În această zi, se pomenesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscãtor care a fost împreună cu El.
Biserica numește Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinților, sfințenia însăși; mântuitoare – pentru că ele sunt prețul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoșătoare – pentru că nu poate fi ceva mai înfricoșător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.
În această zi nu se săvârșește Liturghia pentru că însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărătești care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viață și credința tâlharului.
Seara săvârșim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.
“În mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase, și s-au spăimântat oștirile îngerești, smerirea Ta cea multă preamărind”. (Starea întâi – Prohodul Domnului)
Preot Sabin Vodă (Alba-Iulia)
Aici, Lunea cea Mare. Aici, Marțea cea Mare. Aici, Miercurea cea Mare. Aici, Joia cea Mare.
Citiţi şi
Împreună până se va face târziu în noi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
