Dacă ar fi fost ministru al educației, matematicianul academician Solomon Marcus (1 martie 1925 Bacău – 17 martie 2016) ar fi fost preocupat în primul rând de educația omenescului. N-am avut noi norocul acesta!
Iată câteva dintre motivele pentru care sistemul educațional este compromis din temelii:
„Situația copilului în România este reglementată de scenariul copilului cuminte, copilul căruia Moș Crăciun și Sfântul Nicolae îi aduc cadouri. Copilul cuminte este copilul care ascultă comenzile părinților și ale adulților și le execută. Copilul cuminte are un regim cvasi-militar, viața lui este reglementată de executarea comenzilor venit de la adulți.
Scopul în educaţie nu este să fii primul, scopul este să ajungi la o ocupaţie în care poţi să dai un randament bun.
Elevul se simte frustrat în dreptul de a pune întrebări atunci când nu ştie sau nu înţelege. Cu verbele a înţelege, a întreba, a şti începe educaţia.
Să nu facem din educaţie un scop în sine. Accentul trebuie să-l punem pe satisfacţia personală pe care o capătă un tânăr când obţine răspunsul la o curiozitate personală.
Una dintre rănile cele mai mari ale României este că nu se face educaţia mirării. Mirarea este starea naturală a copilului. Din păcate noi nu i-o respectăm, nu plecăm de la ea. Pe măsură ce copilul intră pe mâna educatorilor, inclusiv a părinţilor, starea lui de mirare este ignorată.
Trebuie să înţelegem că fără o politică pe termen lung, care să scuture de praf programele de învăţământ, să scuture de praf manualele şcolare, să scuture de praf scenariul de bază educator-educat, nu rezolvăm problemele.
Educaţia şi Învăţarea înseamnă spectacol. Asocierea educaţiei cu ideea de spectacol are în vedere şi bucuria care trebuie să le însoţească pe amândouă.
Trăim într-o lume în care greşeala este asimilată cu o infracţiune, cu un păcat, în cel mai bun caz cu o inadvertenţă… Statutul negativ al greşelii este vizibil în toate tradiţiile, în mituri în religii, în folclor… Dar nu cumva există şi o faţă pozitivă a greşelii şi eşecului?… Fără dreptul de a greşi şi de a eşua, gândirea noastră nu se poate mişca de la rutină la iniţiativa personală şi de aici la descoperire şi la invenţie.”
Facem o educaţie în care cultivăm o falsă seriozitate, în care nu mai este loc de umor, glumă, autoironie.
(click și ascultați-l vorbind despre UMOR, o absolut minunată pledoarie!)
***
Pe 8 noiembrie 2014, cu un an și jumătate înainte de a muri, Solomon Marcus a ținut un discurs electrizant la TEDx Cluj despre cele 10 nevoi umane.
“Avem cele zece porunci* (vi le reamintim la finalul articolului). În complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele își au rădăcinile în copilărie. Ar fi trebuit să facă obiectul educației și învățării, la toate vârstele. Dar nu prea se întâmplă acest lucru. Poate ne aude cineva…” Nu, nu v-a auzit nimeni, domnule Solomon Marcus!
Iată-le, pe scurt:
Nevoia de a da un sens vieții, la nivel elementar
Măcar o dată pe zi savurează faptul că respiri; că privești cerul și pământul; că te miști; trăiește-le ca mari evenimente. (…) Toate acestea să-ți fie suficiente pentru a simți căviața are un sens, că merită să fie trăită, că este un dar pentru care cei care te-au adus pe lume și te-au crescut au dreptul la iubirea și recunoștința ta.
Nevoia de împrospătare
(…) Așa cum avem grijă zilnic să ne împrospătăm corpul prin odihnă, prin mișcare și prin folosirea apei și săpunului, avem nevoie și de o împrospătare a minții, a simțurilor, a sufletului nostru. Să ne trezim în fiecare dimineață capabili de a arunca o privire proaspătă asupra lumii, cu dispoziția unui nou început (…); într-un anume sens, să recăpătăm candoarea copilăriei.
Nevoia de întrebare și de mirare
(…) De prea multe ori, școala, în loc să întrețină și să dezvolte această nevoie, o anihilează. Dar dacă nu ne menținem starea de curiozitate, de mirare, de dorință de a înțelege lumea, nu doar de a o înregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea și natura ignoranței noastre.
