Articole despre introspecție

Men Talk București

Dansează-mă până la sfârșitul dragostei

by Mihnea Rudoiu / 11 November 2016

Obişnuiam în trecut să ies în cluburi. În perioada studenţiei, rătăceam şi câte trei nopţi pe săptămână. Poate altora li se va părea puţin, dar, având în vedere că stăteam până dimineaţa, ca să prind metroul, era destul de obositor, mai ales că dimineaţa – datorită specificului facultăţii mele – …

Travel București

O călătorie cât o viață

by Mihai Tufă / 18 June 2016

Am vrut să fac lumea la pas. Mi-au lipsit 6 ani şi câteva zeci de mii de kilometri, după ce am început în Harrogate, UK şi m-am oprit în Pitești, România. M-am gândit de multe ori în ultimii patru ani dacă să continui să scriu şi, mai ales, care ar …

Nitty-Gritty București

De ce NU mi-aş încredinţa traumele psihologilor neamului

by Mihnea Rudoiu / 4 February 2016

Când Sophia Loren a declarat că cel mai galant bărbat pe care l-a cunoscut a fost Cary Grant, m-am întrebat câţi dintre cei care au aflat acest detaliu ştiau cine a fost Sophia Loren, nu mai spun de Cary Grant. Apoi, constatând că foarte puţini din generaţia mea îşi amintesc …

Life Bites București

Cine poate iubi un Moș Crăciun bolnav și flămând?

by Dumitru-Alexandru Filimon / 21 December 2015

Moș Crăciun este astăzi un tip bogat, nu bonom. Silueta sa este de invidiat, mai ales de sărbători! Îmbuibat de mâncare până la refuz, căci refuză să meargă la sală cu înverșunare, Moș Crăciun zâmbește. Zâmbetul său inconfundabil, ce răsare din barba sa sură, este prezent în inimile copiilor, dar …

Women R Us București

“Cine te crezi? Ţi-a confirmat cineva că ştii ce faci?”

by Mihaela Cârlan / 3 December 2015

Cum poți cunoaște mai bine un om pe care îl știi de puțină vreme?… Sunt întrebări pe care nu le poți pune direct, altele, pentru care ți-ar trebui timp petrecut împreună, dincolo de barierele ridicate de prea tânăra cunoștință, ca să se destăinuie. Și, după ce te întâlnești cu el …

Yes or No București

Trebuie câteodată să fii singur

by Emanuel Pârvu / 9 September 2015

Singurătatea, din punctul meu de vedere, îți oferă șansa (rară, ce-i drept, din cauza lipsei răgazului) la introspecție. Nevoia de singurătate (din când în când) devine de cele mai multe ori similară, din punct de vedere al societății de azi, cu ”nebunia”. – E nebun săracu’, lasă-l că-i artist… Și …

The Happiness Project Bucureşti

Azi, 3.03, la ora 3:03

by Andreea Ionescu / 3 March 2015

Datele repetitive din calendar – 3.3, 11.11 şi tot aşa – sunt zile cu o semnificaţie specială. Numerele care se repetă, când vine vorba de ore sau date, sunt considerate episoade de sincronicitate. Termenul a apărut prima oară în anii ’20 şi a fost lansat de psihologul elveţian Carl Jung, …

Talk Tabu Constanța

Nu mai da foc în loc de lumină!

by Ioana Steluța Manea / 22 June 2014

Se spune că adevărata vindecare vine atunci când te trezeşti din ceea ce nu eşti. E uimitor cum, la umbra ignoranţei, omul alege să fie ceea ce nu este-n adevăr, ignorând consecinţele, fugind de profunzimile spiritului, fugind practic de el însuşi. Preferă a se confunda cu egoul care e dornic …

catchy.ro