Articole despre comportament agresiv

Yes or No Craiova

Dacă torni venin în inima unei femei, nu te aștepta să curgă miere

by Dani Dumitrescu / 9 April 2016

Maria era îndrăgostită. Cum altfel putea să fie când, deși vedea defectele celui căruia îi spunea de câteva luni bună dimineața și noapte bună, le ignora. „Este puțin cam impulsiv”, își spunea ea, când îl vedea că se ceartă cu vânzătoarea – absolut nevinovată – pentru că a așteptat prea …

Life Bites Tübingen, Germania

6 convingeri false despre educație

by Mihaela Claudia Condrat / 30 June 2015

Cu toții avem multe convingeri eronate despre educație, pe cele mai multe preferăm să le transmitem per se mai departe, fără să reflectăm asupra lor, lucru dezavantajos atât pentru noi cât și pentru cei din jur, mai ales că aceste convingeri false riscă să devină false valori într-o societate care …

Healthy You Bucureşti

De ce ne sare muştarul

by Dana Fodor / 3 February 2012

În ziua de azi, suntem din ce în ce mai grăbiţi, stresaţi şi nervoşi. Când nu ne convine ceva, răbufnim şi acuzăm. De multe ori înjurăm. E de ajuns să te urci într-un autobuz ca să vezi starea de agresivitate a populaţiei. Până la violenţă nu e decât un pas. …

catchy.ro