După întâmplările groaznice, cu criminali în serie și viol(ențe) de tot felul, ne-am sensibilizat cu toții la un cap de hidră care și-a rânjit toți dinții la noi: vorbim de un program al subconștientului colectiv, care susură otrăvit tot felul de lucruri: “Lasă, ce dacă te bate, important e să fiți împreună pentru copii (sic!)”. Sau că bărbatul trebuie să aibă mâncare și un așternut cald, indiferent când și cum.
O identificare cu un rol, cel de parteneră supusă.
Apoi apar vocile subțiri și ferme care spun #ajunge și vrem și noi o seară liberă, un răsfăț, o recunoaștere a pantofului roșu, cu toc. Pfuiiii. Gospodinele se revoltă. Arhetipurile femeii care îngrijește și cel al femeii care seduce își scot săbiile.
“Păi, sigur, ți-ai cerut-o, că ai fost obraznică”. “Păi, sigur, că de-aia m-a lăsat bărbatul, pentru o curvă ca tine”.
De sub vorbele uneori ironice, alteori aspre, urlă rănile. Rana lui “trebuie”. Să taci tu când vorbește el. Să stai cuminte, când îi vine cheful de amor, indiferent ce simți tu. O îmblânzire a scorpiei, dar nu ca povestea frumoasă a lui Shakespeare, ci cu forța. Cu bătaia, cu violența, cu agresiunea subtilă, perversă, nu numai cu vorba. Este o rană milenară, care vine de sub sandaua egipteană până la cizma medievală. Care s-a propagat în subconștientul modern.
Pereche cu ea, altă pacoste, care vine din celălalt arhetip despre care vorbeam: cel al seducătoarei. Am fost instruite să seducem și apoi să ne supărăm dacă am sedus prea tare. Ce vreau să spun aici este că fiecare femeie are farmecul ei, cu care nu avem de ce să ne batem. Diversitatea e bună. Iar modul “seducție” a venit la pachet și cu o rudă mai mică și râioasă: concurența. Probabil cel mai cumplit lucru pe care ni-l facem una alteia, reflex de mamifer în lupta pentru supraviețuire, este să ne săpăm cât putem într-un mod cât mai reciproc. Undeva, pe drum, am pierdut acea “sororitate” care constituie puterea femeilor. Mare pierdere.
Citiţi şi Singure ne transformăm în jucării sexuale şi apoi strigăm în gura mare cât de porci sunt bărbaţii
De aici, conchideți voi: de ce pe doamna care gătește o doare când cineva vorbeşte despre frumusețe ca despre o preocupare necesară? Și cu ce e mai prejos șorțul pătat de uleiul împroșcat de la chifteluțe (sunt sigură că au fost delicioase) decât chiloțelul de dantelă din iatac?
E un cântec bun, al lui Whitney Houston. “I’m every woman, it’s all in me”, zice ea, adică “Eu sunt oricare femeie, este totul în mine”.
Suntem și gospodina, și amanta pentru bărbații buni care le merită pe amândouă, dacă ne este la îndemână să facem asta. Căci de nu, mai e de spus doar atât: nimic nu “trebuie”. Cine mă iubește mă iubește cu tot ceea ce sunt.
Pe Andreea o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
De obicei, 1 decembrie e despre România
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
