Moțu (Florian Pittiș:4 octombrie 1943 – 5 august 2007) a fost iremediabil îndrăgostit de viață… și a împărtășit mereu cu Scena marea sa iubire. În generația lui, pentru a deveni cunoscut însemna să treci prin furcile caudine ale unui regim care nesocotea dreptul omului la frumusețea pe care arta o revarsă asupra oamenilor, pentru că asta ar fi adus cu sine o celebritate periculoasă. Dar el și-a asumat această aventură, conștient de forța interioară care îi dădea vitalitate și pe care simțea că trebuie s-o împărtășească publicului, pentru că ținea morțiș ca oamenii să fie fericiți.
Fericirea celorlalți era pentru el un ideal urmărit neîncetat prin toate mijloacele la care îi stăteau la dispoziție pentru a-și manifesta impulsurile creatoare: teatru, regie, cinema, muzică, mai ales muzică, pentru că aceasta e dintotdeauna calea sigură către sensibilitatea celorlalți și, între arte, cea mai capabilă să transforme sufletul și să-l purifice. Sub „mantaua” lui Bob Dylan, ale cărui cântece le-a tradus și popularizat, Moțu a devenit în scurt timp un creator, iar Cenaclul Flacăra și mai apoi celebra „Pasărea Colibri”, trupa de care numele lui se leagă pentru totdeauna, i-au oferit cadrul de desfășurare plenară a uriașului său talent. Toate acestea, dublate de o cultură muzicală impresionantă. Și de o plăcere a rostirii venită dintr-o zonă interioară care clocotea de iubire pentru oameni. Și dintr-o charismă nemaipomenită, în ciuda înfățișării non-conformiste, pentru care adesea a fost criticat. Și de o dragoste de viață atât de puternică încât l-a consumat la propriu, ca o flacără ce își hrănește frumusețea consumându-și propriul aer, până la epuizare.
Artistul complet a evoluat pe o scenă în care Cortina se trage întotdeauna din culise înainte de terminarea marii reprezentații, acea perfectă piesă în care actorul se transfigurează complet, până la nediferențiere, în personajul său. Mult prea devreme, cu siguranță mult prea nedrept și poate chiar banal, ar fi spus el, omul marilor proiecte, cel care gândea existența în termeni hiperbolici, cu o enormă exaltare, exprimată atît de natural, cu totul nedisimulat, prin gesturi și tonalitatea îndrăzneață a vocii.
Actor desăvârșit al propriei sale existențe, regizată la cote magnifice, Pittiș spunea într-un interviu: „Un actor trebuie să adere la dictonul «Carpe diem», la această fascinantă idee: Trăieşte-ţi clipa. Un actor trebuie să ardă în seara respectivă, pentru că ştim bine că un spectacol, odată terminat, a murit, numeni nu poate transpune în alte zone această comunicare fantastică dintre actor şi publicul său. Ce înţeleg prin a-ţi trăi clipa? A trăi cu bucuria primei clipe pe pământ şi cu disperarea ultimei, în acelaşi timp…”, conștient că timpul nu iartă și că viața nu e decât o curgere nesfârșită. Poate că de aceea poezia preferată era „Sunt tânăr, Doamnă…”, scrisă de Mircea Dinescu, pe care o recita cu patos ori de câte ori se simțea în stare să atingă stelele cu mâna.
Sursă foto: evz.ro
Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge?
Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.
Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!
Doamnă Viață, Doamnă Moarte, între voi, acest amant mereu îndrăgostit de amândouă, vă salută!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
