Am citit şi eu articolul acesta cam ca pe un basm… Un basm prea frumos, fără zmei, mai domol şi cuminte decât ştiam că se poate. Nu poţi să afli despre aşa o şcoala-viaţă, fără să te gândeşti cum ar fi să existe în realitatea ta.
Sincer? Mi-a părut întâi puţin aspru, prea spartan pentru a te simţi copil cu toată inima, dar poate că doar aşa, fără griji şi musai cu urcat în cireşi am înteles noi să ne imaginăm copilaria ideală în lipsa unor multe alte repere care, iata, sunt cât se poate de fireşti, fără să ştirbească nimic din bucuria de a fi copil : respect, curăţenie, şi nu doar aceea care poate fi văzută cu ochii, linişte, ordine – cât să-ţi poţi creşte limpede gândurile, bun simţ – împreună – libertate !
Şi întregul sens apare atunci cand realizezi că tot ce doreşti să ţi se întâmple ţie, este ceea ce trebuie să faci chiar tu mai întâi !
Şi parte din efortul de a schimba, de a te schimba, ar fi ideal să fie şi umărul cald al familiei şi oamenii-exemplu pe care să-i ai în suflet cu drag, nu doar din cărţi (deşi, Doamne, ce bine ar fi să mai citim atâtea cărţi !).
Suntem balcanici (asta ar trebui să ne aducă doar renumele de oameni calzi si primitori !) şi copiii noştri or să vorbească şi or să râdă întotdeauna mai tare decât copiii blonzi ai Nordului excesiv de civilizat. Se poate spune excesiv de civilizat? Nu… cam nu ! Civilizat ar trebui să fie mai degrabă un superlativ, o stare de fapt, de gând, de fiecare faptă, de “ce vrei să te faci când o să fii mare”…
Ne mai gândim la asta, pentru copiii noştri…?
Secretul finlandezilor
“De ce este atât de obişnuit ca în Finlanda, un adolescent normal să termine primele opt clase cu medii excelente, vorbind o engleză perfectă și citind o carte pe săptămână ?
Urmărim pas cu pas ziua unui copil finlandez :
07:45 – Saili (15 ani) asteaptă autobuzul urban care îl va lăsa la poarta şcolii (nu există autobuze şcolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii încearcă să-i înveţe pe fiii lor să fie independenţi de mici. Pe foarte puţini dintre ei, părinţii lor îi duc cu maşina până la şcoală. Biletul pentru autobuz este subvenţionat de către municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de şcoală. În exterior, clădirile şcolilor dau o impresie spartană. Niciun muc de ţigară, nicio hârtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.
09:15 – Orele de 45 de minute. Finlandezii mizează pe studiile de limbă maternă, matematică şi engleză. 75% dintre materii sunt comune în toată ţara . Restul de 25% îl alege şcoala, de acord cu profesorii, părinţii şi elevii. Orele sunt scurte, intense şi mai ales, foarte participative. În interiorul şcolii, curățenia este şi mai evidentă. Totul pare recent dat in folosinţă. Pe bănci şi pupitre nu sunt semne, şi nu se scrijeleşte nimic. Şcoala este publică şi, bineînţeles, gratuiă, dar cu instalaţii demne de un colegiu “scump” din Spania. Sălile de cursuri dispun de ecrane gigant TV cu plasmă, cu circuit închis, acvariu de 200 litri cu peşti tropicali, bucătărie completă, dispozitive audiovizuale, aer condiţionat şi multe plante. Există auditoriu pentru orele de teatru şi o sală de mese cu autoservire. Cărţile sunt gratuite, materialul şcolar este gratuit, mâncarea este gratuită.
12:00 – Mâncare caldă, nutritivă şi gratuită. Saili are o jumătate de oră pentru prânz la restaurantul şcolii. Legea finlandeză obligă ca meniul să fie gratuit, nutritiv, cu multe feluri de salate şi fructe. Se bea apă sau lapte. Costurile le plateşte municipalitatea fiecărui oraş. Dacă orele se prelungesc până dupa-amiaza, şcoala are obligaţia de a oferi o gustare elevilor.
16:05 – Înapoi acasă, Saili joacă hockey cu fratele lui mai mic. Nu există delincvenţă, străzile sunt sigure. Când se lasă seara, Saili şi fratele lui, care au învăţat să gătească la şcoală, pregătesc cina pentru părinţii lor, dacă aceştia întârzie la serviciu.
18:30 – Cina şi sauna (aceasta, de 3 ori pe săptamână) sunt momentele în care familia se află împreună. Se conversează mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorinţele, progresele şi nevoile lor. Dar în aceeaşi măsură se fac şi planuri de vacanţă pentru toată familia, împreună.
20:15 – Temele şi la culcare! Copiii finlandezi au foarte multe teme de casă, deşi Saili le termină rapid, într-o oră sau două, pentru că de-abia aşteaptă să se urce în pat şi să citească Harry Potter în engleză. Pentru Saili, şcoala este ca un serviciu.
– “Dacă un copil doreşte să studieze, poate să ajunga medic sau judecător sau inginer, chiar dacă familia sa este una saracă”.
– Educaţia fiecărui copil costă statul finlandez 200.000 de euro, de la gradiniță până la absolvirea unei universități – “Sunt banii cel mai bine folosiţi din impozitele noastre”.
– Studenţii plătesc doar cărţile şi mâncarea (2,50 euro la restaurantul facultăţii). Apoi statul îi ajută să se emancipeze dându-le subvenţii pentru închirierea unei locuinţe şi primul salariu.
– Elevii au un respect total faţă de profesori, şi se vede în orice moment politeţea în relaţiile dintre ei. Nu poartă uniforme, dar sunt întotdeauna simplu şi corect îmbrăcaţi şi pieptănaţi.
– Într-o şcoală din centrul capitalei Helsinki sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelaşi. Sistemul educaţional nu este elitist şi nu urmăreşte producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cât mai înalt.
– Preşedinta Finlandei, Tarja Halonen, licenţiată în Drept şi profesoară: “Când îi cert pe studenţii mei, le spun că irosesc banii contribuabililor”.
– Nu există repetenţi, deşi nu există decât o singură oportunitate de a lua un examen, “pentru simplul motiv că viaţa însăși nu se trăiește decât o singură dată”. Se studiază până când se ia examenul, dar promovarea în anul următor este automată.
– “Ziua de lucru” a lui Saili este intensă, de la 8 până la 15. Orele sunt însă scurte, de 45 de minute. Una dintre recreaţii se petrece obligatoriu afară, în aer liber. Se stimulează raţionamentul critic în locul memorizării mecanice. Orele sunt relaxate, există şi cursuri de dansuri de societate, teatru, artă digitală, coafură, arte marţiale, hockey, schi de tură, gastronomie, primul ajutor, dulgherie mecanică sau muzică. Elevii cântă la vioară, chitară electrică sau la ce instrument preferă. Şi, încă o dată, se încurajează gândirea critică și se discută.
– Saili încă nu s-a hotărât ce vrea să facă mai târziu, în viaţă. Chimie, medicină veterinară sau creaţie de jocuri video. Îl întreb dacă este fericit. Fără să clipească, îmi răspunde că da. “
(articol scris de Carlos Manuel Sánchez)
Da, dar secretul este altul: pe la 1600 s-a legiferat că cine nu ştie să scrie şi să citească nu are voie să facă copii !!!
Citiţi şi
Bolile cu transmitere sexuală – o mare problemă în lipsa educației
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
