Există iubiri care mor în tăcere și rămân niște basme nescrise.
Scriu. Scriu pentru că e prea mult să mai țin în mine și prea mult pentru orice om să audă. Scriu pentru că nu vreau să mă mai aud vorbind și oricum nu aș avea cu cine nici dacă aș vrea. Mai vorbesc cu animalele. Au fost zile în viața mea în care n-am scos nici un cuvânt. Mai demult. Acum nu mai sunt, că vorbesc singură. Dar m-am săturat să mă aud și nu mai pot să tac. Sunt în impas, cu inima zdrențe peticite.
“Ți-am purtat una dintre cele mai grele iubiri posibile pe acest pământ. Am păstrat-o pentru tine pură chiar și în cei șase ani în care te-am iubit în tăcere, fără voia mea. Ți-am spus și am sperat că și tu mă vei alege. N-ai făcut-o. Am încercat să trec peste. N-am făcut-o. N-am putut. Mi-ai pătruns atât de adânc în subconștient…
Nu mi-ai spus niciodată da ori ba. Tu știi de ce, nu judec. N-ai vrut nici să mă ajuți. Nu-i bai, m-am descurcat și privind acum cum tu mergi mai departe nu vreau decât să fii fericit. Îmi doresc să fi făcut alegerea corectă, să fii tu cel ce a avut dreptate să nu iubească. Să te iubească ea mai mult decât aș fi putut eu, să te facă mai fericit decât aș fi putut eu.
Acum am înțeles, în sfârșit! Știi prostiile alea de pe net cu 10 semne că un bărbat nu te vrea? 1) O lasă pe alta gravidă!
Să știi că multe lucruri am făcut cu gândul la tine… la a ajunge la tine. Și am ajuns, am făcut toți pașii, dar tu nu ai făcut niciunul. Să știi că n-am fost proastă. Am învățat multe. Am văzut și am simțit respingerea ta. Am simțit răceala ta. Am văzut și în final am fost silită să accept că pur si simplu nu mă vrei.
Imaginea ei… e frumoasă. Pare fericită. Tu ești fericit? N-aștept un răspuns…
Aș vrea să nu îți mai vorbesc vreodată. Să nu te mai întâlnesc, să nu trebuiască să te salut! Nu vreau nici să te salut. Am s-o fac, jucăm până la capăt! Poate măcar dorința asta mi-o va împlini Dumnezeu! Să nu mi te mai scoată în cale și să mă ajute să plec din calea ta.
Destinul a fost cel care ne-a adus unul în calea celuilalt, ne-a ținut pe același drum! Dragul meu, tu știi ce ai făcut? Tu știi că ai respins iubirea?
Și am simțit al naibii de tare! Am simțit în suflet, când, în noaptea de Înviere, am văzut-o zbenguindu-se desculță pe gresia din bucătărie cu burta goală, împinsă-n față, mângâind-o frenetic. Am simțit cu o noapte înainte, când dismenoreea a fost insuportabilă. Cu totul altfel de dureri și atât de mari încât voiam să chem ambulanța. Un detox complet, violent, parcă aș fi fost otrăvită. Din fericire sau poate din nefericire, n-a fost nimeni să mă ajute. Eu nu puteam să articulez două cuvinte, să formez 112, dar mi-am revenit până dimineață. Am realizat că, dacă mor, s-ar afla târziu, nimeni nu mă mai caută. Am adormit… Iar următoarea seară, când abia începeam să mă mișc, m-am dus la geam să iau o gură de aer. Era acolo, în mijlocul bucătăriei, cu burta înainte. A căzut tot cerul în capul meu!”
Cât am greșit! Știind! Și imposibil să mă opun. Cine se opune, cine se poate opune, unei iubiri? Să vă ferească Dumnezeu să vi se arate iubirea imposibilă în cale! Cel mai mult doare! Și, la naiba, de două ori am avut parte de ea! Sper că de data aceasta am înțeles-o! E greu de priceput! E o iubire grea, bolnavă, nu e reală și, dacă se împlinește, poate fi dezastruoasă. Ca soarele și luna. Dacă așa e iubirea mea… nu pot decât să iubesc de la distanță.
“Dragul meu, să nu-mi mai vii vreodată! Oricât ai regreta, orice s-ar intâmpla…nimeni nu știe! Eu iți doresc doar fericire, să uiți complet de mine și sper să n-am dreptate, să nu fiu eu dragostea ta! Să fie ea! Să sufăr eu cu mintea mea! Dar de vreodată îți va veni un gând, să nu mă cauți, nu vreau să mă vezi plângând! În fața ta mereu voi plânge pentru tot ce am sperat să fie și s-a năruit inexistentul într-o clipă! Mă roade tot ce nu a fost și mi-am dorit sa fie! Mă roade nebunia în singurătate! Mă roade să fiu tare! Te mai rog să nu vii de vei vrea vreodată (și experiența-mi spune că vei vrea cândva) și pentru a lăsa povestea să dăinuie. Zice-se că o iubire ca să rămână eternă trebuie să fie imposibilă. Doar acele iubiri neîmplinite rămân mereu cu noi! Să nu vii, să nu o împlinim! Să nu treacă. “N-a fost sa fie” să ne fie de ajuns! Tu să fii altfel, tu să nu vii!
