Doamne, nu mă lăsa să mor în fiecare zi câte puţin, trage odată cablul din priză!
Mergea drept, fără totuşi a se ţine ţanţos. Ca un brad falnic, ruginit de ani, cu crăcile rărite. Era tot ce-i mai rămăsese din semeţia de altădată – mersul acesta de bărbat frumos şi mândru, Zburător în visele, habar n-avea el, ale câtor femei! Ce fusese acum vreo treizeci de …