Nevoia de îndoială și de suspiciune
Ce poate fi mai uman decât ezitarea, nehotărârea, nedumerirea? (…) În justiție se lucrează cu prezumția de nevinovăție. În educație și în învățare, este recomandabil să adoptăm prezumția de suspiciune. (…) Să privim cu interes, dar cu suspiciune orice ni se livrează de la catedră, de la o tribună, de pe internet, din cărți, din orice fel de publicații, așa cum un polițist care caută pe autorul unei crime suspectează totul. (…)
Nevoia de greșeală și de eșec
(…) Greșelile și eșecuri sunt prețul pe care-l plătim pentru a ne îmbogăți înțelegerea și pentru a acumula noi capacități. Trebuie deci să distingem între greșelile de acest fel, care au un rol pozitiv, benefic, și greșelile ordinare, făcute din neatenție sau ca urmare a altor imperfecțiuni senzoriale sau psihice. A plasa greșeala și esecul, la modul general, în sfera infracțiunii sau/și păcatului denotă o confuzie gravă, pe care totuși o comite mereu practica educațională.(…)
Nevoia de joc
Apreciez jocurile bazate pe reguli prestabilite, de la fotbal și tenis la șah și go. Ele au un rol important și merită atenția tinerilor. Dar nu în primul rând la ele mă gândesc acum. Am în vedere jocurile care valorifica nevoia de libertate, curiozitatea de a înțelege cele percepute prin simțuri sau prin observație directă, nevoia de și dreptul la greșeală și eșec, fără a fi pedepsit. Mă voi referi la un joc, și el practicat, pe cât mi-am putut da seama, de toți copiii lumii: jocul de-a v-ați ascuns. Eu mă ascund, iar tu mă cauți și, dacă mă găsești, ai câștigat. Acest joc nu face decât să imite un altul, pe care natură, lumea îl practică față de noi, la orice vârstă și de la începuturile omenirii. În tentativă noastră firească de a înțelege lumea, totul se întâmplă ca și cum lumea ne spune: «cauți să mă înțelegi, dar eu mă ascund; și cu cât lucrul pe care-l cauți este mai interesant, mai semnificativ, cu atât îl ascund mai bine și îl fac mai greu de găsit. Dar merită să-l cauți. Chiar fără rezultatul așteptat, căutarea îți va da satisfacții, care însă ar putea fi altele decât cele la care te-ai gândit inițial. Cauți ceva, nu-l găsești, dar găsești altceva; uneori mai interesant decât ceea ce căutai inițial». Învață să savurezi acest spectacol al omenescului, să te îmbeți de el – și din nou să simți că viața merită să fie trăită. Căutarea se dovedește de multe ori mai importantă decât găsirea.
Nevoia de identitate
(…)Se întâmplă un lucru fără precedent în istoria omenirii: numeroasele identități ale ființei umane, aflate într-o dinamică permanentă și o interacțiune continuă, nu mai pot fi înțelese decât concomitent, formând un sistem. Sau le înțelegem pe toate sau pe niciuna. Globalizarea și internetul au o contribuție esențială la această nouă configurație a identităților. Educația nu reușește să facă față acestor probleme, nici nu prea le are în atenție. Dar tensiunile existente între diferite identități ale fiecărei persoane și între identitățile unor persoane diferite sunt, în ultimă instanță, la rădăcina multor conflicte și războaie (…).
Nevoia de omenesc și de omenie
(…) La animale, o pornire instinctivă vede în diferență o adversitate. Pentru ca oamenii să nu reproducăși ei acest comportament, este nevoie de o educație corespunzătoare. (…) De la omenesc nu e decât un pas până la omenie. (…) Copiii care se formează în acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esențial) vor putea fi mai greu antrenați în războaie de tot felul.
Nevoia de cultură
Omenirea a acumulat un imens tezaur de cultură științifică, literar-artistică, tehnologică, religioasă, filosofică etc. (…) Dar cine beneficiază de el, câți sunt cei care au acces la aceste piscuri, le înteleg, își pot umple sufletul si mintea de înțelepciunea și frumusețea lor, se pot astfel înălța spiritual mult peste starea de animalitate ? (…) Va fi în stare educația publică să preia acest mesaj ?(…) Nu cumva eliberăm pe bandă rulantă diplome de diverse grade, fără acoperire culturală?(…)Nu cumva se află aici sursa principală a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violenței verbale, psihice, fizice?Care este nivelul de cultură al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei ? Ce anume dă un sens vieții lor?
Nevoia de transcendență
(…) Etimologic, trans înseamnă dincolo iar verbul latinesc ce i se alătură s-ar traduce prin a te cățăra. Obiceiul copiilor de a se cățăra în copaci, pe garduri, pe stâlpi exprimă nevoia, tentația de a se înălța, de a se depărta de sol. Așa începe transcendența. Să treci dincolo de limitele, de cadrul ce ți-a fost impus prin naștere, să nu rămâi sclavul percepției senzoriale și empirice, să încerci să le depășești. (…).
Textul integral, aici.
Cele 10 porunci
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!
2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui.
4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi niciun lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine,
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.
6. Să nu ucizi!
7. Să nu fii desfrânat!
8. Să nu furi!
9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!
10. Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi niciunul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!”
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
