Articole despre Dubai

The Happiness Project București

Am venit să îmi caut fericirea și m-am găsit pe mine

by Catchy / 4 February 2024

De când l-am cunoscut pe EL, mintea mea a asociat Dubaiul cu fericirea, fiindcă a fost aici în momentul în care am început să vorbim. De atunci au trecut doi ani, dar eu nu am avut niciodată destul curaj să rezerv un concediu în paradis până când am citit pe …

World

Muzeul Viitorului din Dubai – clădirea proiectată de un agloritm

by Catchy / 29 October 2019

Chiar şi într-un oraş oricum impresionant din punct de vedere arhitectural precum Dubai este în continuare loc pentru surprize. Muzeul Viitorului, proiectat de firma de arhitectură locală Killa Design în 2015 şi care a fost ridicat în 2018, reprezintă o mostră de măiestrie atât din punct de vedere tehnic, cât …

Life Bites

“Ia-ţi şi punga aia de droguri! Nu le-o lăsa pe preş, jigodie!”

by Catchy / 10 February 2019

“Hai mai repede că iar întârziem!”, o zoresc pe fiică-mea, care se pieptănă, relaxată, ca-n fiecare dimineaţă, în faţa oglinzii. Locuim la penultima staţie a lui 4 şi de când mi-am descărcat pe mobil aplicaţia de la RATB cu programul tramvaielor, folosesc cele 7 minute de care are nevoie patrul …

Nitty-Gritty București

Cocalarii și prințesele, urmăriți în habitatul lor natural: Dubaiul

by Andrei Crăciun / 18 April 2018

Cine dorește să facă un mic studiu asupra cocalarilor și prințeselor din toată lumea trebuie să se îndrepte în regim de urgență înspre Dubai. Acolo e Mecca lor, acolo se adună ei. Un Monte Carlo fără moșteniri aristocratice. Amintiri frumoase, cu ele rămânem, fetelor: triste și botoxate, dubaistele noastre traversează …

The Happiness Project București

La mani-pedi

by Ohara Donovetsky / 21 March 2018

Mi-am făcut manichiura în multe țări. M-am gândit, în repetate rânduri, că felul meu (nu, nu compulsiv, nu, dar orișicât, înțelegeți dumneavoastră, doamnelor) de a vrea să-mi fac manichiura și pedichiura la salon nu e cumva vreun fel, – șui, straniu sau caraghios -, de a-mi marca teritoriul în toate …

Travel

Ocolul pământului în 80 de zile de… lux!

by Catchy / 13 March 2017

Călătoriile fac parte din visurile multora dintre noi. Însă, din păcate, nu mereu ajung să devină realitate. Lumea în care trăim, cu bune şi cu rele, este, totuşi o lume minunată, iar acest articol chiar asta vrea – să vă îndemne să nu renunţaţi la visul de a călători. Poate …

Handpicked News

Primul zgârie nori rotitor din lume se construiește în Dubai

by Catchy / 10 March 2017

Lumea este pe cale să cunoască o nouă revoluţie arhitectonică odată cu construcţia primului zgârie nori rotitor în Dubai. Nu puţine sunt clădirile inedite, inovatoare pe care arhitecţii din diferite ţări le-au transformat în realităţi umitoare, însă Turnul Dinamic din Dubai şi-a propus să sfideze limitele cunoştinţelor actuale. O idee …

Travel

Cele mai bune destinaţii de vacanţă ale anului 2016

by Catchy / 25 March 2016

Tripadvisor.com a decis care sunt cele mai bune 25 de destinaţii pentru călătoriile şi vacanţele acestui an. Iată topul lor: 1. Londra, Marea Britanie 2. Istanbul, Turcia 3. Marrakech, Maroc 4. Paris, Franţa 5. Siem Reap, Cambogia 6. Praga, Cehia 7. Roma, Italia 8. Hanoi, Vietnam 9. New York, SUA …

Men Talk București

În două limbi

by Constantin Ciucă / 30 January 2016

Mie îmi plac foarte mult femeile. Și animalele. Strict în ordinea asta. Vreo câteva zile la rând fusese ger tare, iar eu mă conversam acum pe net cu o doamnă care tocmai își petrecuse iarna în Dubai. În Dubai este mult mai cald decât la Buftea, spunea ea, și foarte …

Women R Us

Două fete talentate au intrat pe piața arabă de lux

by Catchy / 25 June 2015

V-am povestit noi despre Panacēa Urban Apothecary –  Papa bun pentru fața ta – și v-a cam plăcut. 🙂 Cum era, deci, să trecem nepăsătoare pe lângă succesul lor, spuneți și voi, când am aflat că, alături de alte șapte firme producătoare de cosmetice românești, au fost selectate de statul …

catchy.ro