De fiecare dată când aud pescărușii, mă-ntreb dacă glezna mea a rămas în memoria palmei tale. Și mă-ntreb, invariabil, dacă palma ta mai știe pe de rost conturul obrazului meu ars de soare, dintr-un amurg sărat ce domnea peste o plajă aproape pustie, într-un târziu de august. Era demult, în urmă cu vreo tinerețe și nu m-aș mira să fi uitat.
Să fi uitat, mi se pare până la urmă, normal. Dar să nu-ți aduci aminte, ar fi strigător la cer. La cerul ăla spre care ne zgâiam când plănuiam pentru mâine și pentru doi. Ar fi strigător la cer să nu-ți mai amintești că au fost vremuri în care făceam planuri și ne țineam de ele. O tinerețe mai târziu, eu nu mai am îndeletnicirea asta, căci am uitat cum se trăiește-n doi.
Puțin mai am de dăruit, dar nimeni nu-mi pretinde mângâieri pe care le mai pot. Mă uit înapoi și pare c-a trecut o viață de când glezna mea și-a luat drum din palma ta, căuș. A luat drumul bărbaților pedanți, care se pricep la vinuri, dar nu oferă flori și n-au căldură-n zâmbete; a celor care nu fac planuri și sfidează timpul. Ceva esențial lipsește-n nopțile de vară, cântate de greieri și n-am avut cui spune “dragul meu” cu tonul plat și zilnic al celei care s-a desprins cândva din coasta ta.
Citiți și De ce iubim bărbații
Se aud pescărușii la munte și eu sunt altcineva, iubitule! Efemeridă, dezgolită de haine, mă-ntind în așternuturi reci de-a lungul unei coaste care nu mi-e casă. Sunt goală și pe dinauntru și reci mi-s mângâierile de-atâta vreme.
Dac-aș fi navă, aș pluti în derivă – făr’ un căpitan și-aș striga: “SOS! SOS! sunt neiubită.”
Guest post by Geanina Ambruș
Curaj! Și tu poți scrie pe Catchy. 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc (nu în corpul de mail), cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Decât fericită la Costinești, mai bine în depresie la Monaco
Țara în care nu te poți compromite
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
