necunoscut, stomacul mi s-a făcut ghem și privirea a devenit visătoare. Acel octombrie în care l-am cunoscut: înger și demon, domn și vagabond, când prea tânăr, când …

Men Talk Timișoara

Cum îmbătrânesc femeile

by Cosmin Neidoni / 22 October 2019

Deunăzi, așteptând să-mi vină rândul la medicul de familie, am asistat involuntar, la discuția dintre două doamne extrem de elegante, să fi avut în jur de 45 de ani, despre cum îmbătrânesc femeile. Neavând de citit la mine, nici măcar telefonul, m-am lăsat antrenat pasiv de discuția doamnelor? Nu este …

Help me!

A făcut ce ar fi făcut orice bărbat

by Catchy / 19 March 2019

Știi momentul acela când râzi și râzi cu poftă, deși sufletul îți plânge, iar lumea zice “Wow, ce veselă e!“, dar tu plângi noaptea cu capul în pernă? Nu este show, este doar un mecanism de apărare instalat de simpaticul meu creier, ca să nu mai simt atâta durere. Și …

Yes or No

Nu ştiu cum să mă împac cu gândul că doar m-a folosit

by Catchy / 11 March 2019

Este uşor de judecat orice om care îndrăzneşte să iasă din tiparele impuse, din reguli. Uităm, însă, un lucru când judecăm poveştile de iubire – inima nu ţine cont de legi, de natură, de societate, de lume, de unchi, de bunici, de părinţi, de ce e bine şi ce e …

Yes or No

Vreau îmi îngrop amintirile sub o tonă de pământ și să merg mai departe, tot pe tocuri, tot roșcată și cu ruj roșu

by Catchy / 16 February 2019

Nu-mi vine să cred cum trece timpul și cu atât mai puțin cum trec oamenii prin viața noastră și cum ne scapă printre degete. Oricât aș vrea, nu reușesc să stabilesc în care moment de furie turbată am reușit să mă rup de tine. Sau să te rup de mine. …

Yes or No

Ce faci cu restul de iubire după ce-ai fost părăsită

by Catchy / 25 November 2017

Ai fost într-o relație, cu toate bagajele sufletului. Ai iubit cât n-ai crezut că o poți face, ba chiar de la o vreme încolo cât pentru amândoi. Până când celălalt a plecat și ți-a lăsat plocon sentimentele încă vii. Ale tale. S-a dus la un “mai bine”, cu altcineva sau …

Talk Tabu București

Cu ce drept mi-ai furat viața??

by Liana Vatamanu / 26 September 2016

L. a fost din prima zi de liceu prietena mea. A fost de parcă ne-am fi știut de când ne-am născut. Locuiam la căminul liceului, pentru că amândouă eram din alte localități. Nu eram în aceeași clasă, însă eram colege de cameră în cămin. Ea era dintr-o familie înstărită, avea …

Men Talk București

Cum chinuim bagaboantele?

by Dumitru-Alexandru Filimon / 3 May 2016

Am un amic care se iubește în secret cu bagaboante. Le consideră niște făpturi fragile, cu daddy issues, culante în fața masculului feroce, divorțat între timp de tradiția românească a femeii supuse cu capul plecat și cu fusta disponibilă în funcție de toanele sale. Tradiția renaște la bordel. Acolo se …

Yes or No Pitești

Mi-e teamă că, dacă mi-ar spune un simplu „haide”, aş răspunde cu „da”

by Felix Cuceanu / 12 November 2015

Mi-am pierdut tinereţile prin iubiri, împărtăşite şi neîmpărtăşite, avute sau numai dorite, „formative” – atunci când am ajutat pe cineva să se ridice -, prin iubiri adevărate ori numai proiectate (asta am învăţat-o târziu), prin iubiri care au rămas doar la stadiul de pasiune unidirecţională, până am ajuns, nu ştiu …

catchy.ro