Aș vreau să știi că eu mereu sunt bine! De mine nu-ți fă griji! Găsesc o cale și nu sunt lașă. Sănătoasă să fiu. Fizic, la cap din fabrică am o defecțiune. Am avut mereu tot ce am vrut, tot ce mi-a trebuit. Am fost bogată. Și sunt în continuare și-ți promit că plec, găsesc o cale. N-am să-ți mai fiu aproape, iar tu nu ai să vezi lacrimi pe pleoapele mele la magazin. Stai liniștit, nu m-ai rănit. Ești curat și am respectat mereu asta. Poate că eu n-am fost suficient de curată pentru tine!
Să știi ca pe mine nu a mai pus un bărbat mâna de 1 an și 5 luni. La naiba, n-a mai pus mâna un om pe mine de vreun an. Știi cum e? Te întrebi măcar de ce aș face asta? Nu voit, scumpule, ci pentru că nu vreau să mă mai murdărească nimeni. Nu vreau să mă mai trădeze nimeni. Să mă mintă. Să mă folosească. Să nu-mi știe visele înainte să-mi știe curbele și secretele trupului. Să nu mă îmbolnăvească. Să nu mai trebuiască să reacționez. Pentru că, de când te-am cunoscut, tot ce am făcut a fost să încerc să devin vrednică de tine, tu – așa cum te vedeam eu. Ca pe un zeu, îngerul meu! Ca pe un cer! Iar tu? I-ai dăruit ei un copil. Ai ales-o pe ea, cu 11 ani mai tânără ca noi, să fie mamă pentru copilul tău. Tot ce am învățat, tot ce am acumulat pentru noi, a rămas pentru mine. Nu va fi un copil pe care să-l cresc alături de tine. Făcusem totul altceva. Eram pregătită. Oare ea are habar ce face? Cum ți-a luat mintile? Tu erai singurul în care vedeam un tată! Și dintr-odată… nimic nu mai e. Nu mai poate fi. Am certitudinea acum că între noi doi nu va fi nimic niciodată. Mi-ai spus “ba”. Când eu am ales în cunoștință de cauză, matur! Mai știi când ne-am cunoscut? La 27 de ani? Nu mă simțeam pregătită, vrednică încă să fiu mama copilului tău. Voiam să vă dăruiesc tot și voiam să mai acumulez! Nu bani, nu bunuri… Viață, experiență! Și apare ea… lipsită complet de experiență, nici nu are habar că iadul există, când eu am trecut prin el și am ieșit aproape medic! Singură, pentru mine, pentru noi! Pentru viața care urmează. Sau crezi că va fi totul roz? Încă puțin… Voiam să-mi fii tu alături la absolvire! Și poate fetița noastră! Acum…e totul al meu. Sau totul al tău și nimicul meu… E ea un înger?! E ea fecioară? Dar cum? Cu botox? Mă iartă de simți judecata mea, doar încerc să înțeleg lumea și nu mai izbăvesc. Și nu, iubirea nu ajunge într-o familie, este nevoie și de rațiune, de maturitate, de a ști ceea ce faci!
Deja e târziu, e târziu pentru orice. Sunt obosită. Îmi este rău fizic, am grețuri. :). Te plâng de trei zile. Azi e ultima. Mâine mă duc la analize, slăbită, plânsă, obosită, anemică! Încetez cu raționalizarea asta demnă de un bolnav mintal. Închei.
Tu nu m-ai ales și a durut. Nimeni de vină aici…
Și dacă ai citit până aici, dacă te-ai recunoscut, dacă știi cine sunt, vreau să profit să-ți spun “adio, fii fericit!, promit să fiu și eu cândva!”.
Și poate totuși habar n-are de nimic, el chiar nu a simțit nimic, a fost totul în mintea mea și atunci așa vreau să rămână: iubirea mea mută crucificată în zdrențe, în singurătate!
(P.S. nu știam dacă să trimit sau nu, dar mi-a aparut articolul Era căsătorită! Ce-ai fi vrut, idiotule, să te aștepte pe tine? și am simtit ca ceea ce eu scrisesem era un răspuns la o posibila iubire similară – când unul respinge)
Guest post by Anonimă
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
