Articole despre elevi

Healthy You

Iubesc APA!

by Catchy / 11 July 2021

A II-a ediție școlară a inițiativei educaționale menite a proteja resursa naturală a vieții, APA! Lansată în 2020, inițiativa educațională școlară “Iubesc APA!”, dezvoltată de Fundația PRAIS în parteneriat cu Nestlé România, și-a încheiat a II-a ediție cu rezultate deosebite: 17 școli cu ciclul primar din București și din țară …

Life Bites

Noi, cei de peste 50 de ani – generația care nu se mai întoarce

by Catchy / 22 June 2021

Acest text a circulat pe facebook ca aparținând unui domn, Liviu Voicu, pe care nu am reușit să-l identificăm. Dacă știți cine e, lăsați-ne un mesaj, să-i putem mulțumi. 🙂 “Noi, cei de peste 50 de ani, suntem o generație care nu se mai întoarce. O generație care a mers …

Nitty-Gritty Cluj Napoca

Această minoritate vulgară care ocupă toată scena

by Ciprian Mihali / 23 March 2021

Drama acestei țări (sau poate a acestei epoci) este că nu reușește să aducă pe scena vieții publice, în fața lumii, în fața copiilor noștri, decât personaje caricaturale și grobiene. Modul în care s-a configurat industria reputației face ca prin fața noastră să defileze noi și noi versiuni ale obscenității, …

Women R Us Constanța

Școala online e o soluție temporară, dar e școală. Nu apă de ploaie

by Ioana Steluța Manea / 10 November 2020

Prima zi de școală online. Cu excepțía primei ore, unde un elev cu varii probleme de disciplină a deranjat ora, ceea ce făcea, de altfel, și când era prezent fizic, toate celelalte ore au fost faine. Copii cu bun-simț, activi la oră. La celelalte trei clase mi-a fost drag să-mi …

Nitty-Gritty Sibiu

Radu Szekely știe și cine știe merită să poată decide în educație

by Andra Tischer / 24 September 2020

După mulți ani de studii și muncă în Finlanda, Radu Szekely s-a întors în România în februarie 2019, cu convingerea că are o experiență și o expertiză care ar putea fi de folos sistemului de educație din tara noastră. Cu toate că trăia în Finlanda, Radu Szekely a păstrat legături …

Editor's Picks

Resetare totală în anul şcolar al fricii, 2020-2021

by Catchy / 13 September 2020

Ce contradicţie de termeni, de percepţie, de idei şi de gestionare a unei situaţii în acest an şcolar care s-a transformat brusc în anul şcolar al fricii! Cu toate dozele de optimism activate, cu toate gândurile bune pe poziţii, odată ce masca îţi acoperă jumătate de faţă, frica parşivă se …

Life Bites

Profesorii vor cădea unul după altul la datorie. Dacă, printr-o minune, nu de covid, atunci de epuizare. Ei, și?

by Catchy / 3 September 2020

“Conform indicațiilor <<prețioase>> și ordinelor care mai de care mai aberante și mai inutile ale autorităților legate de noul an școlar, profesorul nu mai are dreptul la pauză, nu mai are voie să între în cancelarie, nu mai are acces la catalog decât o dată pe zi ca să treacă …

Life Bites București

Întrebarea zilei: cât de bine stai cu nervii?

by Gabriela Herzog / 24 April 2020

De mai bine de o lună copiii stau și “ învață” acasă. Copil1: măcar Gigel nu mai face mișto de mine și nu mă mai simt singur. Copil 2: Eu cum mai chiulesc? Că plecam dimineață de acasă și ajungeam când se termină școala. Copil 3: Ce cool! Nu mai pierd …

World

Japonia, țara bunului simț: manierele și caracterul înaintea cunoștințelor

by Catchy / 16 February 2020

Japonezii sunt recunoscuți pentru inteligența lor, sănătatea, politețea și starea lor de bine. Explicația stă în sistemul lor de învățământ. Simplu! În clasele I – VI li se predă o materie numită “calea spre bunul simț”, iar până în clasa a VII a niciun elev nu rămâne repetent! Manierele sunt …

Nitty-Gritty București

Ne educăm sau dispărem. Nu există a treia cale

by Andrei Crăciun / 7 December 2019

Avem diagnosticul: învățământul românesc este un fiasco. Din școala românească aproape jumătate dintre elevi ies fără să știe să scrie, să citească sau să înțeleagă ce citesc, să socotească, să aibă cele mai elementare noțiuni despre știință și miracolele ei. Un astfel de sistem trebuie reclădit din temelii, regândit în …

catchy.ro