Văd lumina zilei într-o zi de vară. Într-un mic orășel din Câmpia Română. Într-o familie modestă, dar bogată în ale vieții. Cresc cu principii sănătoase și respectul la îndemână. Nu fac naveta la biserică, dar pe EL îl am cu mine tot timpul. Până și astăzi, dupa patruzeci de ani, îmi țiuie în urechi aceleași cuvinte valori, transformate în verbe și introduse în fraze la orice pas: “ajută”, “respectă”, “iartă”, “fii înțelegătoare”, “fii maleabilă”, “fii tolerantă”, “treci peste”, “fii tu prima”, “fii bună”, “fii educată”, “nu răspunde rău”, “fii umilă”, “iubește”… și astea sunt doar o parte.
Wow! Minunat, aș zice! Cum să nu devii un om de panou sau o icoana a societății cu o astfel de educație? N-ai cum! Cum să nu devii o persoană minunată când te comporți așa… o viață! N-ai voie să nu! E! Acum spun stop! De ce? Simplu! Nu vreau să mă mai număr printre cei cu “facerea de bine…” Că doar știți! Nu vreau să mai fiu nici minunată, nici imaculată. Are ceva dacă devin egoistă? Are ceva dacă pretind și aștept să mi se întoarcă ce-am dat o viață? Să fim chit, zic! Nu vreau să trăiesc mai mult de 80 de ani. Poate fi și rândul meu? Credincioșii or să-mi spună: “Dumnezeu îți dă, Dumnezeu îți ia”. E, nah! Adică (pentru unii) am fost Doamne-Doamne o viață și nu știu? Ateii or să-mi zică: “Treci, că-i roșu!” Trec, că doar viața e un risc continu. Sau nu? Iar micul “rest” ce rămâne mă va pune pe cântar. Vă rog! Cântăriți-mi și sufletul!
Spuneam că… da, vreau să mă schimb. Îmi pun straie noi. Practic, am să devin “doamna umană” din zilele noastre. Practic, încerc să mă “apdatez”. Voi ajuta, dacă sunt ajutată. Voi respecta, dacă voi fi respectată. Voi ierta condiționat. Voi înțelege doar cât vreau. Toleranței îi voi scădea cotele. Voi trece peste, dar voi lăsa urme. Voi fi prima, dar nu înaintea altora. Bună doar cu mine. Educată, în limita bunului simț. Voi răspunde doar de faptele mele. Umilă, doar la piață ca să scot preț bun pe-o ceapă. “Iubește!” Normal! O voi face doar la schimb! Știu! Sună dezastruos. Inuman, aș spune. De neconceput, chiar!
Păi, măi dragilor! Încercați să dați timpul înapoi, așa cum am făcut eu. Luați-o la pas și colindați nițel prin suflet. Fiți sinceri cu voi și vedeți ce vă dă. Faceți-vă un colaj de întrebari și bifați doar răspunsurile pozitive. De câte ori ați ajutat, iertat, respectat, înțeles, tolerat, iubit și vi s-a dat înzecit așa cum zice la carte? De câte ori ați rămas “pe drumuri” cu sufletul, iar dezamăgirea făcuse cuib în inima voastră? De câte ori ați iubit… doar voi? Pentru o parte dintre cei ce mă vor citi cu siguranță sunt “zgripțuroaica secolului”.
Iertați-mă! Încerc doar să țin pasul cu moda. Perioada “zânelor bune” a apus. Nici zmeii nu mai sunt ce-au fost odată! Dacă am vreun motiv? În caz că vă întrebați, da! În trecut se numea “necondiționatul”. Mai exact, făceam totul dezinteresat. În prezent se numește “realitatea”. Realitatea = OAMENI = motivul schimbării. Ați citit bine! Ei sunt determinarea atitudinii mele, deși poate părea absurd. Oamenii și egoismul lor. Lipsa de coerență. De responsabilitate. Aciuirea doar în locuri în care, dacă nu curge, pică. Pisiceala și falsitatea care întrec limitele oricărui scenariu de comedie. Oamenii care își regizează viața, mizând pe naivitatea altora. Deși aș numi-o prostie. Oamenii care nu fac altceva decât să-și transforme existența într-o scenă de teatru sau o sală de cinema. Oamenii care țin cu orice preț să fie cap de afiș în viețile altora. Oamenii care n-ar da doi bani pe tine, dar care în fața spectatorilor te iubesc, în speranța unui bis și justificarea biletului ca preț. Să-și umple casa cu florile primite și s-adoarmă în ecoul apluzelor la scenă deschisă. Să se trezească cu același zâmbet fals, la care nici măcar soarele nu i-ar face față.
Sunt cei care ne înconjoară zi de zi și pe care, totuși, nu-i vedem. Nu-i vedem pentru că refuzăm să-i cunoaștem cu adevărat. Nu-i cunoaștem pentru că nu ne dorim. Nu ne dorim pentru că în viață ne sunt comozi. Ne sunt comozi pentru că ne sunt exemple. Ne sunt exemple pentru că vrem să devenim ca ei. De ce? Pentru că ăsta-i ritmul schimbării societății în care trăim. Prețul. Cu asta se hrănește ea acum. Pentru unii evoluția sau șlefuirea imaginii se pot face doar prin mârlănie, falsitate, interese, speculație sau bătaie de joc. Iubirea veșnică și eternă s-a transformat în secunde. Dragostea, în fluturi fără aripi, iar sentimentele, preș la intrare. Dureros, nu? Of, Doamne, Dumnezeule! Adica eu îmi doresc să devin… ei? Nu, mulțumesc! Societatea mea e alta. Lumea mea e alta. M-a luat frica. Recunosc! Și nu de ei. De mine! Credeam că poate-mi va fi mai bine așa. Iertați-mă că v-am făcut să pierdeți timpul citindu-mă! Eram convinsă că vreau să fac lucrul ăsta. Nu mi-a ieșit. Știți ceva? Nu știu dacă mai vreau… să fiu ca ei! Vă las pe voi!
Citiţi şi
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
