Oare de câte ori am trecut pe lângă tine, fără să ştiu că eşti tu, de câte ori ne-am aflat în acelaşi loc, pe aceeaşi margine de suflet, fără să realizez cât de aproape-departe eşti de mine, la câte dintre întrebările mele răspunsul nu erai tu?! Poate că am trecut umăr pe lângă umăr de atâtea ori, în visele noastre, că am zâmbit amândoi descumpăniți când am realizat că eram prea ocupaţi să ridicăm ochii unul spre celălalt…
Eu am preferat să mă leg la ochi pentru că am înţeles că nu te voi găsi privindu-te. Oricum, dacă te-aş vedea, nu te-aş recunoaşte…
Aşa că va trebui să mă găseşti tu. Poate te va ajuta urma parfumului meu, cu adieri de cuvinte şi de soare. Poate mă vei recunoaşte după urma paşilor, uneori visători, alteori veseli, uneori timizi, dar întotdeauna sinceri. Caută-mă. Sunt mai aproape decât crezi…
Mi-am făcut curăţenie în suflet şi sunt gata să te primesc… Am atâta iubire de oferit! Sunt sigură că mă crezi când îţi spun asta. La fel cum sunt sigură că ți-ai dat seama şi tu, ca şi mine, că funcţionezi mai bine cu iubire. Poate că şi tu te temi de iubire. Aşa că preferăm amândoi să purtăm măşti. Eu am renunţat de curând la a mea… am înlocuit-o cu o eşarfă, făcută din visele mele, cu care mi-am acoperit ochii. Tu o scoţi pe a ta doar seara, cu un oftat, obosit de faptul că nu poţi fi tu. Nu, nu interpretăm niciun rol, ne apărăm doar de cei care s-ar putea juca iremediabil cu sufletele noastre.
Mai am şi zâmbete, toate numai pentru tine, şi vorbe bune şi alint… şi tăceri și cuvinte. Ţi le voi oferi pe toate, le păstrez de multă vreme pentru tine… Pentru că atunci când mă vei găsi şi mă vei privi, voi şti imediat că eşti tu…
Mă voi îndrăgosti de tine pe loc dacă vei vedea în ochii mei lucruri pe care nici eu nu le-am descoperit încă, dacă vei şti să crezi în mine chiar şi atunci când eu nu mai cred, dacă îmi vei şterge lacrimile şi vei pune în locul lor infinit mai multe zâmbete, dacă alături de tine n-aş mai avea nicio întrebare, ci numai răspunsuri…
Te voi iubi pentru momentele în care vei avea curajul să îmi arăţi că nu eşti perfect, fără să te temi, pentru sufletul tău frumos, pentru nopţile albe şi dimineţile cu zâmbete şi aromă de cafea şi de pâine prăjită, pentru că mă vei face să-mi doresc mai mult, în primul rând de la mine şi pentru că nu-mi vei călca niciodată în picioare visurile…
Îţi promit că după ce te voi întâlni, voi aştepta o zi cu mult vânt şi voi da drumul eşarfei… Vântul o va ridica încet-încet în sus şi o va purta cine ştie unde şi spre cine… Dacă pe mine m-a adus înspre tine şi m-a ajutat să te găsesc, poate va folosi şi altcuiva, care o va prinde din zbor…
Guest post by Monica Tarcău
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
