Articole despre foame
Ailăviu, jeotem, tiamo? Nu, te iubesc, să moară mama!
Am început să cochetez cu scrisul din mai multe motive. Unul dintre ele este refuzul de a mă înțărca de la limba în care mi-am strigat pentru prima oară mama. S-au făcut trei ani de când am decis să-mi iau bocceluța pe umăr și lumea-n cap și să îngroș rândurile …
Mănânci mai sărat, slăbești
Atâta am întors pe toate fețele frumoasele cristale cubice de NaCl (sarea cea de toate zilele, care dă gust bucatelor), că ne-a intrat în cap ceva greu de scos acum odată cu noile descoperiri. Că excesul e nesănătos, prin exces înțelegând mai mult de 5 g/zi (ne paște hipertensiunea, accidentul …
Principiul lăcomiei
Departe, în timpul de început, lumea se afla în echilibru între nevoi și resurse. În Eden. Până a intervenit lăcomia și omenirea a căzut din Eden. Pentru că păcatul originar este, în fond, lăcomia. Lui Adam nu-i mai ajungeau toate resursele raiului, deși erau toate, aparent, conforme cu nevoile lui. …
Mamă, la oraș e foarte bine
Mamă, Bucureștiul nu-i un oraș. E orice altceva, dar nu un oraș. E o stare de spirit, o dragoste, o stație, o gară, un om, o stradă, o universitate, un drum, o mână de oameni cu care-l împarți. Și-i așa de bine când mă trezesc dimineața cu stomacul gol și sufletul …
Reacții la Nobelul lui Dylan
Dacă sunt o mie de oameni în România care au citit “Tarantula”, carte nebună din tinerețea scriitorului Bob Dylan, care nu era cu nimic mai prejos decât alde Jack Kerouac, eu îmi mănânc pălăria în rond, la Universitate. Ei, și ce dacă nu sunt? Știm noi mai bine cine este …
Doi dinţi pe jos
Era o femeie în pardesiu alb care intrase grăbit şi ochise, din mers, coada cea mai scurtă. Perfect. În spate, lângă cutia cu jucării. El spusese: – Nu stăm la drive, e o coadă uriaşă… – Intru şi iau eu, se oferise ea, galantă pe tocuri, 18 mai, marţi, ora …
Acum știu, am aflat și eu…
“…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu …
Am vândut calul
Când foamea primează. Când instinctul domină. Când stomacul dictează. Când somnul sărăciei în care te lași căzut naște monștri ce-ți dirijează alegerile. Suntem în zona examenelor. Zarvă mare printre cei de-a VIII-a. Vorbesc doar despre ei pentru că sunt în fapt și pentru că nu s-au afișat încă rezultatele și …
Blestemul alb
Zahărul e rău pentru organism și dăunează sănătății, toată lumea știe asta. În primul rând, e rău că ne-ngrașă. Un gram de zahăr are, nici mai mult nici mai puțin, numai 4 kcal, iar o linguriță de zahăr tos are cam 16-20 de kcal. În plus, diverse studii și articole …