Articole despre despărţire

Yes or No

Eu nu ştiu să împart nici măcar un bilet de tramvai, darămite iubirea unui bărbat

by Catchy / 8 October 2019

Dacă te gândești că acesta va fi un articol despre un menage à trois, un articol în care ea este înșelată ori viceversa, nu este așa. Este povestea mea despre fosta relație, unde el nu avea o amantă, ci un copil. Un copil de care eu prinsesem drag, ba chiar …

The Happiness Project

Dacă nu ești mulțumită cu viața ta, schimb-o!

by Catchy / 28 September 2019

De multe ori avem senzația că suntem blocate în rutină, că uriașul mecanism în care suntem angrenați zilnic ne strivește pur și simplu, sufocându-ne cu obligațiile pe care, parcă dintr-o dată, ne-am trezit că le avem. Lanțurile responsabilităților tind să devină lațuri, chiar și atunci când ele nu fac altceva …

Talk Tabu

Ce-ar trebui să ai și să știi până la 30 de ani

by Catchy / 27 September 2019

Introducere necesară, din partea autoarei, Pamela Redmont Satran 🙂 “În mai 1997, am scris această listă în revista Glamour. Trecusem de a 30-a aniversare și am vrut să le spun celor mai tinere despre lucrurile pe care mi-aș fi dorit cu adevărat să le am și să le știu până …

Men Talk

Se vede cu altcineva

by Catchy / 20 September 2019

Se vede cu altcineva. Nu ține la el sau poate nu îmi spune mie adevărul. Știu că e la el, acum, se sărută, se ating, se culcă împreună. Nu îl suportă. Îl consideră prost, dar totuși tânjește după el. Am văzut din pozele postate că nu e la ea acasă. …

The Happiness Project

Urăște-mă, dar nu mă părăsi!

by Catchy / 18 September 2019

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să fii singur pe această lume? Cum ar fi să nu te cunoască nimeni, să nu ai cu cine vorbi ce te apasă, să nu te aștepte nimeni acasă și să nu primești nicio îmbrățișare? Este o teamă comună, o teamă pe care unii …

Women R Us București

Ziua în care Alain Delon a părăsit-o pe Romy Schneider

by Catchy / 18 September 2019

Alain Delon şi Romy Schneider au format un cuplu care, deşi a rezistat numai 5 ani, a devenit unul dintre dintre cele mai iubite ale secolului XX, dacă nu cumva chiar primul în sufletul publicului. 1959, la reședința lor din Paris Actorul francez şi actriţa germană s-au cunoscut în 1958, …

Yes or No

Nici nu mai mă oboseam să mă machiez, pentru că știam că iar o să mă faci să plâng

by Catchy / 9 September 2019

Credeam că te-am pierdut pe tine, dar m-am pierdut pe mine. M-am pierdut în așternuturile tale, în cuvintele dulci și promisiunile nesfârșite. Puteam să jur că nimic nu va sta in calea noastră, mi-ai zis că te-am făcut să te simți uman. Eram așa fericită. În spatele acestei imagini perfecte …

Talk Tabu

Scrisoare către amanta soțului meu

by Catchy / 8 September 2019

Dragă amantă a soțului meu, (îți spun dragă, pentru că avem bunuri comune) Știm cu toții că am aflat de tine, nu pentru că bărbatul nostru ar fi mai fericit, ci pentru că, din contră, își duce zilele într-o fierbere continuă. Hai să-ți explic încet, încet cum stă treaba, sunt …

Talk Tabu

N-ai contat, dar ai putea să fii deșteaptă

by Catchy / 5 September 2019

Dragă Catchy, Am citit astăzi un text care punea o întrebare (disperată, mi s-a părut) și mi-a stârnit niște amintiri pe care le credeam (speram) uitate, așa că vreau să-i răspund autoarei articolului  „Aș da orice să știu un lucru: dacă am contat.” Vreau să fac câteva precizări: e o părere …

Life Bites

Cu sufletul unui om nu te joci

by Catchy / 2 September 2019

Am învățat din experiențele personale. Am învățat din experiențele celor de lângă mine. Am ajuns la concluzia că, atunci când vine vorba de suflet, nu te joci. În sufletul unui om, când intri, bați la ușă înainte. Ai grijă ca încălțămintea ta să fie curată – folosești preșul de la …

catchy.ro