Ele niciodată n-ar începe prin a-și dezvălui părțile ascunse, mici grote cu fântâni muzicale deopotrivă clasice și păgâne… Când susurul și răcoarea le sunt invadate de-o căldură copleșitoare și vor să ilumineze, să nască strălucitor în soare ceva ce trăiește din propriul întuneric, femeile din Catalonia devin șopârle uriașe mozaicate într-o puzderie de culori.
De abia ai timp să le surprinzi splendoarea că imediat își schimbă nuanțele, sexul le explodează prin piele, corpul li se acoperă de sute de pietre vii ce se-aranjează de la sine cu o cochetărie a naturii mai presus de arta lui Gaudi, micile oase ale spinării sunt porțelanuri netede așteptând să le atingi… Acolo dacă pui mâna e ca și cum ai mângâia catifeaua neștiută a grotei. Izvorul ce șerpuia în podea se transformă în fântâna arteziană celebrând anotimpul verii, în mijlocul mulțimii năucite de minunile parcului Guell. Nu te lăsa înșelat de aparenta imobilitate, de strania concentrare, de privirea albastră întunecată ce sugerează răceala unei mări adânci. În sângele pe care nu-l vezi crește de la o secundă la alta iuțeala, trupul lor va aluneca primejdios cu mișcări șerpuitoare, dorința le va înflori în buze ca o petală roz de sticlă diafană.
E cald-recele dragon femeie al lui Gaudi, de care orice bărbat călător, dacă ar ști unde îl poate duce simpla apropiere, s-ar feri.
Citiţi şi
O experiență imersivă. Sau mai multe
„Prima doamnă” a Cataloniei este româncă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
